|
|---|
Constantin Alecse
Cap. VI – Slujirile Mele A). Slujirea în Anglia și Minnesota Slujirea mea în St Paul, Minnesotaa. Prin New York, în Minnesota În ziua de duminică 9 Martie 1980, am slujit ultima Sfântă Liturghie la Londra, alături de noul numit preot paroh Alexandru Moraru (Găină), urmată de şedinţa Consiliului Parohial, la care mi-am şi luat oficial rămas bun, de la Biserica „Sf. Gheorghe” din Londra, pe care am slujit-o aproape 4 ani.Am venit în America, prin contract de angajare cu parohia „St. Mary” din St Paul, MN, act oficial de sponsorizare în baza căruia Ambasada Americană mi-a oferit viză de reședință în Statele Unite. Am trecut Oceanului Atlantic zborând cu compania Virgin Atlantic.Ajunși la New York, la terminalul Internațional La Guardia, ne-a așteptat părintele Florian Gâldău. Părintele Gâldău era o mare personalitate, o legendă în cadrul exilului. Aveam să înțeleg mai târziu valoarea acestei legende - Pr. Florian Gâldău, de la New York. Era arhicunoscut pe Continentul American, de toți românii emigrați în America și, adesea, era comparat cu Statuia Libertații din Ellis Island (New York) pentru toți imigranții, îndiferent de etnia lor, în Lumea Nouă , în această de Dumnezeu Binecuvântată Țară, America.Taximetristul român, care, aparent îl cunoștea foarte bine pe părintele Florian Gâldău, la coborârea noastră din taxi, după achitarea serviciului, glăsui duios și cu multă reverență către „părintele imigranților”: Iubite Părinte, Vă predau încă unul!. Garantat, este de-al nostru!”Plecați din New York, în aceeași seară, către aeroportul St.Paul/Minneapolis, MN, după vreo 2 ore de zbor am ajuns în jurul orelor 12,00, noaptea pe 14 martie 1980. La caruselul de ridicare a bagajelor eram așteptați de cca 12 credincioși (bărbați și femei) ai Bisericii „Sfânta Maria”, ce urma să o păstoresc timp de 2 ani și jumătate. Ne-a impresionat enorm acest lucru, și mai ales amabilitatea tuturor celor care ne-au așteptat la aeroport, fiecare înghesuindu-se, care mai de care cu sârg, să ne ridice geamantanele de pe carusel și să le transporte la mașinile lor, parcate chiar în fața aeroportului, pentru a ne transporta apoi, pe noi și bagajele noastre, la Casa Parohială a Bisericii „Sf. Maria”, din St. Paul, MN. Deși era trecut de ora 1,00 dimineața, dna Dorothy Capeti, președinta Reuniunii Doamnelor, deschizând frigiderul, i-a arătat soției, preoteasa Elena, că este ticsit cu alimente proaspete, din care să ne înfruptăm timp de vreo 2 săptămâni, în timp ce dl Paul Muntean, președintele Consiliului Parohial și câțiva dintre colaboratorii săi, mă invitară să vizitez biserica, un „land-mark”, un monument istoric în St. Paul, îngrijită de Dan Funari, impecabil „spick-and-span”, așa cum spun americanii. Am fost de-a dreptul impresionat și, am rămas fără cuvinte.Primii imigranti romani stabiliţi în zona Saint Paul, în jurul anului 1900, „veneau dintr-o ţară cu obiceiuri ciudate şi noi stiluri de viată, fără prieteni, cu excepţia unor colegi imigranţi, ce se luptă să înveţe modalităţi noi de a supravieţui în această ţară nouă”, scria presa locală din acele vremuri.b. Istoricul Bisericii „Sfânta Maria″
|
Prin contract notarial, ce l-am primit pe când, încă, eram în Anglia, parohia îmi oferea $ 750.00 pe lună, casă parohială mobilată, cu 3 dormitoare și 2 băi, sufragerie și bucătărie, moderne, birou parohial la subsolul casei, toate utilitățile plătite de parohie, cheltuieli pentru mașină, inclusiv asigurare auto și consum de combustibil, asigurare medicală pentru întreaga familie, un procentaj de 25% din toate slujbele săvârșite, cu excepția Sfintei Liturghii duminicale, pentru care, în momentul miruitului, credincioșii depuneau într-un coș, la închinător, obolul personal (o donație făcută pentru preot), drept apreciere pentru slujire. Mărturisesc faptul că, prin comparație cu modul de compensație anterior, de la Londra, noul așezământ era de-a dreptul un paradis. La slujbele duminicale, prezența era de peste 75% dintre enoriașii înscriși pe listele de membrie. Biserica avea un cor impecabil, format din cca 12-15 membri, care performa din balcon. Era condus de Dan Muntean, fratele lui Paul și George. Mă îndoiesc de faptul că avea educație muzicală. Cred, mai degrabă, că avea muză datorită urechii muzicale. |
De fapt, nu aș paria pe niciunul dintre membrii corului că ar fi avut cine știe ce brumă de educație muzicală, mai ales religioasă. Și totuși, muzicalitatea răspunsurilor liturgice pe care le intonau aproape că rivalizau cu cele ale corurilor patriarhale, sau episcopale din România.
d. Vlădica +Valerian și instalarea oficială în oficiul de preot paroh
Cândva, în luna lui Mai 1980, IPS Sa +Arhiepiscopul Valerian, însoțit dl Stelian Stănicel, în calitate de șofer, au venit de la Vatra Românească pentru a săvârși o Slujba Arhierească, și să mă instaleze oficial drept paroh al acestei biserici. Slujba a fost superbă. Așa după cum fuseseră rânduit, imediat după Sfânta Împărtășanie, am predicat după cum am convenit cu Chiriarhul. Predica a fost sub 10 minute, după porunca vlădicească.
Până și autorul predicii (subsemnatul) a fost împresionat de modul în care „mi-a reușit”, „mi-a ieșit...”, „L-am impresionat pe Întâi-Stătătorul +Valerian?!”. La finele slujbei a vorbit Înaltul Ierarh. Era pentru prima dată când participam la un spectacol Hollywoodian, un fel de Disney-Land spiritual, văzându-L înveșmântat în straie Arhierești strălucitoare, mișcându-se informal, pe soleea din fața Iconostasului, de la stânga la dreapta și vice-versa, adesea sprijinindu-se în toiagul arhieresc, vorbindu-le credincioșilor într-un dialog neaoș ardelenesc, despre rolul preotului în parohie, despre preoție și, suportul pe care trebuie să-l ofere toți enoriașii preotului în parohia ce i-a fost încredințată. Eram și eu cumva trecut prin viață, aveam și eu o experiență, slujind de câțiva ani numai în străinătate, însă niciodată nu participasem la un asemenea „spectacol spiritual”, pornit din rărunchii sufletului său, captivant și spontan, care crea imaginația că te transpune direct în Eden. Așa era el, +Vladica Valerian. |
La finele slujbei, i-a miruit pe toți credincioșii participanți la Sfânta Euharistie. Încă un șoc. Îi cunoștea pe toți, după nume și se întreținea cu fiecare în parte câteva clipe, câtă vreme îi miruia. Wow! Atunci am înțeles de ce cândva, mai bine de 4 decenii trecute, fuseseră președintele asociației Studențimii Creștine din Romania, înainte de anii '40.
e. Amintiri privind activitățile mele în parohie
* Administrație, lucrare pastorală, slujire sacerdotală - În timpul slujirii mele de 2 ani și jumătate în St Paul, Minnesota, am avut o pastorație interesantă, benefică, cu realizări satisfăcătoare pe tărâm sacerdotal și liturgic, și foarte instrucțional din punct de vedere socio-cultural.
În general, în afară de faptul că se oficiau slujbele liturgice regulate (duminica și la sfinții cu polieleu, din timpul săptămânii), atât biserica, cât și cele 2 săli parohiale (sala mare - la etaj, și sala mică la parter), se închiriau, potrivit unor tarife dinainte stabilite, pentru multiple activități civice, sociale și culturale, cum ar fi: nunți, botezuri, banchete de absolvire ale liceelor și universităților, petreceri legate de „prima împărtășanie” pentru copiii familiilor mixte, petreceri de sărbători, banchete diverse, evenimente caritabile, concursuri artistice, conferințe, parastase, cină pentru repetițiile de nuntă, aniversări, zile de naștere, petreceri pregătitoare pentru nunți, petreceri de pensionare, reuniuni de familie, întâlniri de afaceri, etc. Slujeam, duminical, cu multă plăcere și satisfacție. Corul era superb. Slujeam numai în limba engleză.
Aproape nimeni nu mai vorbea românește, cu toate că, se afișau toți credincioșii drept mari români. Și erau mari români, fiindcă proveneau cu toții din familii românești. Erau aproape cu toții a doua și a treia generație.
În timpul săptămânii, obligația mea era de a trimite buletinul parohial (luni dimineața) tuturor celor care au lipsit din binecuvântate pricini în dumininca respectivă de la Sfânta Liturghie. În timpul săptămânii, sau cel puțin o dată pe lună, căutam să-mi contactez enoriașii, telefonic, și să conversez, cu majoritatea lor despre viața lor spirituală și chiar personală și să-i invit la Sfânta Slujbă de duminică.
În egală măsură, făceam aranjamente pentru slujbele ocazionale: sfeștanii, botezuri, parastase, înmormântări, etc, și să vizitez bolnavii din comunitate, la spitale și case convalescente.
* Școala duminicală/educația religioasă în parohie - Am căutat să pun mare accent pe educația religioasă în parohie. Am slujit în fiecare duminică și în sărbătoare religioasă, ce pica în cursul săptămânii. Sfânta Liturghie a incorporat întotdeauna și o predică, sau o cateheză cu tematică. Slujbe speciale erau oficiate mai ales în perioada celor 2 mari Praznice Împărătești ale Creștinătății: Crăciunul și Sfintele Paști.
În ceeace privește educația religioasă a copiilor și a tineretului adolescent, exista o școală religioasă, care își desfășura cursurile în fiecare sâmbătă seara. Sufletul școlii erau surorile Marinkov (Margaret, Maria și Georgia). Aceste dedicate educatoare țineau cursurile în sala mare parohială, fiecare dintre ele lucrând cu grupe inegale (datorită vârstei participanților), însă bine structurate, folosindu-se materiale de educație religioasă, în limba engleză, tipărite în special de arhiepiscopiile greacă și antiohiană și, mai apoi și de OCA.
* Activități social-culturale - În sufletul lor, credincioșii bisericii „Sfânta Maria”, pe care atunci o păstoream, erau mari români, deși cunoșteau foarte puțim despre România și românism.
Evenimentul central civic în care își manifestau românismul lor era Festivalul Anual al Națiunilor (Festival of Nations), care se organiza în orașul St. Paul și, în cadrul căruia românii își afișau costumele naționale, mâncărurile românești, apanaje tradiționale din toate regiunile țării și, culmea ironiei, ei nu vorbeau limba Română, ci Engleza, în exclusivitate. Erau și convingători în fața participanților la festival în expunerea tradițiilor lor românești. Românii din Minnesota, în acele vremuri, nu vorbeau românește, însă își dădeau sufletul pentru România. Întreaga comunitate multi-culturală din St. Paul/Minneapolis îi cunoșteau, îi respectau și, participau activ la toate activitățile acestei comunități, fiindcă, la rândul lor, acești membri ai comunității românești din St. Paul se implicau în activitățile social-culturale ale celorlalte etnii. Deliciul festivalului națiunilor îl constituiau tocmai cele 2 grupe (formațiuni) de dansuri populare românești, Seniorii și Juniorii grupului „Izvorașul", inițiat și prin sacrificiile personale ale maestrului John Omoreanu și ale soției sale Georgiana (fostă Marinkov). Stimă și recunoștină lor!
* Reunirea familiei mele pe tărâm american - Un moment pivotal în viața mea (1980) și a familiei mele în St. Paul, MN, a fost sosirea, cu invitație personală a familiei mele, sora Paulina și cumnatul Constantin Ciocan, din România, care, de data aceea au venit în America cu intenția de a rămâne și de a-și aduce în America și cei 2 copii ai lor, Adrian și Liliana Ciocan.
A fost un proces greu, anevoios și, aproape fără șansă de izbândă, însă, mare este Dumnezeu! Peste ani, acest proces de reîntregire a familiei Constantin Ciocan s-a împlinit abia în California, după anul 1985. Decizând să rămânâ în America, ca să-și câștige existenta, cumnatul (ajutat și de subsemnatul) a trebuit să lucreze temporar ca distribuitor de ziare, apoi ca muncitor într-un atelier de recondiționare auto, iar sora Paulina, într-o fabrică de confecții și îmbrăcăminte, funcții pe care, mai târziu, după strămutarea în California, au continuat să le practice temporar, cumnatul, Constantin Ciocan, găsindu-și un loc de lucru în profesia ce o practicaseră în România, aer condiționat și central-heating, mai târziu formându-și compania sa în domeniu, de unde, după 30 de ani de lucru în America, s-a și pensionat.
* Emoția întâlnirii părinților - Un alt moment crucial, în viața mea, în 1981, a fost vizita părinților mei Anica și Enache Alexe. După sosirea lor în America, intenția noastră era să-i reținem aici cu noi. Era foarte ușor în vremurile acelea. Puteam să mergem la oficiile de Emigrare și să le cerem azil politic. Totul se rezolva în aceeași zi, mai ales că subsemnatul fusese acceptat în această țară cu sigla de „refugiat politic". Ne-am rugat, cum spune românul, cu „cerul și cu pământul" să purcedem la aceasta acțiune. N-au vrut, nici în ruptul capului să accepte propunerea noastră.
Dhe!...,aveau în Dâmbroca glia lor, mormintele părinților, bunicilor, moșilor și strămoșilor lor, care-i chemau acasă și, acasă au plecat după 3 luni de ședere și confort în America, în sânul familiei noastre. Au ales să se întoarcă acasă, la ai lor.
Șase luni mai târziu ne-au scris că ar dori să vină înapoi, în America, să fie alături de noi până la finele vieții lor. Nu s-a putut atât de repede această reunificare a familiei, fiindcă legile de emigrare în America se schimbaseră între timp, trebuia ca solicitantul (subsemnatul) să fie cetățean american. Abia trei ani mai târziu, subsemnatul am devenit cetățean american și, mi-am invitat din nou părinții, de data aceasta să locuiască definitiv cu noi, cu sora mea Paulina și, astfel am trăit împreună, pe această de Dumnezeu binecuvântată glie, până ce părinții și-au dat, fiecare la rândul său, obștescul sfârșit, de care vom mai vorbi în cele ce urmează.
f. Link-uri, unde sunt unele detalii despre activitatea mea în Minnesota
Oamenii de vază ai comunității
Confruntarea între preotul bisericii și Consiliul Parohial, înaintea instalării
Întâlnirea cu Vlădica +Valerian și instalarea oficială ca preot paroh
a. Programarea întâlniriib. IPS +Valerian, mă instalează ca preot paroh al Bisericii „Sf. Maria”, din St Paulc. +Valerian – Omul, o enciclopedie ambulantă |
Administrație:
Reunirea familiei mele, pe tărâm american
Conferința pan-ortodoxă
Calificarea în Manageriat și Administrație în Afaceri
Cu familia Jim și Dorothy Capeti
Minnesota, în amintirea familiei Constantin și Geta Jercan
g. Dedicații, de ing. Mircea Iordache
M-A UIMIT PLOAIA DE SOARE
(dedicație de Mircea Iordache)
Despre statul Minnesota nu știam lucruri prea multe, Am aflat că Minnesota, Steaua Nordului, înseamnă, Minnesota, ca alminteri, este-al doișpelea stat Iar în Greater Minnesota, cu preerii vestice, Este și-un râu Minnesota, de „culoarea cerului”, Privită-i „apa cea mare” prin numele Minnetonka Mintenaș, mi-am amintit, când am ajuns la New York, Pentru-a schimba terminalul, din New York, la La Guardia, Ușurat de grija soartei, care mult mă apăsase, - Domnule, aveți dreptate, zice un ecou din față, Taximetristul vorbea, reflectând ca pentru sine Iată și aeroportul, cel vizat, din La Guardia După ce făcurăm plată, așa cum se merita, Apoi trei ceasuri am stat cu părintele Gâldău, Cred c-această întâlnire, cu-așa mentor de renume, Mult slăvit, din suflet, este ca mentor de bunătate, Cu-aceleași îmbrățișări, ne-am luat „La revedere!” Apoi cordialitatea stuardezelor frumoase, Am zburat cam două ore, continuu și liniștit, Cu mașinile lor proprii ne-au dus de ne-au instalat, Doamne, bunule părinte, cât de mult m-ai luminat, |
