Constantin Alecse
Cap. VI – Slujirile Mele
B). Slujirea în Los Angeles, California
Scurt istoric al Bisericii Sfânta Treime - Los Angeles
a). Cronologia evenimentelor:
Începuturile bisericii si câteva evenimente parohiale, în vremea Arhiepiscopului +Valerian
Biserica Ortodoxă Română "Sfânta Treime" din Los Angeles, California, face parte din Episcopia ROEA, "Vatra Românească, Detroit, Michigan, o Dioceză a Bisericii Ortodoxe Americane, sub omoforul Înalt Prea Sfinției Sale Dr. NATHANIEL (Popp) Arhiepiscop de Detroit și al Episcopiei Ortodoxe Române din America. În cei 80 de ani de existență, parohia Sfânta Treimi a fost slujită de 6 preoți:
Întemeierea Bisericii „Sfânta Treime” din Los Angeles (1939) - Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime″ din Los Angeles, California, este parte din Episcopia ROEA, de la „Vatra Românească″, Detroit, Michigan (Romanian Orthodox Episcopate of America), o Dioceză a Bisericii Ortodoxe Americane (Orthodox Church of America). În documentarul de mai jos mi-am propus să prezint agenda acțiunilor și activităților mai importante care au avut loc la Biserica „Sfânta Treime″ și în legătură cu trăirile duhovnicești ale enoriașilor acestei biserici. Am scos în relief slujirile unor preoți de seamă și marile lor preocupări pentru creșterea prestigiului bisericii și pentru atragerea spre ortodoxism a cât mai mulți creștini și nu numai.
Pr. Martin Ionescu, 1939-1947 - În perioada celor 75 de ani de existenţă, parohia a fost deservită de 6 preoţi: Martin Ionescu, care este considerat şi fondatorul parohiei (1939-1947), Grigore Coste (1948-1957), Victor Bărbulescu (1957-1969), Anchidim Ușeriu (interim-1969/1970), Richard Grabowski (1970-1982) și Constantin Alecse (1982 până în prezent, adică peste 35 de ani).
Anii de întemeiere Bisericii „Sf. Treime” (1939) - 25 iunie, un grup de 25 de persoane de origine română, au ţinut prima lor şedinţă de constituire a parohiei, în casa lui Petru Gherman, la adresa: 456 N. Gage St., în Los Angeles, California. Ședința a fost prezidată de Părintele Martin Ionescu, având secretar pe Nick Pandrea. Mike Șerban a fost ales președintele comitetului organizatoric, iar Sam Axente, secretar, fiind împuterniciți cu aflarea unui loc unde să se construiască o biserică (apăsați aici pentru detalii).
Pr. Grigore Coste, 1948-1956 - 27 ianuarie. Părintele Grigore Coste din Erie, Pensylvania, scrie comitetului parohial că „vine in Los Angeles". Comitetul s-a invoit ca preotul să fie bine venit între noi. 15 februarie. Adunare populară în sala Șerban. 22 februarie 1948, sosește Părintele Grigore Coste, salutat de cei pe care îi avea aici și oficiază Sfânta Liturghie la "Sala Șerban". Se hotărăște repararea casei în care urrneaza să stea Pr. Coste, prin munca voluntară a membrilor parohiei. 21 martie 1948 - Adunarea Generala alege ca preot paroh pe Pr. G. Coste. Aceasta alegere dădu un puternic imbold membrilor parohiei. În realitate, parohia se pune pe o bază reorganizată; serviciile divine se oficiază cu regularitate. 4 aprilie 1948 - Se înființează Reuniunea Femeilor Ortodoxe Române, de pe lângă parohia „Sfânta Treime", la adunarea care s-a ținut în sala Șerban (830 Hicks Avenue, Los Angeles). Membrele fondatoare au fost: Ana D. Milea, Victoria Șerban, Paulina Maior, Sophia Popescu, Teresa Pandrea, Ana Stănuț, Mary Codrea, Mileva Peicki, Frosina Șerban, Mary Petro, Helen Ardelean și Mary Cordia (apăsați aici pentru detalii).
Protopop Victor Barbulescu, 1957-1969 - 4 august. Adunarea Generală Parohială, prezidată de Prea Sfinția Sa Episcopul Valerian, alege cu unanimitate de voturi ca paroh pe Prea Cucernicul Pr Victor Bărbulescu, Protopop al Protopopiatului Mid-West, Chicago.
6 octombrie. Are loc instalarea oficială ca paroh a Sfinției Sale Pr. Prot. Victor Bărbulescu. Prea Sfinția Sa, Episcopul Valerian oficiază.
8 decembrie 1958. Renumitul poet Aron Cotrus, care trăiește în La Canada, în casa familiei Iosif Brezean, cu ocazia comemorării Unirii Transilvaniei, citește poezia Psalm Românesc, compusă de el la data de 27 noiembrie 1958.
25 octombrie 1959. Se sărbătorește aniversarea de 20 ani a parohiei. Slujește Prea Sfinția Sa Episcopul Valerian, preotul Bărbulescu și diaconul Richard Grabowski (apăsați aici pentru detalii).
Pr. Anchidim Useriu, 1970-1971 - Aprilie. Biserica noastră a fost crunt lovită, în Joia Mare, prin moartea iubitului nostru paroh Pr Prot. Victor Bărbulescu. Serviciul înmormântării a avut loc în biserică marți 15 aprilie, slujind Prea Sf.Sa Episcopul Valerian, asistat de preoții Richard Grabowski din Gary, Indiana, Grațian Radu din Niles, Ohio, Anchidim Ușeriu de la Ellwood City, Pa. și preoți ortodocși din localitate: Prot. Paul Romley, Dimitri Gisetti, Sergei Glagolev și Theophil Theophilos și preoți Gabriel Ashie, John Reinhold, Eugen Tarris, Leo Hays și Spiridon Pieratos. Raspunsurile la Sf. Liturghie și înmormantare au fost date de Corul Parohiei și de cantorii din localitate și de la San Francisco.
20 iulie. Adunarea Generală Parohiala alege pe Pr Anchidim Ușeriu ca să fie noul paroh al bisericii.
10 august. Picnicul Zilei Românilor, are loc la Puente Hand Ball Park, în City of Industry. Iau parte și studenți de la Școala Armatei Americane de Limbi Străine, din Monterey. Cu organizarea s-au ocupat parohia și societățile „Viitorul Român” și „Doina” (apăsați aici pentru detalii).
18 ianuarie, 1971. Pr Ușeriu informează, prin scrisoare, pe enoriași asupra motivelor care au stat la baza demisiei sale din funcția de preot paroh.
6 martie. Pr. Richard Grabowski, cu preoteasa și familia sosesc la Los Angeles. Se face o recepție de bun venit, în sala parohiei.
16 mai, 1971. Prea Sf. Sa Episcopul Valerian, face instalarea oficială a Pr. Grabowski. La slujbă și banchet, participă și alți preoți ortodocși.
5 august 1971. Picnicul „Ziua Românilor”, organizat de parohie și societate, se ține la Punte Hand Ball Club. Pr Grabowski slujește Liturghia în pavilion.
16 octombrie 1971. Pr. Grabowski, cu familia și câțiva enoriași fac o călătorie la San Francisco, duminică 17 oct. Pr. Grabowski oficiază Sf. Liturghie pentru parohia „Învierea Domnului”. După slujbă urmează o masă și ședință. 21 noiembrie 1971. Buletinul Parohiei intră în al 5-lea an de publicație... (apăsați aici pentru detalii).
Protopop Constantin Alecse, 1982-2021 - In septembrie 1982, a fost transferat la Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Treime - Holy Trinity Church din Los Angeles, California, parohie pe care o pastoreste si astazi.
Încă de la data instalării sale ca Episcop Diocezan la cârma Episcopie ROEA, la 17 Noiembrie 1984, Vlădica Nathaniel a avut între prioritățile Sale reorganizarea protopopiatelor Episcopatului, pentru a face cât mai eficientă munca de administrare a parohiilor și a noilor misiuni ce urmau a lua ființă după aceea. Printre protopopiatele reorganizate sau nou-înființate a fost și "Protoieria Coastei Pacificului", încredințându-i Preotului Constantin Alecse, onoarea de a administra acest protopopiat timp de aproape 30 de ani (1985-2014).
De la înființarea acestui protopopiat, 19 Aprilie 1985, Dioceza ROEA a crescut pe Coasta Pacificului de la 5 parohii, repartizate inițial nou-înființatului protopopiat, la un total de 18 parohii/misiuni și o mănăstire, în 2014.
b. Activități Speciale ale Bisericii Sfânta Treime în perioada 1982-2021
Mai bine de 30 de ani, Biserica a tipărit revista " Viața creștină", o publicație color, cu o circulație inițială de cca 1.000 exemplare, apoi lunar... și bilunar, iar în ultima decadă, trimestrial...și bianual, atât în format tipărit, cât și virtual. Revista cuprinde în paginile sale viața spirituală, pastorală, culturală, administrativă și misionară a Bisericii Sfânta Treime. Mai cuprinde, predici, meditații, anunțuri comunitare, rapoarte de activitate parohială, programe de educație religioasă, precum și informații privind diverse servicii religioase, obișnuite sau ocazionale, solicitate de credincioși.
* Activități aniversare, hirotoniri de clerici și alte evenimente speciale: Ca și în vremea predecesorilor săi, părintele Constantin Alecse a pus un accent deosebit pe hramurile și aniversările bisericii, evenimentele parohiale speciale și hitononirea unor clerici pentru Protoieria Coastei Pacifice: Hirotonirea întru preot a diaconului Catalin Mitescu - duminică, 15 februarie 1987 - Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de PS Sa Episcop Nathaniel, în cadrul căreia a avut loc hirotonirea. Au co-slujit preoții: Constantin Alecse, Constantin Tofan, Florian Galdau, George Zmed, Aurel Costin, Paraschiv Bulboaca și John Limbeson. În timpul banchetului special, orchestra Școlii de Muzică a Bisericii (dirijor prof. Alex Nita) a oferit un program cultural foarte plăcut și memorabil.
* A 50-a aniversare a bisericii - Jubileul de Aur - a avut loc între 23-24 septembrie 1989. Cu această ocazie a fost tipărită ediția special bilingvă de peste 300 de pagini. Evenimentele jubileului au fost prezidate de Preasfințitul Episcop Nathaniel. La Sfânta Liturghie Ierarhul a fost asistat de preoții Constantin Alecse și Mihai Cerghizan. La banchetul aniversar au participat circa 400 de persoane. Programul cultural a fost oferit de orchestra „Rapsodia“, școala parohială de muzică, formată din 10 interpreți vocali, pianisti, violoniști, etc. Între 7-10 noiembrie 1991, IPS Arhiepiscop Nathaniel a vizitat sudul Californiei. Duminică, 10 noiembrie 1991, IPS Sa l-a hirotonit pe diaconul Eugen Roșu în Taina Preoției, în biserica noastră, pe seama parohiei "Sfânții Arhangheli" din Palm Springs. Înaltul Ierarh a fost asistat de preoții: Constantin Alecse, Cătălin Mitescu, Ioan Preoteasa, din Phoenix AZ, Traian Herdea, din Cluj și Traian Moțiu din Arad, și Ieromonahul Irineu, de la Mânăstirea "Sâmbăta de Sus", România. A urmat un banchet, cu aproximativ 350 participanți. Actorul Florin Piersic, într-un cadru informal, a împărtășit participanților cuvinte de duh și amintiri de neuitat.
* A 60-a aniversare a bisericii, 6-8 noiembrie 1999, a avut loc sub înaltul patronaj al Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Nathaniel. Sâmbătă, 6 noiembrie Slujba Vecerniei a fost oficiată de IPS Arhiepiscop Nathaniel, asistat de un sobor de preoți co-slujitori: Constantin Alecse, Richard Grabowski, Constantin Tofan, dr. Cătălin Mitescu si John Limbeson, fosti diaconi ai Bisericii Sfânta Treime, Arhimandritul Nikodim (Remus) Bibarț de la parohia bulgară "Sfântul Ioan Botezătorul", și preoții Mihai Cărpineșan, Dioceza Română condusă de IPS Arhiepiscop Victorin, Anton Florian Frunză și Ioan Poptelecan (fosti preoți asistenți ai bisericii noastre), Andrew Lasko, preot asistent la Biserica Sfânta Ana din Pomona, și diaconul Vasile Simonca. La slujba de duminică, 7 noiembrie 1999, Sfânta Liturghie a fost pontificată de Vlădica Nathaniel, ajutat de un sobor de 12 slujitori: Constantin Alecse, Richard Grabowski, Constantin Tofan, Catalin Mitescu și John Limbeson, Minas Sarchizian, Anton Florian Frunza, Ioan Poptelecan, Gheorghe Libotean, Vasile Latiș, din Houston TX, Virgil Suciu din Phoenix, AZ și diaconul Vasile Simonca. La banchetul aniversar, desfășurat în sala mare parohială, au participat mai mult de 300 de persoane. Printre invitatii speciali a fost dr. Nicolae Constantinescu, Consulul General al Romaniei din Los Angeles, insotit de 6 participanti, membri ai personalului consular.
* A 65-a aniversare a bisericii, 6-7 noiembrie 2004, a fost prezidată de IPS Sa Arhiepiscop Nathaniel. Înaintea Sfintei Liturghii arhierești din ziua de duminică 7 noiembrie IPS Sa l-a binecuvântat pe dr. Razvan Iosif Bena ca ipodiacon. Banchetul aniversar festiv a avut loc la Hotelul Hilton din Glendale.
* A 70-a aniversare a Bisericii Sfânta Treime, 7 iunie 2009. La această aniversare, din motive binecuvântate, IPS Arhiepiscop Nathaniel nu a putut să fie cu noi, dar ne-a trimis binecuvântări arhierești.
* Celebrarea celei de a 75-a aniversăre a Bisericii Sfânta Treime, 8 iunie 2014, a fost prezidată de IPS Arhiepiscop Nathaniel. La această aniversare, Biserica a primit un nou Sfânt Antimis, semnat de IPS Sa Arhiepiscop Nathaniel, în care se găsesc Sfintele moaște ale "Sf. Akakios Kavsocalivites, din Muntele Athos".
* Cea de a 80-a aniversare a Bisericii, la care am participat azi cu toții, au avut loc între 15-17 iunie 2019, sub Înaltul Patronaj al IPS Arhiepiscop Nathaniel. Cu această ocazie teologul Florin Iftode a fost hirotonit întru diacon (Sâmbătă 15 iunie) și în Sfânta Taină a Preoției, Duminica Rusaliilor (16 iunie 2019). De asemenea, cu aceeași ocazie s-a lansat enciclopedia "Românii din California", de către autor, Prof. Dr. Dan Fornade.
* Activități culturale și sociale: Biserica Sfânta Treime din Los Angeles, a deservit comunitatea româno-americană din California de Sud, în primul rând prin slujirea lui Hristos, prin toate mijloacele tradiționale: Slujbele religioase, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești legate de Sfintele Paști, Crăciun, și alte sărbători religioase din tot timpul anului, prin predică, cateheze și alte programe de educație religioasă, inclusive lecții de religie, etc. Publicarea unei reviste parohiale, „Viaţa Creştină”, la care am făcut referință mai înainte. Dacă ne referim și la propovăduirea şi slujirea lui Hristos prin intermediul mijloacelor moderne de comunicaţii, atunci putem afirma fără tăgadă că biserica se folosește de toate mijloacele moderne de comunicare și propovăduire cum ar fi televiziunea, radioul, internetul, FaceBook, etc, glăsuind și noi cu Marele Pavel: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Cor. IX, 22). Sub egida bisericii se organizează diverse evenimente naţionale și culturale, se face evocarea unor personalităţi ale culturii româneşti, prin variate programe culturale si activităţi sociale, adesea cu participarea artiştilor locali sau a unor artişti veniţi fie din România, fie din alte state. Spre exemplificare, amintimn că în perioada anilor 1982-2019, biserica Sfânta Treime a fost vizitată de mari personalităţi ale culturii, cinematografiei şi politicii româneşti, ca de pildă: Majestatea Sa Regele Mihai al României; Eminenţa Sa dr Emil Constantinescu, preşedintele României; Senatorul Ion Raţiu; Excelenţa Sa Mircea Geoana, la acea vreme (1997) ambasadorul României la Washington; scriitorul Mihai Botez, mai târziu consul general al României la Los Angeles; poetul Grigore Vieru, renumiţii dirijori Sergiu Celibidache, şi Marin Constantin, fondatorul și dirijorul Madrigalului; regizorii de filme, scriitori, documentarişti TV, actorii și mari artiști români, sau americani de origine română, coruri și formațiuni corale, cum ar fi Madrigalul, Axios, Ars Carminis; orchestra de renume cum ar fi orchestra Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Bot Gros (Chisinău), orchestra Radu Goldis (Los Angeles), orchestra Dumitru Grigoruț (Chicago), echipe folclorice din Canada (1989), din Chicago şi din Bucureşti (1994), “Timișul” (Romania), “Izvoraşul” (Minnesota, 2001), “Mugurel” şi “Crăiţele” (Los Angeles), precum şi grupurile folclorice ale unor biserici sârbeşti şi greceşti din Sudul Californiei.
* De asemenea, prin organizarea de festivaluri românești, picnice, mese lunare, revelioane, și multe activități civice, cum ar fi Consiliul Municipal și de Administrație al Primăriei, Consiliul Județean de Supraveghere (Board of Supervisor), pentru rugăciuni și binecuvântări, posturi TV, interviuri TV și radio, participări la Hollywood Bowl (de două ori pentru serbările de Paști, cunoscute drept “Sunrise Service”) etc. La pagina 08, puteți citi mai multe detalii în această privință.
* Protoieria Coastei Pacifice - ROEA (1984-2014)
Pe taram eclesiastic, din aprilie 1984, parintele Constantin Alecse a fost ridicat la rangul de Protopop al Protoieriei Coastei Pacifice din cadrul Episcopiei Ortodoxe Romane din America, de catre Episcopul Nathaniel (Popp). In calitatea sa de protopop, si mai apoi de chairman al Departamentul Misiunilor ROEA, parintele Constantin Alecse a fost initiatorul multor misiuni si parohii ale protoieriei coastei pacifice. In 2014 protoieria ROEA's "PCP" număra 18 parohii, misiuni și o mânăstire.
* Radio Buna-Vestire (1985-1986) - In perioada 1985-1986, impreuna cu parintele Cornel Avramescu din Orange County, a realizat emisiuni religioase, transmise duminical prin statia de radio "Buna Vestire" din Sudul Californiei.
* Pelerinajul delegatiei ROEA in Romania (7-22 mai, 1994)
In perioada 7-22 mai, 1994, alaturi de ceilalti 5 protoierei ai Episcopiei dela Vatra, parintele Constantin Alecse a facut parte din delegatia PS Sale Episcopul Nathaniel care a facut o vizita oficiala in Romania, la invitatia PF Parinte Patriarh Teoctist. Un raport detaliat asupra vizitei a fost publicat in Calendarul Solia 1995, pp. 155-196, cu zeci de ilustratii. Cateva dintre ele pot vi vazute in Arhiva.
* Publicații - Cărți, Reviste, Articole
Preotul protopop Constantin Alecse este autor de cărți, reviste și articole de teologie in revistele bisericesti ale Patriarhiei Romane; revista si calendarul "Solia", Episcopia R.O.E.A; ziare romanesti din America de Nord; (1976-1980) a editat Altarul strabun - calendar anual si revista trimestriala a bisericii ortodoxe romane Sf.Gheorghe din Londra (Anglia).
* Cărți publicate - PRINTRE ÎNGERI ȘI DEMONI (Volumul I autobiografic), cuprinde vremurile copilariei Părintelui Alecse, educația și pregătirea pentru a lucra în via Domnului, greutățile pe care el și familia sa le-a îndurat în timpul regimului comunist-ateist, colectivizarea forțată, dar și binecuvântarea înființării familiei, slujirea sa în Anglia, precum și numeroasele succese, realizări și binecuvântări pe care le-a întâmpinat în acei ani (1951-1980); MISIONARUL (Volumul II autobiografic) cuprinde serviciul său preoțesc pe continentul american. Cartea înfățișează dragostea și talentul pastoral pe care i le-a dat Dumnezeu pentru a deveni un vrednic slujitor al semenilor săi, slujindu-l pe Dumnezeu. Prin slujirea sa, în Via Domnului, numărul credincioșilor a crescut, patrimoniul ecleziastic al bisericii a sporit, în timp ce, întotdeauna ajutorarea oamenii în timp de nevoi și suferințe, în vremuri de necaz i-a fost prioritare; CULISELE VIEȚII PASTORALE (Volumul III autobiografic) se referă la relațiile cu multe personalități religioase și laice, cât și multe întâmplări hazlii și momente cu tâlc. Cartea cuprinde și aspecte sociale, politice, educative, pilde nemuritoare, cărora mie îmi place să le numesc „Sarea și piperul", dar poate fi considerată și ca o catedră de la care se predică credința; ALTARUL - THE ALTAR ALMANACH, AnuarulBiserici Ortodoxe Romane Sf. Gheorghe din Londra, în perioada anilor 1976-1980, pe când parintele Constantin Alecse era parohul bisericii, și reprezentantul Patriarhiei Române pe lângă Arhiepiscopul de Canterbury (Biserica Angliei); CUGETĂRI CREȘTINE - O carte în care, în colaborare cu ing. Mircea Iordache, autorii au compilat o colecție de axiome remarcabile, citate biblice și istorioare inspirate ale Părinților Mărturisitori, filozofi și alte personalități universale. Această carte poate fi considerată un balsam pentru sufletele creștine, și datorită faptului că, în ultimul capitol, cartea oferă, în numele întregii națiuni românești, recunoștința față de sfinții și mărturisitorii români care au fost înarmați, au suferit și mulți dintre au murit în închisori, încarcerați de opresorii comuniști bolșevici (1948-1989); AFORISME ȘI ISTORIOARE ECCLESIOLOGICE - Începând cu o amplă prezentare a Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, de la origini și până în prezent, cartea oferă o sinopsă a tematicilor Sfintei Scripturi, și o salbă de axiome din Sfinții Părinți și Mari Teologi ai Bisericii Ortodoxe. Lucrarea este realizată în colaborare cu ing. Mircea Iordache, 2017; DÂMBROCA - CURCUBEU PESTE TIMP - REPERE MONOGRAFICE, "Lucrare, realizată în colaborare, de ing. Mircea Iordache, și protopopul Constantin Alecse, extrem de complexă și interesantă, un monument spiritual și un omagiu adus purității, suferinței, trudei și onestității lumii rurale românești, prin studiul de caz pe care l-au realizat asupra localității lor natale. Cinste și Onoare Domniilor Lor!" (Prof. univ. dr. Gh. Calcan); SĂGEATA - ZBOR PRINTRE VREMURI - PAGINI MONOGRAFICE, lucrare în lucru. Coordonare: Ing. Mircea Iordache, și un colegiu redacțional, compus din cca 15 experți ai localității, și protopop Constantin Alecse, realizatorul versiunii virtuale, și colaborator redacțional.
* Reviste, articole, reportaje
-
a) În Anglia (perioada 1976-1980) - Revista parohială trimestrială "Altarul/The Altar"; Revista Filialei din oraşele Birmingham, Leicester si Notthingam "Viața în Hristos"
Periodicele: "Popas Istoric", "Poezii - Oda Pamantului Strabun", "Colecție de Colinde Românești", "Din Istoria Stramosilor", "Dedicație Marii Uniri 1859-1918" (1979), "Dacia sub Burebista 70-44 BC" (1980) ș.a., in Colectia "Orizonturi Romanesti"; b) În America (perioada 1980-prezent) - Buletinul parohial săptămânal al Bisericii Sf. Maria din St. Paul, Minnesota (1980-1982); Buletinul lunar al Bisericii Sfânta Treime din Los Angeles, California(1982-1989); Revista "Viata Crestina", din 1989 până în prezent, care la inceput a aparut ca un supliment bilunar la buletinului parohial al bisericii romane ortodoxe "Sfanta Treime" din Los Angeles, developandu-se, peste ani drept o revista de spiritualitate ortodoxa si informatii bisericesti locale și internaționale. Un compendium al articolelor si materialelor publicate, de-a lungul anilor (până în anul 2000), de catre parintele protopop Constantin Alecse, se afla in Arhiva Virtuala , supliment la Viata Crestina. c) În afara celor menționate mai sus, protopopul Constantin Alecse a contribuit cu articole, și alte materiale documentare, la unele publicații românești, și nu numai, din stăinătate: Solia/The Herald (IPS Sa Arhiepiscop +Nathaniel); Cuvântul Romanesc (George Bălașa, Canada); Meridianul Romanesc, fost "MicroMagazin" (dr. Marius Badea); Revista Clipa (Dwight Luchian-Patton); Revista Maria, din Spania (descriere); Ziarul Universul – editorial săptămânal al jurnalistului Aristide Buhoiu, al cărui colaborator am fost, săptămânal, timp de 3 ani (1986-1989), cu o „Tabletă a Credinţei”; Societatea Viitorul Român (Jon & Stela Cepoi); Uniunea și Liga (Petre Lucaci, și Georgeta Blebea Washington); Prof. Domnita Dumitrescu - Fenomenos paralelos de contacto con el ingles entre el espanol y el rumano hablados en Estados Unidos. Atti del XXI Congreso Intemazionale di Linguistica e Filologia Romanza, Centro di studi filologici e linguistici siciliani, Universita di Palermo, 18-20 sept., 1995, a cura di Giovanni Ruffino, vol. V - Dialettologia, geolinguistica, socialinguistica, Max Niemeyer Vertag, Tubingen, 1998, pp.275-283; România, de la New York la Los Angeles, autori: Emanuel Tanjala si Dan Cristian Turturicã, Editura Nemira/Tãrmuri, 1997, p. 314-318, ref. "Parintele Alecse, preot paroh la cea mani mare Biserica Ortodoxa Romaneasca din California"; Eastern Orthodoxy - Rules for Holiday and Worship, Multicultural Manners, by Norine Dresser, publisher John Wiley & Sons, Inc., N.Y., 1996, pp. 204-206, acknowledgement p.V
* Siteuri și alte pagini virtuale de interes comunitar - Apreciind rolul Internet-ului in viata zilnica a navigatorilor, si in dorinta de a-l folosi in scopul propovaduirii Invataturii Domnului Hristos in lume, Parintele Constantin Alecse a creat, sau a ajutat la crearea unui mini-portal romanesc de Teologie Ortodoxa: Biserica.org – „Spiritualitate Ortodoxa”; ComunaSageata.com - Siteul Monografiei Comunei Săgeata; Liturghier.org – Sfanta Liturghie (text) – In limba romana. Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur, Rugaciunile Pregatitoare, Rugaciunile Proscomidiei, Rugaciunile de Invesmantare, etc.; Dambroca.com - Siteul Monografiei Satului Dâmbroca; OrthodoxCatechism.org - Catehism Ortodox in Limba Engleza; Cosmosul și Iubirea - Stiință și Religie; Publicatii.com - "Viata Crestina" - Revista teologica trimestriala, bi-linguala, a Bisericii Ortodoxe Române "Sfânta Treime" din Los Angeles, California. Revista "Viaţa Creştină"; RomanianBible.org - Biblia in Limba Romana - cu "trimiteri" (cu motor de cautare), editia Sfantului Sinod din 1998, Vechiul Testament - cu Apocrife - si Noul Testament) fiecare capitol cu pagina separata, usor de indexabil. Proiect realizat cu binecuvantarea IPS Arhiepiscop Nathaniel; Rugaciuni.org - Carte de Rugaciuni in Limba Romana; SfantaTreime.org - Pagina oficiala a Bisericii Sfânta Treime din Los Angeles, California; TeologiRomani.com - Dictionarul Teologilor Romani - Pagina web ce contine lucrarea parintelui prof. univ. dr. Mircea Pacuraru, cu peste 720 de personalitati, "din vremea dacilor pana in prezent" - cum spune autorul lucrarii in introducerea cartii; ViataCrestina.com - Biblioteca virtuala - Sfintele Slujbe, cu proiectare a mii de imagini, Revista "Viata Crestina", bi-linguala, Colinde Românesti, Biblia, Acatiste, Rugaciuni în Româna si Engleza, publicatii, Spiritualitate, Catehism, Istorie Bisericeasca, Apologetica Crestina, Predici, Omilii, Legaturi diverse, etc.
Forumul Dâmbrocean - Administratorul acestui Forum, in Limba Romana, si in Limba Engleza, unde sunt abordate subiecte de interes românesc și spiritualitate ortodoxa.
FaceBook - Pagina Oficială a Bisericii Sfânta Treime
* Filmografie (credite, mulțumire, etc...)
Protopopul Constantin Alecse, în timpul pastorației sale în Los Angeles, a jucat rolul de "preot" (himself), în câteva filme sau documentarii, cu tematici românești, sau a ajutat, în felurite forme, la producerea unor astfel de filme, inclusiv de spiritualitate ortodoxă.
Oferim mai jos o listă aliatorie a câteva titluri de realizări cinematografice (unele creditate, altele cu referință expresă la persoană și la adresa instituției ce o păstorește, altele necreditate):
-
"Oameni din California - Românii" - "California People,The Romanians"cu reporterul TV de renume Mario Michado, SBC American TV (1983)
-
Majestățile lor Regele Mihai I și Regina Ana în Los Angeles (1988)
-
Bram Stoker's Dracula, producator: Francis Coppola (1992)
-
The Fashion Show - și David Funderburk, Ambasadorul SUA în Romania, în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu (1995)
-
Cântecele Carousel-ului - Songs of the Carousel - Thy Will be Done (Fie Voia Ta!), A "Living Waters Production" (1999), documentar despre viata, virtutile si mucenicia familiei domnitorului Constantin Brancoveanu, in apararea credintei stramosesti.
-
Colindători "AXIOS", un grup de 34 de cântăreți profesioniști, au vizitat la Crăciun California (2000).
-
TVR-International, interviuri cu Mihaela Craciun (2010)
-
Minți bolnave - Criminal Minds, film documentar, întregul episod a fost filmat în biserica noastră 11-27-2013.
-
A doua venire a lui Hristos - Second Coming of Christ, descrie călătoria unui om de știință care la sfârșitul vieții descoperă că adevărata credință poate face minuni. Majoritatea filmelor au fost filmate la Biserica Ortodoxă Română Sfânta Treime (2016).
-
Armenia, Țara mea, Mama mea, Iubirea mea - Armenia, My Country, My Mother, My Love - prezintă destinul cutremurător al unei familii armenești, care a trăit în Imperiul Otoman în 1915, ale cărei vis a rămas doar amintirile, portretizate de marele artist armean-american, care trăiește să picteze povestea copilăria lui zdruncinată (2016).
-
Preotul Imigrant - Immigrant Priest - Viața unui preot ortodox român, prezentată în 13 episoade, care a trecut de la o copilărie dificilă în România, fără de Dumnezeu, România din comunistă, până în țara tuturor libertăților, America (2016).
-
TV Romania-West - In perioada 1998-2003, alaturi de alti lideri ai comunitatii din sudul Californiei, a initiat ora duminicala de televiziune, in limba romana, Televiziunea Romana de Vest.
-
Participare la nenumarate colocvii, si programe televizate, sau discutii la radio, alaturi de personalitati civice locale, din lumea laica si religioasa, fie crestini, sau ne-crestini, privind subiecte de interes civic si/sau religios.
* Afilieri si Bibliografie
-
-
Membru al Departamentului Capelanatelor Bisericii Anglicane, Dioceza Southwark/Londra de Sud (1977-1980);
-
Chairman al Departamentului Misiunilor Episcopiei Ortodoxe Romane din America (1984-1988), si membru al aceluias departament (din 1984-2014);
-
-
Who's Who - Romanii din America (Enciclopedia Diasporei - 500 personalitati din S.U.A. si Canada - Montreal, Canada, Editura Luceafarul Romanesc, prof. Dan Fornade, 2000.
-
-
Metropolitan Who's Who, New York, (2007-2008), publicatie, si dictionar bibliografic ce contine o lista de personalitati, categorisiti pe domenii variate.
-
-
Calendarul Anual SOLIA (1981-prezent), publicatie a Episcopiei Ortodoxe Române din America si Canada, sub îndrumarea Vrednicilor Ierarhi IPS Sa - Arhiepiscop Valerian Trifa (1981-1984), si IPS Sa - Arhiepiscop Nathaniel Popp (1985-prezent), și Revista Trimestrială SOLIA .
-
Internet Movie Database (IMDb) este o bază de date online de informații referitoare la filme, programe de televiziune - IMDb- Internet Movie Database is an online database of information related to films, television programs …
c. Link-uri, unde sunt unele detalii despre activitatea mea în Anglia
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|