Mircea Iordache
Cap. VI – Serviciile Mele
D. Inspectoratul Școlar
|
Și pentru această funcție voi reda esențializat, capitolului cu această perioadă a vieții mele, cuprinsă în cartea „Viața mea ca o fantomă” și voi completa cu unele aspecte, scăpate din vedere. În plus voi accentua pe iubirea pentru Inspectoratul Școlar și pentru personalul cu care am conlucrat.
A FOST SĂ MI SE-NTÂMPLE MIE
(Prima impresie la încadrarea pe funcție)
A fost să mi se-ntâmple mie, ceva, cumva, neprevăzut,
Un pas în prag de nebunie, care mă rupse de trecut.
Timid, cu capul ros de ani, pășind pe treptele speranței,
Cum glumele de patru bani se pierd în templul rezonanței.
În citadela de credințe, totul pornește cu un rit
În sala mare de şedinţe, unde instrucția e mit.
Şi cum pădurea este verde în peisajul ei de vis,
Pe ici pe colo se mai vede ce nu se vrea cu dinadins.
Spectacolul nu e chiar pur, ci ca un voal pe conştiinţă,
Într-un decor semiobscur, pe un tablou pentru știință.
Precum cafeaua este tare dacă-i lipsită de năut,
Instrucţia e-nfloritoare dacă-i plivită de trecut.
O glumă-n gând atunci îmi vine, însă, tăcut este tăcutuꞋ
Şi-n gura mare nu pot spune că este cam tăcut Tăutu.
Rămân cu semne de-ntrebare disfuncţiile ce rămân,
Cu neajunsuri între bare- modul, elevului român.
Dar ce se vede-n depărtare? Ce e acela, nor de fum?
E visul cu programul Phare și, ca de Waldorf, un parfum!
Moralul însă-i după gratii, căci hoţii sunt privatizați,
Piaţa e plină de relaţii, noi, bugetari sintetizați.
Ne bucurăm de-o deplasare, vai, ce ruşine pe destin,
Armata noastră de picioare să caute un ban festin!
Totuşi, furați de pasiune, formăm o oaste de mistrali,
Condusă, pare-se, chiar bine, de către doi domni generali.
Dorim să zugrăvim mai bine
Tablou cu fapte ce rămân,
Ca viitorul să se-incline
În faţa neamului român!
LA O ŞEDINŢĂ METODICĂ
Lumină şi verde şi ochii, și mese, pantaloni şi rochii,
Materie, conştiinţă, mi-ating un cap de pleșuv marcheting.
Cercetare, floare neilustrată, pe-o stradă atare şi cam nepavată.
Răspunderi, soluţii model, eforturi, reduceri, c-un gram de oţel.
Se trage de-o sfoară pe-o coală și sforăie lumea din sală!
DEMAGOGIE
Mai ieri o seară „literară” cu oratori frumos titrați,
Urzeau la planuri pentru şcoală, pentru elevi supradotați.
Se trag concluzii uimitoare că ţara-i plină de valori,
Şi este prima țiitoare în a inventicii comori.
Că poate fi supradotare în fiecare repetent,
Iar premianții, de ce oare au caracter impertinent?
Să-i mai lăsăm pe cei olimpici, ei, cum se ştie-s prea dopați
Şi dacă teste le aplici obții o ceată de ratați!
În pauza pentr-o ţigară, pe care, încă, o detest,
Am abordat o „generală”, cu o nuanţă de protest.
Spuneam : „Olimpicii au haruri, memorii mari şi pasiune,
Că Dumnezeu le-a făcut daruri, iar noi le ungem cu tăciune.
Şi că memoria e baza, restul e muncă, rațiune,
Creaţia le este raza, să ne mândrim ca naţiune!”
Dar ce îmi este dat să văd: în sus, prea sus, un nas întors
Şi mă cuprinse un prăpăd, de parc-aş fi vorbit c-un dos!
Şedinţa-ncepe iar, dezbate, cu întrebări şi sfaturi, replici,
E ca o leapşă pe ouate sau ca un box între pisici.
„Ia mai lăsaţi-mă în pace”, îmi vine chiar să mă răstesc,
Ce nebunie , m-ar preface din cine sunt în fapt grotesc!
Şi-atunci mă cam ascund în mine
Voind să par că n-am gândit.
Să se alunece pe sine,
Că eu de foame sunt …. Sfârşit!
PLUGUȘORUL INSPECTORATULUI ȘCOLAR
JUDEȚEAN SUCEAVA - 1999
Aha, aha,
Am pornit cu colindatul să trezim inspectoratul,
De la bine, la mai bine, spre reforma care vine.
Trăiască tot personalul și să dea Domnul semnalul
Pentr-un trai mai sănătos, fără muncă de prisos!
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Să trăiți domn general, să fiți tot mai colosal
Și, să nu-l aveți ca naș pe „înaltul″ Marchitaș!
Dea Domnul ca Prefectura să-înceteze tevatura,
Domnii care v-au săpat să termine de „mâncat″
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Domnii generali mai mici, vă dorim cu toți aici,
Sănătate și succese și curricule alese,
Aveți cadre, aveți vectori, o fabrică de directori,
Salon pentru reclamații și ghișeu de informații.
Domnului adjunct Costan îi urăm ca-n noul an
Să dezvolte și mai tare stoicismele liberale.
Domnului adjunct Ciocan îi dorim ca-n noul an
Să nu mai slăvească-n van Partidul daco-roman.
Ne ajute Dumnezeu, să ținem minte mereu,
Că „C.C-ul″ ne susține și la greu, dar și la bine!
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Într-un birou la parter e un zgomot ca de gater,
Patru domni și un jurist, într-un cadru deloc trist.
Badea Ghiță-i minte trează, totul perfecționează,
Toți profesori-s gradați chiar de-s necalificați.
Lord Filuță tot încearcă să-și țină sabia-n teacă,
Că-n sector ceva nu-i bine, ar lupta, dar se abține.
Domnul Simi are spor ca un mare senior,
Alergând cu pas...domol la audiențe-n hol.
Domnul Liviu, barbă deasă, demi-inspector de clasă,
Cearcă pe calculator să scaneze solo-cor.
Stând cu capul între coate, Boțic sforăie cât poate,
Visând, cum că a purces, să mai piardă un proces.
Le dorim tuturor bine pentru anul care vine,
Să prindă multe succese pentru proprii interese.
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Telefon 110, Timpul prea ușor îți trece,
Ai în jur atâtea dame deștepte și diafane
Și un doctor pentru hărți și-un Fanfan ce calcă-n bălți,
Oltenaş frumos și demn, președinte de harem,
Care râde foarte tare de sarmale integrale
Și salamuri derivate, specialist în papă șoapte.
O doamnă și-o domnișoară de limbă universală,
Sunt frumoase, ca figură, de se limbă plimba-n gură.
Iar o doamnă-n regidivă, de muncă educativă,
De-i tratată ca un sol, se preface-n turnesol.
O domniță se-ntreține cu formulele divine,
De e iritată bine, cam ionică devine.
E și-o doamnă care poate, zâmbind mai mult decât toate,
Să sară calu-așa bine, că se sare chiar pe sine.
S-a creat și-un post de preț pentru vântură județ,
O creanță de expert, codul – „vulpea în deșert″.
În sfârșit, dar nu la urmă, scoatem și un as din urnă,
Un doctor de hartă tristă cu o voce de altistă.
Le urăm și dumnealor, tot binele care-l vor,
Și să aibă mereu haz, chiar și când mănâncă praz.
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Pe un holișor îngust, într-un cadru cam injust,
Sunt două birouri mici unde să tot faci servici.
În unul cântă spre zori inspectorii învățători,
Păsărele de grădină: Puiul, Puica și-o Găină.
În curricule se-ntrec, difuzate-n orice cerc
Și, de au sau n-au idei, clocesc tot ce au sub ei.
Puiu-i inspector distins, în politică, cam prins,
Dacă i te bagi în borș, cârâie ca un cocoș.
Puica-i tare zâmbitoare, curriculă îmbietoare,
Se ține că ar fi fată, însă e des-măritată.
Madam Onofrei se ține ca, curriculă de bine,
Pentru foarte bine-asudă, pentru cum arată, nu dă.
Îi iubim, nu facem caz, chiar dacă-i privim cu haz.
Le dorim să aibă parte de boabe pe săturate!
Hai să mânăm plugușorul, să audă „Monitorul″!
Aha, aha,
Birouașul de alături, neîtrecut în conforturi,
Are doctori de cuvinte și-o consultantă de minte,
De-i cauți pe la servici, o găsești numai pe Bicsi,
Și, cu ea te lămurești, ceilalți unde-i găsești:
Domnul Titi-Câmpulung, cuvintele nu-i ajung,
Că pe drepți i-a mâncat strâmbii, uneori, cam, bate câmpii,
Orice vorbă-o pritocește, sensul i-l răstălmăcește
O aruncă-n vârful limbii, ca să strâmbe, strâmba strâmbii.
În substanța eticii, umblă moașa predicii,
Cu o limbă ascuțită și adeseori evită,
Dar aduce sens normal pentru tot ce-i imoral,
Construiește, din nimica, statuia lui Mega-Gica.
Cu o voce feminină și cu zâmbet de felină,
Nici nu știi ce să mai zici să o gratulezi pe Bicsi!
I-așezată ca o floare, însă-i așezată tare
La calculator și, știm, face din nimic Maxim!
Să le dai Doamne de toate, idealuri conjugate,
Costume modernizate și plăceri nemăsurate!
Hai să mânăm plugușorul, să râdă și „Monitorul″!
Aha, aha,
Trecem la etajul doi, fără plug și fără boi,
Numai inspectori de soi, c-așa-i datina la noi,
Inspectorii de salon, dintre care un baron,
Înălțimi minoritare și două seducătoare.
Scoate basme din nimic, Sebi Preda- nou bunic
Și joacă de-a baba oarba cu istoria și barba.
Aura e o comoară de limbă minoritară,
Prietenă c-o directoare de cadre alimentare.
Madam Sofian răsare ca veche seducătoare,
Preșcolari-n mână ține ca pe iubirea de sine.
Madam Ududec e mare, sită nouă, inspectoare,
Dar, zâmbește cu-nțeles, ce-a dorit și ce-a cules.
Dă-le Doamne numai bine, să nu le fie rușine,
Pentru toate câte dau și salariul care-l iau.
Trageți mâța măi flăcăi, plugușorul nu-i cu noi
Și, călcați-i și piciorul să zgârie Monitorul.
Aha, aha,
Biroul nostru-i model, e biroul cel mai cel,
Aici tot omul, când vine, râde fără de rușine.
Vreo cinci domni au mult habar, intelectuali cu har,
Un inginer, loc nu are și de-aceea stă-n picioare.
Badea Colea, cu el țân, ca, c-un creator divin,
Ca inspector l-aș opta până pe la vârsta opta..
Vali-i biolog cinstit și inspector erudit,
Râde și-i sentimental ca vulpea la cașcaval.
Pan Halip a reclamat timpul, că-i handicapat,
Maxim e ca un amnar, de toate are habar:
Și de curriculum-vitae în cazuri deosebite,
E băiat de comitet cu shut down pe internet
Și înșiră, ca în salbe, bani negri și zile albe.
Binecuvântat, cuminte, Prea Cucernicul Părinte
Își dă duhul din plămâni, ca sluga la doi stăpâni.
Ne e de el așa milă că are mașini și vilă
Și suge lapte de soi ca mielul la două oi.
Iar cu mine e mai greu, n-are rost să stați mereu
Să-mi găsiți vreun atribut, nu am minte și...atât!
Aha, aha,
Multă amabilitate e la contabilitate,
Se fac cărțile de zor, numai pe calculator,
Rezultate, cât se poate, conturi soluționate,
Cu pila și cu bufetul, ca să salveze bugetul.
Domn Vasile-i înțelept, se-nclină ca omul drept,
Afacerea să îi meargă și, când șefii îl aleargă.
Domnul Sandu are spor ca valoros croitor,
Ca un căluț în acvariu, ca dragostea de salariu.
Trei doamne se tot consumă între un produs și-o sumă,
Verificând cheltuiala, să le intre socoteala.
Să trăiască, să-nflorească viața asta românească,
Să trăiască și dreptatea, dar și contabilitatea.
Aha, aha,
Vai, vai, vai, câtă derută, uimirea ne este mută,
Sirene-n salarizare, tei mai mici și una mare.
Hai să le stimăm intens, căci sunt dulci ca un consens,
Ca iubirea în detaliu, ca creșterea de salariu.
Le urăm numai de bine, iar la anul care vine
Să se bucure mai tare când ne dau salariul mare.
Să trăiți, să fiți iubiți, viața să v-o împliniți,
Doar cu bancuri și cu glume, nu știu cine vi le-o spune!
Aha, aha,
Azi la secretariat nu mai e secret de stat,
Doamna Nuța, cu bontonul, uimește doar telefonul.
Cu doruri nemăsurate și-mpliniri neterminate,
Două Carmene tastează și din când în când oftează.
Una, cui să dea nu știe, alta mămic-o să fie,
Viața-i plină de ardoare, iar ele sunt doritoare.
Aha, aha,
La Xerox e un băiat, foarte tare căutat,
Că, pentru copii le are a la doctor în clonare.
E și o săliță care miroase-a calculatoare,
Cu fete de cabinet pierdute pe internet.
Să trăiți, să fiți iubiți, să fiți continuu fierbinți,
S-aveți parte de lumină și de câte-o limuzină,
Să uimim cu plugușorul, ca să crape „Monitorul″!
Aha, aha,
Domnul Fanu dă ecouri că are vreo trei birouri
Și se întreabă: „-De ce,... nu e capac la WC,
Iar la femei de servici, salariile sunt cam mici,
Încât scutură perdaful ca să se aleagă praful!″
Portari-s atenți de zor, numai la televizor,
De-aia intră Monitorul și hoțul și cerșetorul.
Să trăiți buni gospodari, să aveți salarii mari,
Sănătoși mereu să fiți, Respectul să vi-l găsiți!
Trageți măi cu plugușorul să răsune Monitorul!
Hăăăăăăi, hăi!
ASPECTELE ȘI CADRELE DRAGI SUFLETULUI MEU
a. Clădirea inspectoratului: Mi-a plăcut construcția, distribuția birourilor, sala mare de ședințe, amplasarea ei. M-am convins că fostul regim avea gusturi frumoase pentru activiștii lui de partid. Clădirea a servit înainte de 1990, ca sediu al Cabinetului de Partid, iar după 1990 a fost destinată Casei Corpului Didactic. A fost mult râvnită de Consiliul Județean și, până la urmă a fost adjudecată de județ și i s-a dat unele administrări, care au dus-o într-un stadiu de paragină.
Amintiri plăcute am de: fațada clădirii; holul de intrare, larg, din care se putea trece și într-o curte interioară – frumos amenajată, care servea de loc de fumat, dar și pentru relaxarea
Personalului.
La intrarea în inspectorat, imediat, pe dreapta, se afla cabina paznicului, iar pe stânga se afla Biroul de Personal Didactic și de Perfecționare, un birou mare și luminos, în care intrau patru inspectori, juristul și o secretară dactilografă.
După biroul menționat mai sus, se intra într-un hol oarecum îngust, în care se aflau două birouri de inspectori și 2 camere pentru administrație.
Cea mai impunătoare sală era Sala Mare de Ședințe, construită ca un amfiteatru, în care intrau peste 100 persoane și care avea, în față o masă lungă, pentru prezidarea ședințelor.
O ședință cu cadrele educative din județ, în Sala Mare de Ședințe.
Subsemnatul (în picioare) prezentam unele puncte de vedere
Se mai aflau două birouri de inspectori: unul era improvizat sub scară, pentru inspectorii de Limba Română și altul se afla pe un hol, fiind pentru inspectorii învățători.
La etajul I se aflau: biroul Inspectorului General, biroul Inspectorului General Adjunct, biroul secretariatului, biroul de calculatoare. În continuare, după Biroul Inspectorului General Adjunct, pe dreapta se aflau: o cameră pentru Xerox, o casierie și Biroul de Plan și Organizare, iar pe stânga, Biroul Contabilitate.
La mansardă se aflau: o sală mare în care erau plasate inspectoarele educatoare, și alți câțiva inspectori, care nu-ș găseau loc în birouri separate. În acea sală se țineau uneori ședințe cu inspectorii și alteori unele aniversări cu festin bogat.
Din sala mare o ușă era a Biroului „Vesel”, iar alta într-un pod în care se păstra o parte din arhivă pentru inspectori.
b. Inspectorii care mi-au rămas la suflet:
Nu le pot aprecia calitățile profesionale, iar pe cele morale,
le apreciez cu subiectivism, chiar dacă or fi mai greșit puțin, dar cu mine au fost de păstrat în suflet:
-
Domnul Dan Popescu, Inspector General, și profesor de Matematică, pentru: bonomie, claritatea mesajelor, tonul folosit în discuțiile cu inspectorii și cu personalul TESA; felul în care știa să-mi stimuleze activitatea și să mă aprecieze;
-
Doamna Rodica Titu, Inspector General Adjunct, profesor de Limba Română, pentru: calitățile de bună conducătoare, patima pusă în conducerea procesului instructiv-educativ la nivel județean; comportarea colegială; mi-a acordat încredere, responsabilizându-mă de multe ori cu conducerea brigăzilor de control și cu redactarea rapoartelor (de control, pentru ședințele cu directorii și rapoarte semestriale)
-
Domnul Nicolae Ciocan, Inspector General Adjunct, profesor de Istorie, pentru: participarea colegială cu inspectorii la toate acțiunile, pentru calitățile oratorice și pentru relația colegială cu mine;
-
Constantin Blănaru – Limba Română
-
Aurelia Bicsi – Limba Română
-
Ilie Bălășan - Matematică
-
Dana Capbun – Chimie
-
Ion Cernat – Istorie,
-
Franceza,
-
-
Elena Chideșa – Educativ,
-
Gheorghe Cojocaru – personal,
-
Filaret Vizitiu - Personal
-
Gheorghe Hostiuc – Religie,
-
Nicolae Hapenciuc – Desen,
-
Valentin Butnaru – Biologie,
-
Carmencita Obreja – Biologie,
-
Ioan Puiu – Învățători,
-
Eusebio Preda – Istorie
-
Ion Maxim, - Educație Tehnologică, Informatică
-
Dumitru Domnea – Fizică
-
Laurenția Ulici – Învățământ Special,
-
Ioan Halip – Învățământ Special
-
Mihai Melinte – Muzica
-
Iuliana Hapenciuc – Minorități
-
Tatiana Vântur – Management Școlar
c. Salariați TESA
-
Vasile Strugaru – contabil Șef
-
Sandu Croitoru Contabil și casier
-
Nina Croitoru – Organizare,
-
Fanu Dedeagă – Administrator,
-
Nuța Burlacu - Secretară
Pe cei menționați îi consider că au fost foarte buni pe linie profesională, managerială și morală, iar pe cei nemenționați, fie că nu i-am cunoscut destul fie că nu mi-am format o impresie bună, mai ales d.p.d.v. moral
DE-ALE BIROULUI VESEL
Cred că biroul vesel s-a constituit odată cu intrarea mea în el, și s-a desăvârșit după examenul de numire pe posturi de la începutul anului 1998. Poate că a condus la veselia lui, omenia, șarmul fiecărui membru al lui.
Când am fost numit inspector suplinitor, în locul domnului inginer Costică Rusu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, am mers pe scaunul deținut până atunci de dumnealui, într-un birou la mansarda clădirii, care avea ferestre largi, îndreptate spre o curte interioară vecină. Mi-a plăcut mult acel birou.
Colegele de birou la începutul activității mele ca inspector
Am găsit acolo trei doamne cu experiență și volubile (Carmencita Obreja – inspectoare la Biologie; Elena Chideșa – inspectoare cu problemele Educative și Laurenția Ulici – inspectoare pentru învățământul special). Am conlucrat frumos, atât în birou cât și pe teren. Voia bună era prezentă permanent între noi și ne sprijineam, cu experiența acumulată din sistem și din viață.
După examenul de titularizare, componența grupului de inspector de la biroul vesel s-a modificat:
Doamna Laurenția Ulici a plecat la consiliul județean pe problema coordonării școlilor speciale;
-
Domnișoara Carmencita Obreja a trecut pe post de profesor la Colegiul de Industrie Alimentară;
Doamna Elena Chideșa s-a mutat într-un birou cu doamne elevate, la parterul clădirii.
Reprezentanții Biroului „vesel”
În locul doamnelor, în birou au venit numai domni:
-
Domnul Nicolae (Colea) Hapenciuc, pentru Desen,
-
Domnul Ioan Halip, la Învățământul Special,
-
Pr. Gheorghe Hostiuc, la disciplina Religie
-
Domnul Valentin Butnaru, la Biologie,
-
Domnul Ioan Maxim la Educație Tehnologică și Informatică,
-
Mircea Iordache – la Discipline Tehnice.
Prezentarea colegilor din Birou „vesel”
Toți membrii biroului nostru cred că se situau printre cele mai mari valori ale Inspectoratului Școlar, atât ca profesionalism și experiență didactică, cât și ca omenie și șarm.
Calitatea prestațiilor și voia bună ne însoțeau la tot pasul.
Cel mai în vârstă era Colea Hapenciuc, un ucrainian cu
-
oarecare patimă pentru etnia lui, și putea fi considerat ca specialist de mare valoare.
-
Vali Butnaru, era de asemenea un valoros profesionist,
-
care avea meritul de a fi pregătit mulți absolvenți de liceu pentru accederea la medicină. Mulți medici îi sunt recunoscători pentru pregătirea ce le-a oferit-o în vederea admiterii la Facultatea de Medicină.; După ce a ieșit la pensie, l-am perceput ca mare sufletist, cu el putând discuta orice problemă, mai ceva decât cu un frate. Dintre foștii colegi de la Inspectoratul Școlar, el mi-a rămas cel mai apropiat.
-
Ioan Halip, a fost un inspector mai special, creat parcă
-
pentru învățământul special. Era băiat de comitet, un pic cam orgolios și prins de relații de „întrajutorare” cu diverse cadre care apelau la câte o pilă.
-
Părintele Gheorghe Hostiuc, era de o bunătate ieșită din
-
Comun, probabil că așa simțea el să-și sfințească locul, în cadrul Inspectoratului Școlar și nu numai. Era foarte conștiincios în tot ceea ce făcea și peste tot unde am mers împreună cu el, am simțit că este primit cu dragoste și cu credința că este trimisul lui Dumnezeu. Mă respecta și-l respectam cu mare dragoste.
Ioan Maxim, un coleg deosebit de simpatic și pus pe șotii. A avut și unele cam nesărate, dar nu cu rea intenție.
Fiind inspector de informatică, era printre puținii din inspectorat, privind operarea pe calculator. Pot spune că el m-a inițiat în operarea pe calculator. Era și foarte pragmatic în ticluirea rapoartelor de inspecții (anuale, semestriale, generale la nivelul școlilor și speciale). Lua rapoartele ticluite de mine cu trudă, își crea, pe calculator, șabloane, astfel încât să le completeze la nevoie, rapid, cu datele concrete din sectoarele lui.
Multe bucurii am petrecut împreună: - l-am vizitat acasă; l-am vizitat la casa de la Pocoleni (i-am cunoscut părinții bătrâni și neputincioși); la iazul de la Pocoleni. Am petrecut în 2-3 rânduri, câte 3-4 zile la Niculițel, la rudele lui și am participat la culesul viei și la tăiatul porcului.
GLUMELE BUNE ȘI...MAI PUȚIN BUNE
FĂCUTE LA BIROUL VESEL
1.- Tampaxul lui Colea
Scumpul nostru coleg de birou, Colea Hapenciuc, tot cam , o fermă i-au făcut un cadou în care i-au introdus și un tampax .
Sărmanul Colea a fost tare indignat, mai ales pe Brândușa, pentru un așa gest necugetat, mai ales că acel cadou a fost deschis de soția lui. Maxim, a făcut în așa fel, să-l facă pre Colea să nu fie supărat pe el și mai mult ci, dimpotrivă s-au împrietenit foarte mult, încât Hapenciuc i-a dăruit câțiva stupi. Cu 2 săptămâni înainte de moarte, noi cei din Biroul „Vesel”, am fost „convocați” la ferma lui din satul Pocoleni, comuna Rădășeni, o fermă piscicolă, într-un peisaj mirific.
La acea fantastică revedere au participat numai 4 din cei 6 membri ai Biroului „Vesel”: eu, Nicolae (Colea) Hapenciuc, Ioan Halip și.. bineînțeles, gazda, Ioan Maxim.
Ne-a pregătit soția lui, Valerica, un festin astronomic, încât simțeam că crap de atâta crap, cât și de băuturile din producția lor proprie.
Ce păcat că bietul Colea a plecat la Domnul, cam după 2 săptămâni după acea revedere. Atunci Maxim a plâns ca un copil care-și pierduse tatăl. Am mers la înmormântare și m-am simțit foarte trist și foarte bătrân.
Și, durerea a fost și mai mare că, după un timp, a plecat la Domnul și Valerica lui Maxim, în condiții groaznice, într-un accident (!) misterios. Am mers și la înmormântarea ei și m-am simțit înfiorat de groază. În anul următor nenorocirea a căzut și pe mine, că m-a prins un cancer la colon, operat pe 9 martie 2020, chiar în perioada în care covidul a avut punct de plecare în Suceava, creând focarul principal la nivelul țării și s-a dovedit tenace în a ucide și cine știe cât va dura!?
2.- Palma lui Iordache
Într-o zi mă aflam în Biroul Vesel împreună cu Ioan Halip, inspectorul de la Învățământul Special. Domnul Halip tot încerca contactul telefonic cu o școală din Rădăuți și deodată dezmeticit de greșeala prefixului (accesând pe prefixul vechi care fusese schimbat în zilele precedente), mi se adresează: - Domnul Iordache dă-mi o palmă! Nu mi-a trebuit mult să mă gândesc, căci relațiile noastre ale biroului erau puse mereu pe șotii și-i zic: - Da, cu plăcere. Într-o fracțiune de secundă i-am aplicat o palmă pe obraz, pe care a simțit-o din plin și, uimit, îmi spune: - Ăăăă, domnu Iordache, chiar așa? – Domnule Halip, M-ați rugat ceva și eu v-am servit, nu trebuie decât să-mi mulțumiți!
3.- Glumele de la Crai Nou
Am crezut că a rămas așa ca o glumă între mine și Halip, și, chiar ca glumă a povestit-o și dumnealui la unii dintre inspectori : Ioan Maxim, Ilie Bălășanu, Costică Blănaru. „Banditul” de Maxim, că altfel nu pot să-i spun, a orhestrat un scenariu, pentru care merita o bătaie pe de-a adevăratelea. A întocmit o reclamație la inspectorul general Vlad Ciubotaiu, în numele lui Ioan Halip, prin care menționa că a fost lovit de Iordache și, nu este pentru prima dată, când Iordache își lovește colegii. Inspectorul general a pus botul la glumă și, cum întâmplător în biroul lui se afla fostul coleg de liceu și ziarist la ziarul local Crai Nou, Dumitru Brădățan, i-a arătat poanta. Ziaristul, și el pontos, a inclus un articol în ziarul Crai Nou, întitulat: „Profesorii sunt în grevă, iar inspectorii se iau la palme.” – dramatizând situația, că Iordache are niște comportări foarte urâte față de colegii de birou, mergând până acolo încât îi lovește, pentru care inspectorul Ioan Halip, a depus plângere la inspectorul general.
Inspectorul Halip, văzând că gluma se îngroașă,
i-a cam reproșat lui Maxim că a dus gluma prea
departe, făcând din ea „ciumă”, denigrantă și la
adresa Inspectoratului, nu numai la adresa lui Iordache.
Aflându-mă într-o zi în biroul domnului inspector general adjunct Nicolae Ciocan, căci primisem misiunea să redactez un Raport Semestrial pentru ședința cu directorii, am fost sunat de la Biroul Intrigos, de Ilie Bălășanu, și m-a întrebat cum de am făcut așa ceva în cadrul Inspectoratului Școlar. Am crezut că e doar o glumă, care nici măcar nu trebuia luată în seamă.
|
|
În dimineața următoare când ajung la birou, Maxim îmi oferă un ziar Crai Nou și-mi zice: „- Domnu Iordache, uite domnule nemernicii ăștia de la Crai Nou, au scris un articol că l-ai bătut pe domnul Halip, nu le-ar fi rușine, eu în locul matale...”. Chipurile lui îi părea rău că am pățit așa ceva, dar fața lui îmi dovedea o satisfacție, care mă lumina că de fapt el este autorul glumei deplasate. Am aflat că doamnele de la Contabilitate se minunau: „Vai, domnul Iordache a făcut așa ceva?”
L-am întrebat pe Maxim: „ – Măi, Max, dacă eu ți-aș fi făcut ție așa ceva, cum ai fi reacționat?” Am mers la inspectorul general Vlad Ciubotariu și i-am spus că „jucăușii” de Maxim și Bălășan, împreună cu amicul lui Dumitru Bălășan, au făcut o glumă foarte proastă. L-am rugat pe domnul Ciubotaru să-i transmită lui Brădățan că trebuie îndreptată greșeala comisă.
Inspectorul general și-a chemat amicul și i-a cerut să dea o dezmințire și, la câteva zile apare la Crai Nou, un articol semnat de același Dumitru Brădățan, în care se arăta că inspectorii nu s-au luat la palme, ci a fost o glumă între ei. De fapt și așa gluma era neserioasă și ce impresie puteau avea cadrele didactice din județ, observând că cei care trebuiau să privească, cu seriozitate problemele din învățământ se țineau de glume proaste
4.- Vulpea la Cașcaval
Pe la începutul perioadei de funcționare la Inspectoratul Școlar, lucrând în acel birou, de la etajul II al clădirii, am obținut de la Grupul Școlar de Industrializarea Lemnului, un dulăpior în care puteam să ne ținem cafeaua, ceaiuri, căni pentru ceai și cafea, păhăruțe și pahare, știam noi pentru ce.
Într-o zi ajungând la Inspectorat și fiind singur în birou, când am vrut să-mi pun de o cafea, dau acolo de 2 rondele de cașcaval, și nu-mi dădeam seama cine le-a pus acolo. Îi dau telefon lui Vali Butnaru și-l întreb dacă le-a pus el acolo și-mi răspunde că nu. Eu, l-am ademenit să vină la Inspectorat să le vadă și, dacă erau pentru mine le vom împărți, dacă sunt pentru el, tot le vom împărți. Zis și făcut. Privește Vali la ele și a căzut în ispită asumându-și dreptul asupra lor. Mi-a dat și mie un rondel și afacerea era finalizată. Peste vreo două zile, apare părintele Hostiuc pe la Inspectorat și-l întreabă pe Vali, dacă n-a văzut în dulăpior două rondele de cașcaval. Vali s-a făcut verde-albastru și a bâiguit ceva de neînțeles.
De atunci ne tot tachinăm, pe seama „hoțul la cașcavali”
5.- Pantoful lui Vali
La ziua de naștere a domnului inspector Valentin Butnaru, colegul de birou Ioan Maxim, cred că, împreună cu o colegă de la parter, Brândușa Mihai, în loc de cadou s-au gândit să-i facă o farsă pentru o întâmplare din vremea când Valentin era profesor la Salcea. După spusele lor, într-o zi ploioasă, a rămas, după ore, în școală și ca tot omul au servit ceva băutură. După ploaie când să plece acasă, a trebuit să sară peste un șanț care era plin cu apă și noroi. Un pantof i-a rămas în mâl și, negăsindu-l a plecat fără el.
Autorul farsei, i-a oferit drept cadou o cutie, în care a pus un jaf de pantof de mărimea 45 și o scrisoare ca din partea Întreprinderii de Drumuri Șanțuri Șosele, Recuperări - Salcea, în care a introdus și o adresă de trimitere, care suna, printre alte precizări, cam așa: IDSRSS, vă trimite pantoful pierdut de dumneavoastră în șanț, recuperat de întreprinderea noastră.
După părerea mea, s-au amuzat doar autorii farsei, ceilalți colegi au dezavuat o asemenea farsă, pentru un așa cadou în ziua aniversării zilei de naștere. Am constatat că, Vali nu l-a iertat pe Maxim nici până în ziua de azi, la circa 20 de ani de la farsa respectivă.
6.- Convocarea mea la Ministerul Învățământului
Într-o zi, cam prin 1998, Maxim se ține iar de o farsă, de data asta, din nou privindu-mă pe mine, obiectivul lui preferat.
Aranjează cu inspectorul general, Vlad Ciubotaru să facă o chemare a mea la minister și-mi comunică despre chemare, că urma să fac deplasarea peste 2 zile.
Eu, cam speriat de asemenea deplasare, îi zic lui Max: - măi Ionică ăștia-s nebuni, păi eu în duminica asta trebuie să merg
la nunta unui nepot!
El, „milos”, mânca-l-ar raiul - îmi răspunde: - A, domnu' Iordache, lasă bre că nu te las eu la. Am să vorbesc la minister cu Mirescu și mă duc eu. Ca și cum ar fi spus: -nu pot să te las eu pe matale la necaz!, dar probabil că a gândit „lasă că ți-o trag eu, vreau să te pun, un pic, pe jar, ca să-ți dovedesc cine-i șmecherul în Biroul „Vesel”!
Apoi continuă: -Mă duc la contabilul șef, Buhatereț, îmi fac formele de deplasare și mâine plec la Minister.
În ziua următoare, ajung la birou și dau de Maxim.
- A, domnu' Iordache, ha, ha, ha, a fost o glumă bre!
Nu puteam să mă supăr pe el că-l știam pus mai tot timpul pe șotii. Are un suflet de copil și eu cam tot așa. Ce pot face două suflete de copii decât să se joace.
Cred că eu nu am dezamăgit în activitatea de inspector școlar, iar Max se descurca foarte bine, dar știa să și braveze.
7.- Stau la margine de drum
La inspecțiile generale mergeam cu un grup de inspectori la o anumită școală din județ, folosind microbuzul Inspectoratului Școlar. Într-o bună zi de primăvară, prin anul 1999 am avut inspecţie la unele școli de prin Vatra Dornei. Pornirea s-a făcut de la Inspectoratul Școlar, la ora 7,00. Doi inspectori l-au rugat pe șofer să-i ia din apropierea de PECO. Aceștia erau: Barbălată, (inspector pentru activitatea sportivă) și Capbun (inspectoare de chimie). Nu știam de aranjamentul ăsta cu preluarea lor de pe traseu și, am fost surprins când i-am văzut așteptând pe trotuar vis a vis de PECO. Uimirea am tradus-o în câteva versuri: „Stau la margine de drum / Barbălată și Capbun / inspecția e cuplată / cu Capbun și Barbălată / rapoartele vor fi drepte / și-aduc creșteri de bugete. / tratația e taman / sățioasă ca un hram / notele
vor reflecta / iote nota, nu e nota / rezultatele contează / cât de mult ne furajează.
Colegii aflați în microbuz, s-au amuzat mult de versurile „Stau la margine de drum / Barbălată și Capbun”
8.- Copita doi
Tot la o reclamație, făcută de un părinte de elev, în legătură cu prestațiile unui preot din Stulpicani, s-a constituit o mini-brigadă de control, la care au participat preotul inspector, Gheorghe Hostiuc, Ioan maxim și subsemnatul. Am constatat că elevii erau lăsați în stare de așteptare pentru „degeaba”, profesori, maiștri nu erau de găsit. Preotul, profesor de religie, inculpatul principal, nu mai fusese pe la ore, cine știe de când.
În raportul de control, au fost arătate unele aspecte negative, dar nu s-a insistat deloc pe principala problemă, aceea a lisei sistematice, de la ore, a preotului. Părintele inspector Gheorghe Hostiuc, acționând, probabil, prudent în relatarea aspectelor negative, pe considerentul că profesorul preot, trebuie îndrumat mai întâi și rugat să respecte programul orar și programa școlară, pentru a nu se crea o imagine negativă asupra Disciplinei Religie.
Trebuie să recunoaștem că inspectorii erau și ei „români”, și nu ne mai era secret că acceptau unele „sponsorizări”, privind cu ochii întredeschiși greșelile unor cadre. Părintele inspector nu era lipsit de acest „har” și, mai primea câte un dar (ouă încondeiate, cașcaval, miel, ... etc).
După acel control, conform spuselor colegului Ion Maxim, (care, fie vorba-ntre noi, și el cam abuza de oferte tentante, dar știa să se păzească), într-o următoare zi, ieșind în fața Inspectoratului, îl vede pe Părintele Hostiuc, umblând la portbagajul mașinii și a mai observat un sac parcă năștea un vițel, că i se vedea copita ieșită din acel sac. Maxim s-a amuzat numind-o „copita doi”. Cred că în amintirea lui existase și „copita
unu”, prin mașina părintelui sau a altui coleg.
9.- Aventura de la Stulpicani
Nu mai am în minte clar, acea aventură, dar câteva aspecte rețin. Era vorba despre o reclamație, cu repetiție, a unei profesoare de la Școala Generală din Stulpicani, împotriva directorului, în care era implicat și un maistru instructor, sau unii.
Problemele astea de reclamații intrau în responsabilitatea domnului Insp. Gen. Adjunct Nicolae Ciocan, care m-a delegat și pe mine pentru o verificare a reclamației. Îmi amintesc doar că nu s-a dovedit veridică reclamația, dar și tendința conducerii de a aplana conflictul. Mergând spre atelierul școală, însoțit de administratorul școlii, un bărbat bine făcut, căruia nu-i prea înțelegeam umilința, că mă tot întreba cu ce să mă servească. Cu toate că era tentantă oferta pentru un miel și pentru caș, aveam suficientă conștiință să-l refuz, comunicându-i că nu am venit să fac rău cuiva ci să respect adevărul, în măsura în care voi putea.
10.-Cârdul de porci și furajarea de la Bogdănești
Aveam o inspecție generală în comuna Bogdănești. Cred că la nivelul conducerii școlii s-a aflat de intenția de control din partea Inspectoratului Școlar, dar majoritatea inspectorilor nu știau, până în dimineața zilei respective, unde vor fi duși și, pe vremea aceea, chiar dacă vreunul dintre noi ar fi dorit să avertizeze cadrele didactice de la specialitatea lui, nu prea se putea, că nu existau telefoane mobile.
Am ajuns la Bogdănești înainte de ora 8,00, am coborât din microbuz și, ne-am deplasat la cancelarie, dar masa pentru „furajare” era deja pregătită, ceea ce presupunea că pentru conducerea școlii nu a fost chiar secretă, altfel nu avea cum să pregătească un așa festin.
Înainte de a ajunge la cancelarie, am trecut prin curtea școlii și am întâlnit-o pe inginera Alupei. Văzând-o cam pesimistă am întrebat-o: - Spuneți-mi doamnă, ce ați visat azi noapte?
- Sincer, dar nu vă supărați? Am visat un cârd de porci!
- Vai, noi suntem ăia! i-am răspuns
Când am ajuns în cancelarie și am văzut masa pusă, mi-am zis că nu vreau să mă amestec în acel cârd de porci, visat de inginera Alupei. Am părăsit școala pentru vreo oră, preferând să mă plimb pe ulițele satului, să nu particip la acel festin.
Înainte de ora 9,00, am revenit la școală și inspectorii erau plecați pe specialități la orele de predare ale cadrelor didactice, chiar înainte de a se termina pauza. Aflându-mă în cancelarie în așteptarea prezentării la mine a vreunui cadru de specialitate (inginer sau maistru instructor, deodată un profesor de sport bagă capul pe ușă și fără să observe că mai era un inspector în cancelarie și, acela eram eu, a pus o întrebare pentru colegii lui:
„- I-ați furajat?” și s-a retras. Mi-a fost un pic de silă pentru obișnuința inspectorilor de a se lansa în chiolhanuri de genul acela, mai ales că se desfășura înaintea controalelor propiu zise, ceea ce influența, oarecum aprecierile făcute de Brigada de Control. Nu neg, am participat și eu la unele mese, dar la sfârșitul programelor de lucru, după ce făceam constatările corespunzătoare. Și astăzi mi-e rușine de acele catalogări:
„- Am visat un cârd de porci!” și „– I-ați furajat?”
11.- Maistrul de la Sasca la inspecția de gradul II
De obicei inspecțiile de grad la maiștri instructori, le repartizam la unii membri ai Comisiei Metodice de Specialitate, dar fiind curios, privitor la comuna Sasca, am mers personal la acea inspecție.
Am dat de un maistru instructor care făcea impresie bună la prima vedere, dar ascultându-l la lecție mi-am dat seama că nu are nimic comun cu activitatea de maistru instructor. A încercat să prezinte o lecție teoretică, că, de fapt dotarea tehnică pentru pregătirea în meserie, lipsea cu desăvârșire.
Lecția a început cam așa: „Dragi copii, astăzi asistă la lecția noastră domnul inspector Iordache. Trebuie să știți că eu n-am putut dormi azi noapte de grija pentru voi, că vreau să vă învăț, că eu m-am pregătit și m-am descurcat în viață. Părinții voștri muncesc pentru voi și își pun speranțe că o să fiți buni meseriași, că, ......la la la, la la la ............... A strecurat vreo două-trei întrebări, la care-și dădea răspunsuri singur, crezându-se că-i înaintașul care el pasează, el dă cu capul. Mai bine ar fi fost să dea cu capul în zid, că răspunsurile erau total eronate și la ele mai adăuga câte un la, la, la. Și, în aceeași notă s-a terminat ora. La o așa lecție de proastă n-am asistat în toată activitatea mea didactică.
L-am lămurit pe maistrul respectiv (!), că nu pot să-i acord dreptul de participare la examenul de gradul II și în gând îmi ziceam: „Ce i-o fi trebuit acestui maistru pârât să se înscrie la gradul II, când mai are numai vreo doi ani până la pensie? Se crede deștept, sau vrea să apară valoros în fața colectivului didactic al școlii. Mi-am întărit convingerea cât de valabilă este vorba din popor – prostul dacă nu-i fudul, crede că nu-i prost destul. Mare-i lumea proștilor, dar ăsta cred că e împăratul lor.
Cum să-i dau eu o notă de 9 sau 10, să poată merge la un examen teoretic de grad? Oare ce-ar zice examinatorii de un așa tăntălău care slujește în învățământ și nu știe nici cele mai simple noțiuni teoretice (cred că nici practice, dar nu mi-a dat ocazia de a-l asista la așa ceva)? Păi nici eu nu aș fi putut să dorm., cu sufletul împăcat, dacă i-aș fi da notă de trecere, când el era de nota 3,00. Or mai fi asemenea specimene în sistem, dar nici chiar așa. Poate, dacă eu îi dădeam notă favorabilă, ar fi făcut ceva aranjamente și ar fi obținut gradul II, așa cum se cam întâmplă după așa zisa revoluție din 1989.
12.- Cărăbușii din grădina părintească a doamnei Insp. General Titu
Am mers cu brigada de control la Horodniceni și, generăleasa noastră, doamna Titu, având casa părintească pe un drumeag în pantă, cu un cadru pitoresc, ne-a invitat să facem un popas la acea locuință. Era o zi de primăvară, cam prin luna mai și pomii erau în floare. Anul acela era al cărăbușilor. Era o forfotă a cărăbușilor, de nedescris. Pomii înfloriți erau supraîncărcați cu cărăbuși, unii dintre ei făcând demersuri pentru perpetuare.
Colegii noștri, Carmencita Obreja și Cocerhan, doi inspectori cam de vârsta a doua, neatinși de palma căsătoriei, lipseau de la acea brigadă. Despre el cred că o avea la suflet pe Carmencita, dar aceasta se abținea să-l apropie pe considerentul că se cam aghesmuia și era prea melalcolic (pardon – melancolic am vrut să spun). Totuși se simpatizau și ce știe ce gânduri sexy aveau.
Acolo, în grădina aceea mirifică, în fața unui pom supra-plin de cărăbuși, care „luptau” pentru perpetuare, am început să gândesc, cu voce tare: - Vai, sunt de admirat acești cărăbuși, cum știu ei să-și petreacă viața lor atât de efemeră și cât de mult se preocupă pentru perpetuarea speciei!
Un coleg inspector, se miră de ce Cocerhan și Carmencita, nu au venit cu brigada.
„Deștept”, cum sunt, am dat un răspuns spontan:
- A, sărmanii au niște probleme hormonale și, cred că se „cărăbușesc” și ei. S-a râs în „cor”, pentru integrarea în peisajul nostru din acel loc, cu posibilitatea trăirii unei asemenea plăceri a colegilor noștri.
13.- Miracolul de la Dolhasca
La unele sesizări, privind acordarea frauduloasă a unor diplome de bacalaureat, în județ, au fost organizate controale pe la licee și grupuri școlare.
Am primit misiunea controlului la Grupul Școlar din Dolhasca. Ce-am putut observa acolo, m-a dezorientat total și am început să fac „săpături mai adânci”.
Am descoperit că directorul acelei perioade, Străpuc, comisese infracțiuni demne de sancțiuni penale.
Multe diplome de absolvire ale liceului, nu aveau acoperire: Foști elevi care erau trecuți repetenți la Fălticeni, mai
ales seraliștii, au fost trecuți promovați în clasa terminală și au absolvit, fără a fi trecuți, cu prezență, în cataloage, și alte multe nereguli.
Am întocmit un raport prezentând respectivele nereguli, dar situația s-a aplanat, că nu numai la Dolhasca s-au constatat asemenea catastrofe și, apoi, situația era complexă. Cred că avea vechime mare, iar unii inspectori erau indulgenți, nu le convenea să-i înfunde pe directori, că și aceia aveau unele relații, cu care făceau presiuni. Inspectoratului Școlar, nu-i convenea să raporteze la Minister, asemenea probleme că se discredita pentru neevitarea unor asemenea infracțiuni, unele dintre ele petrecându-se chiar sub umbrela perioadei lui de funcționare. Nici Ministerului, cred că nu-i convenea, raportarea situației, prezentând doar situații izolate.
Și, așa s-a făcut, după anul 1990, extinzându-se ca o epidemie în toată România.
Așa s-a ajuns la generalizarea falsurilor profesionale și azi, la nivelul țării a devenit ca un cancer „in c.r abil”.
Licențe, masterate, doctorate obținute cu copy-paste și alte acte (diplome de bacalaureat, diplomă de școală profesională, diplome de absolvire a școlilor postliceale, diplome de ingineri de scurtă durată pentru mulți foști maiștri, diplome de efectuarea unor cursuri de excelență în management, carnete auto, și câte altele). Să mai vorbim și de note, care sunt date fără acoperire, întrucât, evoluția vremurilor acestea au condus la stabilirea elevului ca patron al profesorului, ar fi de prisos rău a intra cu tot ce-i bun în Europa și suntem entuziaști că Europa intră cu tot ce-i rău în țara noastră. Identitatea noastră este desființată.
În țară se aduc reziduurile Europei, și Europa ne „tapează” de tot ce avem valoros (păduri, terenuri agricole, valori culturale, valori profesionale...., suveranitate națională). Ni se impun reguli care ne îndepărtează de tradițiile noastre străbune, de credința noastră creștin-ortodoxă, de educație.... Europa, în demersurile ei contra bunului mers al țării noastre și pentru subordonarea tuturor sectoarelor de activitate se folosește de cozile de topor, de trădători de țară ajunși la cârma țării de peste 30 de ani.
Oare mai avem țară? O, Doamne, știu că ne merităm soarta, dar te rog nu ne lăsa pradă manipulărilor, deșteaptă-i pe români, așa după cum și-au propus prin imnul țării „Deșteaptă-te române”
Nu simpatizez cu autoapreciata sunătoare Șoșoacă, pentru bâlciul pe care-l face. Se vede de la o „poștă” că-i din aceeași speță a senatorilor, fără valoare morală. Cu gura-i mare, parcă-i orăcăitoare.
14.- Examenul de la Școala Particulară Postliceală de Asistenți Medicali „Carol Davila” din Suceava
Prin anul 2000, la examenele de absolvire la școlile postliceale și de maiștri. Împreună cu domnul Nicolae Ciocan, Inspector General Adjunct la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” cu sediul în una din clădirile Colegiului Național Nr. 2 – Industria Lemnului, clădire care inițial a funcționat ca internat al școlii.
Ajuns în sala de examen, care era foarte mică, am observat un ambient total neadecvat pentru o a așa importantă finalizare, concretizată într-un examen de diplomă. O masă lungă, veche, uzată, era flancată de două bănci simple, din lemn,
încât produceau greață vederii. Pe bancheta din stânga se aflau vreo 4-5 absolvente, care nu prea erau intimidate de importanța evenimentului, iar pe bancheta din dreapta, se aflau 3 persoane:
o tânără reprezentantă a Școlii Postliceale „Carol Davila” din București; patroana Școlii Postliceale din Suceava și, culmea culmilor, o profesoară de la Colegiul Economic din Suceava, care avea, probabil, o pilă la examen.
Am rugat să mi se prezinte decizia de constituire a comisiei, care trebuia să cuprindă cel puțin 5 persoane cu legitimitatea examinărilor, fiind exclusă participarea unor persoane, străine de cauză. Trebuia respectată structura comisiei, așa cum era prevăzută în Instrucțiunile Ministerului Învățământului, dar nici măcar nu exista o decizie ci examinarea se desfășura total ilegal.
Am făcut câteva obiecții, și am întocmit un raport, arătând incorectitudinile constatate.
Am ajuns la Inspectoratul școlar și n-am avut timpul să mă liniștesc cu starea sufletească creată de acel control, că vine la mine și mă roagă să renunț la înaintarea raportului că de la Ministerul Învățământului un director „renumit”, i-a spus: „Cine-i mă ăla care se amestecă în examenul Școlii Postliceale? Ia dă-l afară!” Am înțeles că mafia e ajunsă la nivel de Minister și puteam avea repercusiuni grave. Dezamăgirea mi-a fost fără margini, mi-a creat o mare scârbă.
IMAGINI DE LA O EXCURSIE ÎN GRECIA
(excursia colegială din Lamia)
|
Cu Vali Butnaru, în drum spre Meteora
Cu domnul inspector general adjunct Nicolae Ciocan
Vali Butnaru, Mircea Iordache, Ion Puiu și Ioan Halip
|
|
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|