|
|
CUVÂNT ÎNAINTE
Mulțumesc Providenței Divine că mi-a oferit prilejul și bucuria de a concepe și de a crea, alături de d-l inginer Mircea Iordache, o nouă carte, întitulată COSMOSUL și IUBIREA.
Această carte o simt ca pe o rugăciune de mulțumire, închinată lui Dumnezeu Atotputernicul, Atoateștiutorul, Tatăl Ceresc, că prin Cuvântul Lui, a dat verdictul Creației pentru tot Universul.
Cartea cuprinde multe imagini vizuale și verbale despre știința privind Cosmosul în toată complexitatea lui, dar și religia, bazată în special pe credința creștin – ortodoxă.
Motivația titlului cărții COSMOSUL și IUBIREA apare precizată, așa cum a menționat autorul, prin versurile: |
Toți suntem în felul nostru, părți ale Cosmosului
Partea cea mai frumoasă este diversitatea iubirii.
Cursa de a ajunge la această trăire a adevărului
O face mirifică, înălțătoare, cu mantia nemuririi.
|
|
Viața este tot ce a existat și ce va exista vreodată,
De la facerea universului încoace, cu limba iubirii.
Locurile omului sunt cu locurile cosmosului laolaltă,
Important este ca omul să-și găsească locul fericirii. |
Deși unii apologeți atei ai științei prezintă geneza ca pe o creație naturalistă, fără intervenția unei forțe divine, știința este alături de religie, promovând aceleași raționamente privind intervenția Creatorului Divin.
Științele naturii, științele exacte, logica și spiritualitatea,
Dar și experiențele dintotdeauna, ne conduc la concluzia
Că dincolo de toate fenomenele cosmice e o inteligenţă,
Care este superioară și presupune o imensă conștiință.
|
|
Și pentru că El este atotputernic și atoateștiutor,
Conștiința Lui trebuie să fie infinită, este Creator,
Dumnezeu este conștiința infinitului, iar Universul,
Universul este creația lui Dumnezeu, El e autorul. |
Cu aceste versuri ale autorului apare din start aplecarea asupra Creației divine a Universului. Știința descrie fenomenele și structurile cosmice, dar conștientizează că există un Big Bang, care nu putea fi creat și declanșat decât de Creatorul divin care se află în afara timpului și a spațiului, nu are început și nici sfârșit, este un nonsens să ne întrebăm, pe principiul că tot începutul are un început, deci cine L-a creat pe El. El este Dumnezeu – Cel infinit.
Prin prezentarea acestor teme, cât și a unora legate de învățăturile lui Iisus Hristos despre viața creștină și în mod deosebit a creștinismului ortodox, încercăm să creăm iubire pentru Creațiile lui Dumnezeu (Cosmosul, cu galaxiile lui, cu constelațiile, cu stelele ș.a.m.d., insistând pe Calea Lactee, care la rândul ei ne conduce la Sistemul Solar și implicit la scumpa noastră planetă, Pământ). Am abordat și ceea ce ne interesează direct și anume Omul ca ființă înzestrată de Dumnezeu cu inteligență și care la rândul lui a fost creat să poată cunoaște Cosmosul, să-l iubească; să-și cunoască bine casa lui, Pământul, să-l prețuiască și să-l îngrijească pentru păstrarea valențelor cu care a fost înzestrat de Dumnezeu.
Imaginea de mai sus, plasată și pe copertă, poate semnifica relația între știință și religie, dar s-ar putea spune și că
Dumnezeu I-a pus „mâna în cap” Pământului.
Sunt încântat de incursiunile cosmice, din Capitolul I, în care sunt prezentate succint, imagini și cronici rimate ale cosmosului, prin care-s reliefate frumusețile și impresionantele calități și caracteristici ale galaxiilor, nebuloaselor, constelațiilor, stelelor, planetelor, sateliților. Toate acestea se integrează într-un tot unitar, căruia nu i se cunosc limitele. Cronicile rimate, explicative pentru fiecare din componentele cosmosului, sunt esențializări ale unor cunoașteri, care pot stârni interesul cititorilor. Din această incursiune, autorul transmite cititorului:
Patru substantive vei avea în mintea, în inima ta,
Și în viață: credință, iubire, frumusețe și fericire.
Cosmosul se va extinde necontenit, se va dilata,
Urmașii noștri vor vedea a cerului nemărginire.
|
|
Doamne, cât de frumos este Cerul dat de Tine,
Iar Sistemul Solar este leagănul viețuirii noastre!
Mulțumim Doamne, pentru ambientul de bine,
Tu ne-ai dat toate frumusețile planetei albastre! |
În Capitolul II, Știință și Religie, se face legătura între descoperirile științifice în toate domeniile și în mod deosebit în cel al Cosmologiei, cu divinitatea infinită a lui Dumnezeu. Legătura între știință și religie, conform prezentării de către autor, ar putea avea ca moto:
Biblia arată descoperirile oamenilor de știință:
Explozia de lumină, a scos Universul din „ceață”,
Așa începu să existe spațiul, materia și timpul.
Biblia: „Dumnezeu a zis”, „și a fost”, începutul.
În capitolul III, Creștinism – Ortodoxie, au fost prezentate noțiuni de cultură generală din Istoria Creștinismului și ortodoxismului. De fapt, întreaga carte este scrisă pe înțelesul tuturor cititorilor. |
|
De aici se desprinde credința în Creatorul Divin a autorilor și motivația cărții ca o predică pentru credința creștin-ortodoxă.
Cred în Dumnezeu cum cred în răsăritul de soare,
Nu pentru că Îl văd, ci pentru că se simte în zare,
Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat,
Pentru că fără de Dumnezeu universul ar fi uitat.
Capitolul IV - Meandrele Vieții sunt cuprinse date personale din viața coautorului PC Preot Constantin Alecse și a autorului Mircea Iordache, cuprinzând câte ceva din : Arborele Genealogic, discuții monologate cu cei dragi, album de familie.
În Capitolul V- Formarea ca Om, sunt cuprinse studiile de la începutul până la sfârșitul lor, în formă esențializată.
Capitolul VI. – ACTIVITĂȚILE MELE – parcurge etapele, profesiile și funcțiile, cu detalii asupra problemelor și situațiilor mai speciale, cu relațiile de serviciu în acele perioade.
În Capitolul VII – VIAȚA DE PENSIONAR, sunt cuprinse preocupările, realizările și degradarea treptată a stării de sănătate.
Percepția pensionării și bătrâneții, cam sumbră, este precizată chiar de la începutul pensionării:
Nu am știut de al vieții apus,
Că mă prinde, cumva, și pe mine,
Parcă mai ieri eram tânăr frumos,
Iar, acum, asfințitul îmi vine!
El mă prinde încet, mișelește.
În oglindă, când mă privesc,
Parcă-n țeastă „ceva” mă lovește,
Mă accept și, trist, mă iubesc.
A morții sămânță, încet încolțește,
În lume văd milă și greață,
Ades câte-un junghi mă privește,
Cu cârcei în suflet și-n față.
Capitolul VIII – OAMENI DE SEAMĂ – sunt prezentați acei oameni care au creat o impresie frumoasă ca ținută morală și alte calități remarcabile.
Binecuvântează Doamne: această carte, pe autorii ei și pe cititori. (PC Preot Protopop Constantin Alecse)
Se poate vorbi de o Liturghie cosmică a tuturor creaturilor lui Dumnezeu?
Sfântul Maxim înţelege, se pare, prin cosmosul ca locaş al lui Dumnezeu în mod deosebit omenirea, şi lumea neînsufleţită ţine de acest locaş numai întrucât omenirea nu poate exista şi lucra fără ea. Preoţii nevăzuţi, socotiţi ca stând în altarul locaşului cosmic al lui Dumnezeu, sunt îngerii care stau în planul nevăzut ca într-un altar.
- Universul, în armonia lui divină, nu săvârşeşte oare şi el o Liturghie cosmică întru lauda Creatorului?
- Sfântul Maxim Mărturisitorul a văzut în cosmos o biserică în care locuieşte şi prin care se strevede Dumnezeu (Mistagogia). Şi precum locaşul bisericesc ţine într-o unitate pe credincioşii mireni aflaţi în naos şi pe preoţii aflaţi în altar, şi toţi împreună înaintează spre Dumnezeu, şi prin aceasta spre o tot mai accentuată unire şi între ei, tot aşa şi creaţiunea cosmică ţine într-o unitate mulţimea lucrurilor, a fiinţelor văzute şi nevăzute care înaintează tot mai mult spre Dumnezeu şi prin aceasta şi între ele.
Sfântul Maxim înţelege, se pare, prin cosmosul ca locaş al lui Dumnezeu în mod deosebit omenirea, şi lumea neînsufleţită ţine de acest locaş numai întrucât omenirea nu poate exista şi lucra fără ea. Preoţii nevăzuţi, socotiţi ca stând în altarul locaşului cosmic al lui Dumnezeu, sunt îngerii care stau în planul nevăzut ca într-un altar.
Teologul ortodox Al. Schmemann vede ca locaş cosmic al lui Dumnezeu universul fizic, iar pe om îl vede ca preot al lui. El spune: “Omul a fost creat ca preot al lumii, pe care o oferă ca jertfă a iubirii şi a laudei lui Dumnezeu şi cheamă prin această veşnică euharistie iubirea lui Dumnezeu asupra lumii…Hristos este singurul preot adevărat pentru că este unicul bărbat desăvârşit…În Hristos Cel adevărat este esenţa preoţiei ca iubire. Şi de aceea preoţia este esenţa vieţii. Căci în El a fost omorâtă moartea şi s-a ivit viaţa”.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1993, pp. 104-105)
Albert Einstein |
|
Dovada lui Albert Einstein
că Dumnezeu există!
(de Alina Costache)
Un profesor de filosofie ateu le vorbea studenților despre dezarcordul științei cu ideea existenței unui Dumnezeu atotputernic.
Acesta l-a rugat pe unul dintre studenții săi creștini nou-veniți să se ridice în picioare, și iată ce a urmat:
Profesorul: Ești creștin, așa-i băiete?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Așadar, crezi în Dumnezeu?
Studentul: Desigur, domn’ profesor.
Profesorul: Ce părere ai, DUMNEZEU e bun? |
Studentul: Cu siguranță.
Profesorul: DUMNEZEU e ATOTPUTERNIC?
Studentul: Da.
Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, deși s-a rugat necontenit la DUMNEZEU că să îl vindece. Noi, oamenii, facem tot ce ne stă în putere să ne ajutăm aproapele, cel puțin majoritatea dintre noi, dar DUMNEZEU n-a făcut nimic în cazul meu. Cum mai poți considera un astfel de DUMNEZEU ca fiind unul bine-intenționat? Ă?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Nu știi să răspunzi, așa-i? Nu-i nimic, tinere, îți repet întrebarea, e DUMNEZEU bun sau nu?
Studentul: Da.
Profesorul: Dar Diavolul, o fi și el bun?
Studentul: Nu.
Profesorul: Ia zi-mi, Diavolul de unde provine?
Studentul: Tot DUMNEZEU l-a creat…
Profesorul: Bun. Atunci ia zi-mi, băiete, pe lume există și rău?
Studentul: Da.
Profesorul: Răul e omniprezent, am dreptate? Iar DUMNEZEU a creat tot ce există, nu?
Studentul: Ba da.
Profesorul: Pai și-atunci, cine a creat răul?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Boli există? Dar imoralitate? Ură? Urâțenie? Întâlnești în lume toate astea, nu?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Și-atunci, pe-astea cine le-a creat?
(Studentul a tăcut.)
Profesorul: Potrivit științei, percepem lumea prin intermediul celor 5 simțuri. Așa că ia spune-mi tu mie… l-ai văzut vreodată pe DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-oi fi auzit, atunci?!
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-ai simțit vreodată pe DUMNEZEU, I-ai simțit gustul, sau L-ai mirosit? Ai trăit vreo formă de percepție de orice fel legată de DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor. Mă tem că nu.
Profesorul: Și totuși crezi în El?
Studentul: Da.
Profesorul: Știința oferă dovezi palpabile, demonstrate empiric, că DUMNEZEU nu există. Poți să infirmi asta?
Studentul: Nu. Eu cred în El, și-atât.
Profesorul: Da, crezi în El. Credință… Știința vine cu dovezi, și tu ai credință.
(Din acest moment, studentul începe să-și confrunte el profesorul.)
Studentul: Domn’ profesor, dar căldura există?
Profesorul: Da.
Studentul: Dar frig există?
Profesorul: Da.
Studentul: Vă-nselați, domn’profesor. Nu există așa ceva.
(Sala de curs a amuțit, surprinsă de întorsătură neașteptată a discuției.)
Studentul: Domn’ profesor, întâlnim căldură puternică, supracăldura, megacăldura, căldură incandescentă albă, căldură slabă sau căldură zero. Dar niciodată frig. Putem avea temperaturi cu 272 de grade sub punctul de îngheț, dar nu avem mijloacele de a investiga temperaturi mai joase de atât (n.r.: temperatura cea mai scăzută măsurată vreodată în Univers, respectiv temperatura Nebuloasei Bumerang). Pur și simplu nu există conceptul de frig. Este doar o denumire inventată pentru a desemna absența căldurii. Nu putem măsură frigul. Căldură este energie. Așadar, ar fi aberant să considerăm că frigul este opusul căldurii, domn’ profesor, când de fapt frigul este absența căldurii.
(Audienta din sală a rămas încremenită, iar tensiunea plutea în aer.)
Studentul: Dar despre întuneric ce părere aveți, domn’ profesor? Există întuneric?
Profesorul: Normal. Apune soarele, se face beznă, doar vezi cu ochii tăi.
Studentul: Vă înșelați din nou, domn’ profesor. Întunericul este absența unui lucru, respectiv a luminii. Întâlnim lumina slabă, lumina normală, lumina puternică, lumina intermitentă… Am putea vorbi despre conceptul de întuneric doar dacă ar există momente când lumina lipsește complet. Iar așa ceva nu există. Dacă ar exista întuneric, în mod normal am putea să creștem și gradul de întuneric, am avea o scală valorică și pentru asta, nu?
Profesorul: Bun, am înțeles. Spune-mi odată unde vrei să ajungi, tinere.
Studentul: Domn’ profesor, astfel vă pot demonstra ușor că premisele dumneavoastră științifice sunt eronate.
Profesorul: Eronate? Poți să-mi explici de ce?
Studentul: Speculați premisa dualității. Dacă susțineți că există viață și moarte, în mod logic afirmați că există un DUMNEZEU bun și un DUMNEZEU râu. Pentru ca două lucruri să fie diametral opuse, cele două trebuie să fie concepte finite, măsurabile. Iar știință nu poate să explice un gând, domn’ profesor. Deși folosește electricitatea și forțele magnetice, știința n-a văzut niciuna dintre acestea, ce să mai vorbim despre înțelegerea lor în profunzime. Ca să ne raportăm la conceptul de moarte că fiind opus conceptului de viață, ar însemna să considerăm că moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vieții, moartea desemnează de fapt absența vieții și nimic mai mult. Având în vedere aceste lucruri, spune-ți-mi, vă rog, domn’ profesor, îi învățați pe studenți că se trag din maimuță?
Profesorul: Dacă te referi la procesul natural al evoluției, atunci da, desigur.
Studentul: Ați observat vreodată evoluția cu ochii dumneavoastră atunci?
(Profesorul a scuturat din cap că nu și pe fată i-a încolțit un zâmbet, uimit și impresionat de concizia discursului argumentativ al studentului său)
Studentul: Din moment ce nimeni n-a observat vreodată procesul evoluționist în plină desfășurare, și nimeni nu poate dovedi că acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastră nu faceți altceva decât să vă impuneți punctul de vedere. Și în acest caz, domn’ profesor, nu sunteți mai degrabă predicator decât profesor?
(Sala a izbucnit în urale)
Studentul: Există printre noi cineva care să fie observat creierul domnului profesor cu proprii ochi?
(Sala a fost cuprinsă imediat de hohote de râs)
Studentul: Există cineva care să fie auzit, simțit, atins sau mirosit creierul domnului profesor?… Nu?! Se pare că nu! Și-atunci, potrivit prescripțiilor științei empirice, demonstrabile și atât de exacte, putem desprinde concluzia că dumneavoastră, domnule profesor, nici nu aveți, de fapt, creier! Vă rog să-mi scuzați îndrăzneală, dar, în aceste condiții, cum puteți să ne pretindeți să mai ascultăm măcar ceea ce ne spuneți?
(Sala a amuțit din nou. Năucit, profesorul și-a fixat studentul cu privirea și, fără să schițeze vreun gest, a replicat moale…)
Profesorul: În cazul asta, va trebui să mergeți pe încredere, băiete.
Studentul: Întocmai, domn’ profesor! Încredere și credință! Legătură dintre Om și DUMNEZEU este tocmai CREDINȚĂ! Asta este tot ce pune lucrurile în mișcare.
Studentul nu era altul decât Albert Einstein.
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|