În cea de a doua parte a lucrării COSMOSUL și IUBIREA, capitolele IV-VIII, autorii prezintă "Cosmosul lor" în cadrul Cosmosului Divin, adică o prezentare ilustrată, pe cât este posibil, începând cu rudele trecute şi prezente, căci pe cele viitoare le ştie numai Dumnezeu...
MIOR - Arborele Genealogic
|
|
FRCA - Arborele Genealogic
|
Ce păcat că nu a existat o tradiţie în păstrarea amintirilor despre moşii şi strămoșii noștri şi, foarte puţin ştim despre rudele aflate în viaţă, căci sunt împrăștiate prin lume şi cu greu pot fi găsite. Numai amintirile personale ne mai aduc unele imagini ale celor care fac parte din acelaşi arbore cu viaţa noastră.
Este absolut necesar să ne cunoaștem arborele vieţii, căci în el am primit seva de educație, gena de sănătate spirituală, experiența luptei cu greutățile, etc.
În cazul meu, ochii bunicului Gheorghe Iordache, parcă privesc azi prin ochii mei. Cântecele de slavă către Dumnezeu, ale tăticului meu, răsună ca nişte ecouri vrăjite în urechile mele şi în stările mele sufletești şi se prefac în poezii şi rugăciuni. De mămica ce să mai vorbesc, o simt ca pe o esență a vieţii mele, ca pe un poem de slavă închinat naturii umane, ca prinsă într-o icoană din care mă priveşte cu un zâmbet matern, care mă pătrunde, căci emană o dragoste nemărginită. Rudele mele contemporane, cu cât se scurge timpul, le văd tot mai în ceaţă, căci se tot îndepărtează mânate de valurile vieţii. Mi se creează impresia că s-au rupt de arborele comun şi s-au plantat în alte sfere de cunoaștere, pe unde au găsit habitat prielnic de a-şi crea hibrizi adaptați timpurilor actuale, rupți de spiritualitatea străbunilor lor şi cu o altă percepție despre dragoste.
Vom încerca în cele ce urmează să pictăm, fiecare în pargte, prin câteva cuvinte, portretele celor care fac parte din acelaşi arbore, existențial, cu noi şi de care ne simțim foarte strâns legați sufletește, pornind de la seva de viaţă ce am primit-o, de la și prin părinții noștri, şi până la gena de suflet, pe care, este posibil să o fi transmis-o urmașilor noștri (MIOR).
Redăm mai jos câteva poezii despre copilărie, școală și viață, în viziunea unor poeți inspirați de nostalgia diferitelor momente din viața lor:
Viaţa e un teatru
Viaţa este ca un teatru, unde actorii suntem noi.
Acţiunea nu e scrisă, o creăm după nevoi.
Mulţi regizori sunt pe lume, care încearcă-n fel de fel
Drum în viaţă ca să ne facem, numai cum gândeşte el.
Chiar de mici, la grădiniţă, ori în şcoală când suntem
Dă poveţe fiecare şi ne-ndeamnă ca să mergem
Pe un drum bătut de alţii, fără ca să mai gândim,
Ca în viaţă să ajungem buni ascultători să fim.
Dacă încerci la vreun examen, gândul să-l destăinuieşti
Şi să spui cu-a tale vorbe lucrul care-l gândeşti,
Respectând ideea-n sine, încercând să o dezvolţi,
Dar nu zici cum zice domnul şi tu te dezici de toţi,
Încercând să ieşi din turmă, cercetând în fel şi chip,
Îţi vor demonstra prin notă – rezultatu-i de nimic.
Tu în seamă nu-i lua. Ei sunt aceea care
N-au făcut în viaţa lor, ce dorita fiecare.
Sunt ca boii de la plug, ducând jugul în spinare
Şi mânaţi, pocniţi din bici, de-un ţăran, ca orişicare,
Cântec pentru Geneză
ştiu că la bătrâneţe sufletul e complex
discerne principii armonii de splendori
iubiri de poveste nu ţin cont de sex
şi bărbatul şi femeia sunt cuceritori.
naturile formează prietenii pe viaţă
mirabile înţelepciuni rezistă la dezastre
accesul la miracole timpul ne învaţă
scoate în evidenţă energiile noastre.
planeta ne e casă, leagăn de făgăduinţă
ne creşte, ne hrăneşte, ne face puternici
tot ce ne înconjoară ne e de trebuinţă
e şcoala ideală ne formează cucernici.
lucrăm la îndumnezeire supremă biruinţă
pentru Dumnezeu toţi oamenii sunt trebnici.
În gândul mamei...
În gândul mamei purtător
de pace şi iertare,
se strâng buchetele cu dor
de noi, de fiecare.
În ochii ei cu întrebări
ce ocolesc răspunsul,
sunt urmele unor schimbări
când o încercă plânsul.
Cu glasul slab şi iertător
ne spune cu sfială
c'ar vrea să fie spectator
la nepoţei la şcoală.
Să vadă cum din rădăcini
dau mugurii în floare,
să depene iar amintiri
pân' la apus de soare.
În şcoala Domnului Iisus
"Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul..."
(Apocalipsa 1:8)
Când am venit întâia dată
La şcoala asta minunată,
Câţiva "copii", mai mari ca mine,
M-au tras deoparte şi mi-au spus:
— De azi încolo, ţin'te bine,
Tu eşti şcolar al lui Iisus!
Despovărat de greul vinii,
Am stat în băncile luminii
Şi-am învăţat din Sfânta Carte
Ce-nseamn-a păcii bucurie,
Ce-nseamnă viaţă fără moarte,
Ce-nseamnă Cer şi Veşnicie...
Şi-am scris pe-a inimii tăbliţă
Cu-a dragostei, de foc, peniţă,
Un Nume scump, un Nume viu,
Familie de suflete despărţită
de plecarea trupurilor
Mamă, tată, voi nu ştiţi,
Că mi-e greu, că vă iubesc.
Mă gândesc: voi mă iubiţi?
N-am cu cine să vorbesc!
Când apare o problemă,
Stau şi mă gândesc: ce fac?
De-ar fi mama lângă mine
N-aş mai sta aici să zac.
Voi sunteţi plecaţi departe
Ştiu că pentru noi v-aţi dus,
Ştiu că vă e greu acolo
Despărţirea asta lungă
Multe rele ne-a adus.
De tine-am nevoie, mamă,
Să m-alinţi, să te iubesc.
Tată, şi ţie-ţi duc dorul!
Să-mi dai sfaturi când greşesc.
Abecedarul vieţii
"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos..."
(Romani 1:16)
Te-ai coborât din alt meleag, din Cer,
Să faci o şcoală pentru cei ce pier,
Să faci o şcoală sfântă pentru toţi:
Şi pentru ciungi şi pentru orbi şi pentru hoţi...
La poarta şcolii cu ceresc chilim
Bătu şi Tânărul bogat şi Nicodim;
Dar n-au rămas să-nveţe carte
Decât pescarii Tăi fără de moarte!
Cu slove mari, din Sângele tristeţii,
Ai ticluit Abecedarul Vieţii,
Acolo sus, pe Golgota, unde poporul
Şi-a răstignit, între tâlhari, Învăţătorul.
— Învaţă-mă, Isuse, să citesc
Abecedarul Tău duhovnicesc
La şcoala vieţii
abecedarul arborilor l-am învăţat mimetic
de pământ aer apă ştiu că depind şi eu
în conştiinţă e un arbore genetic
în care cresc un fruct dorit de Dumnezeu.
alfabetul iubirii sângele îl rosteşte
fanteziile naturii mult mă motivează
un munte de speranţe în înălţime creşte
şi poartă pe creste o cunună de rază.
la şcoala vieţii sunt docilă elevă
învăţ din greşeli învăţ prin contemplare
setoasă de lumina cu divină sevă
transpun în slove orice întâmplare.
nu trăiesc în sihăstrie nici în asceză
mă avânt spre stele în mare viteză.
În prima zi de şcoală
Când la şcoală-n prima zi,
învăţătoarea zâmbind,
m-a luat dintre copii,
eu am început să plâng.
Ca o mamă iubitoare
m-a rugat cu tonu-i blând:
"Hai, zâmbeşte ca o floare!
Nu vreau să te văd plângând".
Cu căldura ei de mamă
spre mine s-a aplecat.
Mi-a spus să nu-mi fie teamă,
şi fruntea mi-a sărutat.
Abia atunci am înţeles
că are un suflet bun.
Am trecut al vieţii stres
şi am îndrăznit să-i spun:
Doamnei învăţătoare
Moto:
Doamna mea învăţătoare:
Şcoala îmi este grădină.
Dumneavoastră, mândru soare
care mie-mi dă lumină.
Doamna mea învăţătoare,
dulce, blândă, iubitoare:
Eu sunt o fetiţă mică,
dumneavoastră, o mămică.
Mămică sunteţi acasă,
mămică sunteţi şi-n clasă.
Eu sunt floare în grădină,
din carte primesc lumină.
Cu mult drag m-aţi ajutat
cheia cărţii-am dezlegat.
Acuma ştiu să citesc,
în viaţă cum să trăiesc.
Mă-învăţaţi cum să mă port,
cum să cânt, cum să mă joc.
Sport duhovnicesc
"Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt." (1 Corinteni 9:26)
În şcoala noastră de Har,
Fiecare şcolar
Se ocupă, îndeaproape, cu sportul.
Nu-l înspăimântă efortul.
De dragul Veciei şi-al Raiului,
Pe verdele plaiului
Sau pe piscuri de viaţă, abrupte,
Ne antrenăm în alergări şi lupte.
Zi şi noapte privim numai sus.
Ţinta o ştim: e Isus.
În urmă rămân amintiri, oseminte
— Noi alergăm înainte...
Ne macină dorul şi visul, într-una:
— Uite, cununa, cununa!
Cu inima smulsă pierzării,
Rugăciune
Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
să merg pe deal cu mama şi cu tata
să simt parfumul fânului cosit
şi să duc apă rece cu găleata.
Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,
să merg la şcoală, iarna, în opinci,
iar pe măsuţa scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.
Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
ca să învăţ din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.
Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
şi să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure
|
|
Am prieteni puţini
Am prieteni puţini, sunt un singuratic, şi ea îmi spune
Că e un semn rău, că trăiesc departe de lume,
În copilărie mi se spunea "Lupul".
Stăteam pe malul râului şi aruncam pietricele,
Citeam enorm, fumam în closetul şcolii,
Noaptea, sub imensul frăgar, ascultam
Fojgăiala insectelor. Câte un tânăr murea
Acoperit de avalanşă, la munte.
Bărbaţii îi puneau brazi la mormânt şi îi cântau
La pomană pălinca făcea în cană mărgele.
Era ca la nuntă, dar eu, în colţul mesei, încrâncenat,
Îi priveam cu ochi sticloşi şi îmi doream
Să nu le mai văd feţele tâmpe.
Apoi la oraş, când beau bere şi râgâiau,
Şi erau fericiţi şi îşi apropiau de faţa mea degetele lor unsuroase,
Privindu-mă ca pe un animal ciudat,
Pe când eu trăiam o stare de scârbă.
Şi azi umblu de unul singur noaptea pe străzi,
Poate că am ceva sălbatic în priviri şi mă apropii cu teamă de oameni.
Am prieteni puţini şi ea îmi aminteşte:
Amintiri somnambule
Mai ia-mă de mână tată
şi du-mă la şcoală
să mai am
unde fugi...
Să-mi pun capul pe o fată
să o văd în minte goală
să trăiesc cât clipa-n clipă
ai clipi!
Să vin repede acasă
c-un buchetul prins de-o mireasă
să îmi pui întins pe masă
o chiuleală deliceosă
când din viaţă
altă viaţă
pur şi simplu vei lipsi...
Ceaslovul vieţii moare
Comoară neexplorată,
cartea nu mai are
căutarea de-altădată.
Ceaslovul vieţii moare.
Nici în şcoală cartea
nu mai e dorită.
Netul îi ia partea,
elevul o uită.
Apetitul pentru carte
astăzi e o raritate.
Prăfuită, îngălbenită,
zace-n rafturi necitită.
La revedere, clasa a VIII-a
S-au scurs 8 ani de şcoală, au trecut grăbiţi
În care multe amintiri noi am adunat.
Azi ne luăm la revedere, dragi colegi iubiţi
Fiecare pe-un nou drum a plecat.
Şi ne despărţim de fiecare profesoară
Parcă ieri păşeam firavi şi cu ochi inocenţi,
Clopoţelul răsună pentru ultima oară
Copiii de ieri, astăzi sunt adolescenţi.
Au trecut 4 ani de la frumoasa toamnă,
Dar ne amintim clar fiecare clipă
Când o dulce şi scumpă doamnă
Ne-a luat pe toţi sub a dânsei aripă.
Scăldaţi în lumina caldă a dimineţii
Glasurile noastre se aud pe holul clădirii.
Pentru ultima oară. Ne vom urni pe drumul vieţii
A sosit momentul trist al despărţirii.
La şcoala vieţii
primesc de la sfinţi sacre învăţăminte
cum să înaintez pe calea cea dreaptă
cum să scot păcatele din simţăminte
gândul se face cuvânt şi cuvântul faptă.
mă relaxez evlavioasă în aşezăminte
plină de iubire de speranţa coaptă
primesc de la sfinţi sacre învăţăminte
cum să înaintez pe calea cea dreaptă.
învăţ din greşeli spre aducere aminte
că viaţa e o şcoală reală înţeleaptă
pe Iisus Hristos l-am primit în minte
să-mi dea mântuirea să mai urc o treaptă.
primesc de la sfinţi sacre învăţăminte
cum să înaintez pe calea cea dreaptă.
La şcoala vieţii
învăţ de la fluturi zborul lin şi tandru
învăţ de la albină viaţa s-o îndulcesc
mă-nvălui cu parfumul florilor de leandru
stejarul mă învaţă cu freamăt să trăiesc.
învăţ de la munte să fiu temerară
să mă înalţ peste prăpastia adâncă
învăţ să fiu solară ca zilele de vară
chipuri de speranţe am sculptat pe stâncă.
învăţ de la arhangheli drumul spre nemurire
filozofii îmi arată cum să mă recunosc
împletind cu raze slove de iubire
beţie şi extaz cu miresme de mosc.
învăţ de la pădure să-mi ascund suspinul
stele mă învaţă să nu cunosc declinul.
Mai trăiesc, bătrâna mea măicuţă
Mai trăiesc, bătrâna mea măicuţă,
mă apropii tot mai mult de vârsta ta,
eu pe tata l-am lăsat de mult în urmă,
ar putea să-mi fie fiu cumva.
Am trecut prin multe ca şi tine,
bine este că nu le-ai ştiut,
parcă văd cum dădeai fuga, temătoare,
întrebând ce s-a-ntâmplat, ce m-a durut.
Şi mi-e dor de sfaturile tale,
le-ascultam zâmbind, nu le urmam,
tu vedeai în ochi-mi nerăbdarea,
împreună ne opream, zâmbeam.
Niciodată nu pierdeai umorul,
moartea însăşi s-a sfiit când mi te-a luat,
mai trăiesc bătrâna mea măicuţă,
tu auzi în vis cât te-am chemat?
De ne-om reîntâlni în altă viaţă,
liberaţi de ce şi cum, mustrări,
ai răbdare, am să vin ca de la şcoală,
Mai suntem încă vii
Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.
Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.
O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.
O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
Portret virtual
în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ
să întâmpin zilnic zorii de prestigiu
înmulţind lumina şi când mă frământ.
în amintiri albastre am găsit refugiu
unde stele s-au cuibărit în cânt
în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ.
chipul iubirii l-am transpus în solfegiu
spre universul magic îmi iau avânt
la şcoala vieţii mă simt în colegiu
învăţ trăinicia visului prin cuvânt.
în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ.
Trecut, Prezent... Dar Viitor?
De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.
La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.
Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Eternitate... sau...
Început de sfârşit?
Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.
|
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|