Acesta-i crezul odei mele
Prea Cucernice Părinte Alecse,
V-aş face o scrisoare de reproş,
Dar nu găsesc niciuna din adrese,
Doar dacă scriu acest reproş pe dos.
Şi asta-nseamnă să vă scriu o odă,
Căci meritaţi din plin să vă cinstesc,
Prin felul ce-l aveţi, ca certă probă
Care îmi cere să vă preţuiesc.
Nu-i om în lumea asta să nu vrea
Să i se recunoască ce-i al lui
Şi, merite aveţi, dacă-aş putea,
V-aş face loc, celest, printre statui.
Cel mai de preţ şi mai frumos rizom
Al satului din care v-aţi săltat,
V-a dăruit cu seva de-a fi OM,
Cum Dumnezeu v-a binecuvântat.
Mie-mi rămâne doar un biet cuvânt
De a vă respecta cu oda mea,
Să vă stilez cu ce aveţi mai sfânt,
Că Dumnezeu v-a dăruit o stea!
Acesta este crezul odei mele
Şi, zică-n lume cine vrea, ce-o vrea,
Îl rog pe Domnul, cu a Sa putere,
Să binecuvânteze oda mea!
Ing. Mircea Iordache - A fost cândva
(pentru dâmbroceanul Enache Alexe)
A fost cândva la noi în sat
Un om cinstit, suflet bogat,
Ce-ntru credinţă-şi ducea crucea,
De toate-n jur se cam crucea.
Când anticristu-şi făcea loc,
Cu foamete, molimi şi foc,
Omul ţinea de a lui cale,
Păstrându-şi crezurile sale.
Şi a răzbit, mergând mereu
Cu faţa către Dumnezeu,
Şi rezistând cu demnitate
La încercări ce i-au fost date.
În sat, puţini ca el au fost
Să spună şefului de post:
„Mai bine ortul şi-o colivă,
Decât să intru-n colectivă!”
Familia a fost să-i fie
Iubire, muncă şi mândrie,
Copiilor le-a dat veşmânt
De carte şi de suflu sfânt.
Il vom păstra în amintire
Cu mult respect şi preţuire!
La Domnul faptele-i alese
Numite-s ENACHE ALEXE
Ing. Mircea Iordache
- Fântâna cu apă vie
(pentru fântâna lui Enache Alexe)
- Fântână, tu, de la şosea,
Ce-ai adăpat atâta lume,
Spune-mi te rog povestea ta
Și, care este al tău nume?
- Povestea mea e transparentă
Și e clădită din lumină,
Cu o istorie curată,
Săpată-n Dâmbroca divină.
Povestea mea e mai adâncă,
Ca o profundă rugăciune,
Şi-i neclintită, ca o stâncă,
În calea arşiţei păgâne.
Geneza mea e dintr-un dâmb,
De rocă tare, înnobilată,
Pe care-a răsărit un nimb,
Din setea sfântă de-altădată.
Izvorul meu este din lacrimi,
Vărsate-n vremurile grele
Şi din sudori de frânte inimi,
Cu chinuri multe şi zăbrele.
Sunt fericită când se-apleacă
La mine câte-un trecător
Şi, răcorindu-se cu apă,
Mă soarbe dulce, iubitor.
Numele meu e dat de-un om,
Ce m-a creat, m-a botezat,
Cu sufletu-i curat, bonom
Și cu iubire de-al său sat.
Sunt Puţ la drum cu apă vie
Și, lumea să nu mă deoache,
Se-nchină cu evlavie
Și-mi zic Fântâna lui Enache.
-Te venerez fântână sfântă,
Pentru izvoru-ţi nesecat
Şi îmi exprim speranţa multă
Să fii sfinţită de-al tău sat!
Dar mai întâi să fii sleită,
În Troiţă să te prefacă,
Părinţii tăi, mereu să poată,
Mândri de Sus să te privească!
-Tu, omule, de treci prin sat
Și, îţi e sete de dreptate,
Să bei din sufletul curat
De la Fântâna lui Enache!
Să-i pomeneşti pe acei oameni,
Fântâna lor de la şosea,
Anica şi Enache, semeni,
Care-au ştiut ce-nseamnă setea
Ing. Mircea Iordache
- Dedicație aniversară
(celui plecat peste hotară)
Prietene, plecat în zare
Să-ți croiești frumos destin,
Primește a mea urare:
„Fie-ți viața un festin!”
De la Domnul avem crucea,
Când și unde ne-am născut,
Să ne închinăm cu ea
Că ne este crez și scut!
Să nu uiți nicicând în viață,
Chiar, să lași o urmă bună,
Pentru țara ta măreață,
Pentru nația română!
Știu că dorul te frământă,
Vrând să revii în trecut,
La a lui icoană sfântă,
Cu tot ce-ai iubit mai mult!
Ai lăsat acasă-n tindă,
Urma părinților tăi,
Dorul o să te cuprindă,
Și vei plânge, vrei – nu vrei!
Fie-ți pâinea cât de dulce,
Departe printre străini,
Gândul tot spre casă duce
Și spre prietenii români!
Orișiunde-ai fi în lume,
Două vorbe-aș vrea să-ți spun:
„Orișicât ți-ar fi de bine,
Nu uita că ești român!”
Dacă, acolo, unde ești,
Traiu-ți este mai ușor,
Să nu uiți, să prețuiești
Sufletul din tricolor!
Astăzi este o zi mare,
Mult mai mare peste alte,
Pentru care-ți fac urare:
„La mulți ani, cu sănătate!
Ing. Mircea Iordache
- Înalt Prea Cucernicului Constantin Alecse
(pentru contribuţia adusă la realizarea cărţii „Curcubeu peste timp”)
Luminei, Prea Cucernice Părinte,
Din curcubeul nostru peste timp,
I-aţi dat virtutea de luare-aminte
La tot ce-nseamnă al satului nimb.
Că e în virtual, ca magică visare,
Sau ca un basm cu feţi frumoşi şi zmei,
Va dăinui în timp fără hotare,
În plecăciuni se-nclină ochii mei!
Vă scriu, că am un dor nestăpânit,
Să mulţumesc lui Dumnezeu, smerit
Şi, recunosc, că încă sunt uimit,
Cum de în drumul meu v-aţi nimerit.
Nu, categoric, vre-un aranjament,
E pus la cale de un Duh Divin,
Să punem satul pe un firmament
Aşa cum merită să îl privim.
Dacă Dâmbroca, azi, devine mare,
Primind un suflu de înviorare,
E că, împreună, de bună credinţă
Îi readucem înalta-i fiinţă.
Ce dor mişcător v-a creat dăruirea,
Ce îngeri v-au dat prea-puteri,
Enache şi Anica Alexe, menirea,
Şi satul Dâmbroca, creat din dureri?
Sunt sigur, că acolo în ceruri, nespus,
Părinţii sunt mândri şi bucuroşi,
Că fiul Costel, credincios şi supus
Îi face pe oameni să fie frumoşi.
Iar eu, acest bard de frumos, amator,
Încerc să explic cu vorbe alese,
Ce-nseamnă un om credincios-iubitor,
Prea Cucernicul părinte Alecse.
(Părintelui Protopop Constantin Alecse,
la a 63-a aniversarea a viață)
Că s-a mai scurs un an din viață,
Așa cum Dumnezeu a rânduit,
Nou orizont primiți în față,
Speranța de mai bine alduit!
Din amintiri, experiențe,
Anii se-adună - lumânări pe tort,
Lumina lor, cu persistență,
Dezvolte-al fericirii sfânt confort!
Rămână neesențiale,
Câte implică greutatea, vârsta,
Cu prieteni veseli și pocale,
Cinstiți-vă și-aniversarea asta!
Să aveți multă sănătate,
E casa-n care sufletu-i născut
Și, cu credință faceți parte
Din tot ce mai aveți de petrecut!
Trăirea v-a fost furtunoasă
Și, ați făcut din Domnul un sfânt scop,
Vă fie viața luminoasă
Și, „La mulți ani, părinte protopop!”
Că meritul de trecători prin lume,
Lui Dumnezeu cuvine-se să-l dăm,
Să ne urăm mulți ani cu bine,
Și...iarăși Domnului să ne rugăm!
Ing. Mircea Iordache - Ziua tatălui
Tăticule, de ziua ta, sărbătorind Ziua Tatălui
Alături de mămica mea, vei fi mereu în „paşii mei”!
Sunt fericit, mi-ai fost sortit şi definit de Dumnezeu
Să fii tăticul meu iubit, să fiu curat - sângele tău!
Ai aşezat deasupra mea aripa-ţi blândă, protectoare,
Mi-ai dat mereu iubirea ta, credinta ta nemuritoare.
Aş vrea să ştii, nu voi uita cât viaţa îmi va sta sub soare,
Al tău sărut îl voi cânta cu glas de dor şi sărbătoare!
Mereu ţi-ai înfrânat durerea şi-ai fost cinstit, curat şi demn,
Familiei i-ai fost puterea şi al credinţei sfânt îndemn.
Sunt mândru-n lume pentru tine, mă felicit, în felul meu,
Şi-aşa, .... adeseori îmi vine, şi-I mulţumesc lui Dumnezeu.
Tăticule, dac-aş putea te-aş proclama ca împărat,
Să-mpărăţeşti menirea-n lume de a fi tată şi bărbat!
Pe mine m-ai crescut cu dor şi în credinţa cea creştină,
Mi-ai dăruit şi trei surori şi toate-n creşterea cea bună.
Mergeai în treburile tale, mămica rămânea acasă,
Să pregătească de-ale gurii, să pună bunătăţi pe masă,
Eu aşteptam cu nerăbdare, ca pe o sfântă desfătare,
Să vii să ne-aşezăm la masă, eu, pe genunchiul tău, călare.
Nici nu vedeam pe chipul tău grimase de a zilei trudă,
Însă vedeam că mă priveai cu zâmbet şi cu vorbă bună,
Iar eu simţeam că parcă zbor, călare pe...genunchiul tău,
Înaripat cu drag şi dor. Mă alintai „- băiatul meu!”
Pe roibul nostru nărăvaş şi azi mă văd încălecat
Şi, ce frumos era la gârlă când duceam caii la scăldat,
Şi nechezau, se scuturau şi-mi simţeam viaţa-naripată,
Dar cel mai fericit eram că tu... erai cu mine, tată!
Şi-n sporturi mă iniţiai, te coborai la mintea mea,
Când prima minge mi-ai luat, o zi întreagă ne-am jucat
Şi, înspre seară am plecat la o partidă de scăldat.
Aşa te ţin în mintea mea. Doamne, ce viaţă mai era!
M-ai învăţat cum se munceşte la câmp şi în grădină,
Suflet să pun în tot ce fac, ce-nseamnă o fântână.
Câte găleţi nu am cărat, grădina am udat-o,
Încât fântâna ta, tăicuţă, pe-o carte am postat-o!
Pe-o carte a satului nostru şi-o vede lumea-ntreagă
Şi-un fiu al satului a vrut ca lumea să o ştie
Şi-alături de poză-a compus o odă foarte dragă,
Botezând fântâna ta: „Fântâna cu apă vie”
Peste toate câte-am spus şi cât te preţuiesc,
M-ai învăţat să știu „Crezul” şi-n credinţă să trăiesc.
Parcă vă văd, tu şi mămica, cu câte-o lumânare,
Spre Casa Domnului, mergând la rugă şi-nchinare.
De-aceea, azi, eu sunt ce sunt, văd Aura Divină,
În rugăciune pentru lume şi-n credinţa sa creştină.
Mă rog, azi, Domnului Iisus, la bunul Dumnezeu,
Să ocrotească sufletele: mămica şi tăticul meu!
Tăticule, nu te-aş schimba, cu toţi tăticii buni din lume
Şi, te păstrez ca pe un nimb, lumină-n suflet şi în nume.
Că m-ai crescut să îţi fiu drag, ţi-ai rupt, ades, de la gură
Şi m-aşteptai cu dor în prag, ca pe-o cerească creatură!
Mă bucuram şi-ţi aminteam de străduinţa ta ardentă,
Din vremea când copil eram, când mă învăţai pe bicicletă.
Poate o coastă ţi-a crăpat şi oboseala ţi-a fost mare,
Dar nu te-ai plâns, nu m-ai certat, căci erai plin de împăcare.
Şi câte-nvăţături mi-ai dat şi-n jocuri te prindeai, abil,
Mă îndemnai să fiu bărbat şi, .... aveai suflet de copil.
Şi câte aş mai vrea să-ţi zic, să te slăvesc cu vorba mea,
Că-mi erai prieten şi tătic, că simt şi-acum dragostea ta.
Mă rog la bunul Dumnezeu, oriunde-ai fi, în spaţiu-timp,
Ca ocrotit să fii mereu, de tot ce-nseamnă demon tâmp!
Şi-n astă zi, când creştineşte, se venerează ziua ta,
Inima-n piept tare îmi creşte şi-ţi dăruiesc slăvirea mea!
Ing. Mircea Iordache
- Bine ai venit Sabelle!
(la nașterea nepoatei părintelui protopop Constantin Alecse)
Ce Sfânt, Vasile cel Mare!
O stea, sus, pe cer răsare
Și, un înger ce coboară
Pe pământ sfânta-i comoară!
Cu „Oa!″scurt, ochi-și deschise,
Și-n privirile-i aprinse,
Strălucea ca o icoană,
Zâmbetul sublim de mamă!
Și s-au bucurat toți sfinții
Și bunicii și părinții,
Prin cuvinte top model:
„- Bine ai venit Sabelle!
Înger scump, cât te iubim,
Doar Domnul și noi o știm,
Și-am dori, viața să-ți fie
Lacrimă de bucurie!
Te asigurăm de-acum
Că-ți vom da tot ce-i mai bun,
Spre a-ți împlini menirea,
Succesul și fericirea!
Chiar, bătrâni, când o să fim,
Vom ști să te prețuim,
Grăind în același fel:
- Bine ai venit Sabelle!″
Ing. Mircea Iordache
- Bine-ai venit Kalina!
(la nașterea celei de a doua nepoată a părintelui protopop Constantin Alecse)
Urcat-a luceafărul sus, la Iisus,
În rugă înaltă să-I dea pe Kalina,
Că vrea o mireasă cum altele nu-s,
Sfântă și tandră, luminoasă ca Luna!
-Împărate Ceresc, voi să plec pe pământ,
Și să fiu dezlegat de eternul eter,
Dă-mi pe Kalina și Îți fac jurământ
C-o voi duce în lume ca zână și Înger!
-Hiperion, află că astăzi creat-am
Un înger de fată, mai dulce ca zâna
Ce astăzi îmi ceri, de mult Eu știam,
Botezând-o cu numele dulce, Kalina!
Rămâi, dar, în ceruri și noapte de noapte,
Strălucind, vei trimite o rază spre ea
Și, când luna cu raza-i prin ramuri răzbate,
Șopti-vei în taină: „Te-ador draga mea!”
Dar până atunci, mai las-o să crească,
Cu părinți și bunici, cu datini creștine,
Iar tu, strălucind de pe bolta cerească,
Urează-i sănătate și împliniri depline!
Părinții, bunicii, topiți de fericire,
Că au primit de sus o zână din povești,
Vor ridica pocale, cu stropi de nemurire,
Și vor sorbi minunea. Ce bine-i să iubești!
Cu îmbrățișări calde, bunicii și părinții
Vor prețui comoara de Domnul inventată:
„-Kalina, te-nchinăm cu flacăra credinței,
Și orice nevoință-ți vom face-o ascultată!
Și când, din miez de noapte luceafărul revine
Cu raza-i luminoasă și dulcele-i mister,
Să îi săruți lumina și să-i urezi de bine,
Dar, cere-i să se-ntoarcă în recele-i eter!
Tu, să te-nalți copilă spre culmi de împlinire,
S-o duci în lume bine, cu crez în Dumnezeu,
Kalina, la mulți ani și multă fericire,
Să fii model în lume, în tot și în mereu!
Vom fi mândri de tine și, cu toată căldura,
Te vom privi cu drag, dorul a ne-alina,
De ne vei fi aproape, ce mult ne-om bucura,
Cu-aceleași calde vorbe: „Bine-ai venit Kalina!”
Ing. Mircea Iordache
- Bine-ai venit Sebastian-Constantin
(Dedicație de Mircea Iordache, nepotului familiei
părintelui Constantin Alecse)
Un înger sfânt din cer a pogorât,
Poate chiar din Steaua Polară,
După ce în stea cât a poposit,
Minunile cerului îl luminară.
Cu sania-n slavă, cu Moș Crăciun,
Zburat-a prin tărâmuri divine,
Și auzit-a ca un sfat drag, divin,
„Lăsați copiii să vină la Mine!”
Pentru viziunea astrală din vis,
După care îngerii „se dau în vânt”,
Cu rugăciune la Domnul Iisus,
S-a prefăcut în prunc pe pământ.
Iar când deschis-a ochișorii de om,
Văzu ochii mamei, frumoși, luminoși,
Și Sfântul lui „OA”, îi dădu vieții ton,
Și toți cei ai casei erau bucuroși.
Când mama își ține pruncuțul la sân,
E ca și cum Maica și Domnul Iisus,
Se roagă la Tatăl, Cerescul Stăpân,
Să le-aducă în casă un nou Paradis!
Așa veni pe lume „bulgărașul de aur”
Bunicii și părinții îl vor ține ca-n puf,
Căci el e iubirea, și este-al lor tezaur,
Pentru care se roagă și la Sfântul Duh.
Fii binecuvântat, odrasla vieții noastre,
Îl alintă părinții, cu ton dulce, blajin,
Bine-ai venit pe-a casei noastre vetre,
Bine-ai venit Sebastian–Constantin! |
Înalte Reverend Părinte Constantin Alecse
(de ing. Mircea Iordache)
Și astăzi vă mai văd pe prispa satului Dâmbroca,
Ca pe un copil dăruindu-mi multe amintiri alese,
Curat, harnic, inteligent, în credință cu banca!
V-am cunoscut părinții, buni gospodari creștini,
Parcă-i văd cu căruța cu cai, venind de la muncă,
Parcă-i văd revoltați pe cei care-și ziceau români,
Și-i sileau spre colectivă, cu anticristă poruncă.
Enache și Anica, trecând prin cazne de nedescris,
Nu s-au dat bătuți, mers-au pe drumul cinstit,
Crescându-și copii-n crez, cum Domnul a prezis.
Și mândri când fiul Costel, ca Preot le-a devenit.
Trecut-au ani mulți, nu știam ce mai faceți de fel,
Aflat-am doar, c-ați fost purtat pe aripi de credință,
Luând și părinții, păstrând în suflet al țării drapel,
Din inimă nu ați scos niciodată a Dâmbrocăi ființă.
În 2010, simțind că satul Dâmbroca e însingurat,
Lipsit de vlagă, părăsit de tineret, cu bătrânii triști,
Atunci mi-am zis că nu e drept, și că-i mare păcat,
De nu-l trezesc din somn, cu oameni mai optimiști.
Și, sigur că numai Dumnezeu mi-a indicat drumul,
Pentru a afla al Dâmbrocăi trecut frumos, luminos:
Geneza, istoricul, arealul, tradiții, și tot prezentul,
Atunci m-a luminat curcubeul spre Los Angeles.
V-am căutat pe internet, nu știam ce urmează,
Și minunea a venit într-o dimineață, prin telefon.
Încântat mi-a fost auzul cu acea voce luminoasă,
Că vom conlucra împreună, să dăm satului ozon.
Trecut-au vreo zece ani, de căutări și dezbateri,
Împreună i-am redat Dâmbrocăi multa-i măreție,
Prin cărți și în virtual, făcând-o mai mare ca ieri,
Iar doamna Atena Bratosin dădu satului melodie.
Am fost mântuit de Domnul să vă am cunoștință
V-ați dedicat trup și suflet și, cu cheltuieli majore,
Încât m-ați uimit. Vreau să vă aduc recunoștință,
Pentru dăruire de sat și de țară cu, calități sonore.
Astăzi împliniți o vârstă, de Domnul binecuvântată,
Primiți urarea mea și a Dâmbrocăi, ca-n sănătate,
Multe împliniri, bucurii, viața să vă aducă răsplată,
Alături de cei dragi, de multă fericire s-aveți parte!
Domnul să vă binecuvânteze, cu credința în Sine,
Cât și cu multă răsplată pentru distinsa-vă iubire
De cei dragi, de sat, de țară, de valorile creștine,
Să vă dăruiască cu LA MULȚI ANI, multă fericire!
Ing. Mircea Iordache
- Curcubeu peste Ocean
(cu ocazia realizării cărții monografice a satului Dâmbroca)
Un sâmbure de spumă creat-a Universu',
Aşa gândi, cândva, geniul lui Eminescu,
Noi, gândind mai modest, cu un umil ochean,
Un curcubeu vedem, un pod peste ocean.
Şi norii se vor sparge, iar noi vom fabrica
Un pod de suflete, Los Angeles-Dâmbroca,
Căci, din eroi, din staruri şi amintiri perene
Vom face să se vadă-n iubiri mii de antene!
Să ne legăm ca podul să dăinuie mereu,
Pilonii lui de capăt, iubiţi de Dumnezeu!
Pornească din Dâmbroca poveşti de dor, iubire,
Iar, din Los Angeles, credinţă, strălucire!
Să ştie lumea toată, să înţeleagă bine,
Românii-s orişiunde, oamenii buni - de lume
Şi, noi, românii - fraţii legaţi prin limbă, neam,
Vom fi în curcubeul întins peste ocean!
Iar sufletelor, toate, de buni şi de străbuni,
Le dedicăm omagii şi lauri, în cununi.
Privit pe bolta lumii, al nostru curcubeu,
Va bucura în cer Ochiul lui Dumnezeu!
Ing. Mircea Iordache
- Raza credinței creștine
(părintelui Protopop Constantin Alecse la aniversarea a 64 ani de viață creștină)
Spre satu-n care m-am născut mă poartă gândul și sunt mut
Și, parcă-mi vine din demult, tăcerea lui să o asacult.
Tăcerea-i sfântă, visătoare, vibrează-n mine-o simfonie,
Purtându-mi pe-a ei cărare pașii mărunți de nostalgie.
De-acolo îmi trag fiorul și-l păstrez încă fierbinte,
De-acolo îmi trag izvorul, din multele datini sfinte.
Bunicii și părinții mei rămas-au umbre pe pământ,
Și astăzi mai privesc la ei prin conștiință și cuvânt.
Scumpele mele amintiri mă cuprind din vreme-n vreme,
Amprente - sfinte iubiri cu aure mari, perene!
Departe-n lume-am plecat cum vrut-a „Sfânta Treime”
Dar amintirile-mi din sat, nu s-or șterge cu mine.
Acum doresc din amintiri să-mi fac „Catapeteasmă”
Pe-o carte plină de trăiri, să o sfințesc cu-aiasmă.
În „Altarul” cărții mele multe suflete curate
Vor aduce pilde-n ele, amintiri nenumărate.
Mulți martiri voi să-i așez, drept Sfinți la Masa Sfântă,
În carte să-i atașez, pilde mari, cum cuvântă.
Vreau ca trăirile mele, prin faptă și prin cuvânt,
Să păstreze prinsă-n ele umbra mea de pe pământ.
Peste tot și peste toate, în univers și în mereu,
Umbrele din zi și noapte create-s de Dumnezeu.
Dăruiesc la toți urmașii, spre păstrare crezul meu,
O lacrimă cu strămoșii și credința-n Dumnezeu.
Doamne Sfinte, slavă Ție, cu puterea Ta, Părinte,
Fă ca-n lume să re-Ꞌnvie credința în Cele Sfinte!
Umbra mea fie lumină, carte plină de magie,
Chiar și după ce-o să vină trecerea-mi în veșnicie!
Pelerin prin lumea mare, trăiesc drept misionar,
Cerând lumii ascultare, credință fărꞋ de hotar.
Slăvită fii Maică Sfântă, slăvit fie Fiul Tău,
Duhul Sfânt fie poruncă, slăvit fie Dumnezeu!
Te rog Doamne mai sfințește satu-n care m-am născut,
Să-și creeze creștinește umbră sfântă pe pământ!
Cartea, cu sfaturi, privească sfințiri cu umbre de bine,
Și tot omul să primească „Raza credinței creștine.”!
Ing. Mircea Iordache
- Puterea destinului
(dedicație PC Protopop Constantin Alecse)
Tu, viața mea, mi-ai fost o odă,
Înaltă până la Dumnezeu
Și-ades te-am întrebat de vorbă
Mă întrebam: "Cine sunt eu?"
Sunt un drumeț nemuritor,
Sau, poate-o virgulă în plus?
Sunt drumul drept, cutezător,
Care conduce spre Iisus?
Și iar încerc a mă afla:
Cine sunt eu? Mi-s viața mea!
Tot ce am putut a respira,
Cu fapte strânse-n ea!
Cu anii mei, tineri, frumoși,
Purtați pe-ale ei virtuți,
Cu pașii mei cei luminoși,
Care-mi urmară calea minții.
Mulții sfinți profesori m-au școlit,
Mi-au dat lumina sfântă
Și-i port în mine ca pe-un mit,
Cu dragoste profundă!
În Anglia, America,
Slujit-am întru Domnul,
Credința a nu se strica,
Să creștinesc tot omul.
Iar de Dâmbroca, al meu sat,
Cu lacrima suspinului,
Nu voi uita, căci el mi-a dat
Puterea destinului!
II
„Destinul e doar acțiune, în ea îmi pot risca totul,
Fără să știu unde voi ajunge și dacă voi învinge,
Strigătul meu va avea ecou după ce-mi dau ortul,
Din costumul în care mă nasc viața se tot scurge.
Omul şi destinul său reprezintă ceva inseparabil,
Se provoacă și se creează reciproc, ca și un ecou,
Destinul este ecoul lui Dumnezeu, și este infailibil,
Avem doar un destin, și-n cer doar un Dumnezeu
Vii pe lumea asta fără nimic și pleci fără nimic,
Fă în așa fel încât să faci ceva bine cât ești aici!
Doamne alduiește-ne nouă un destin mai harnic,
Îndrumă-ne pașii destinului să îi purtăm vrednici!”
Mircea Iordache
Ing. Mircea Iordache
- Paulina, de ce-ai plecat, revin-o?!
(la plecarea la Domnul a sorei părintelui protopop Constantin Alecse)
Cuvintele nu-și mai au loc, durerea e prea mare,
Căci moartea, cu al ei soroc, lovit-a mult prea tare.
Îți plângi de milă că nu poți să o oprești din drum,
Din calea celor dragi s-o scoți, să o prefaci în scrum.
De ce plecat-ai Paulina pe-un drum fără sfârșit?
Noi, te vom jeli întruna. Doamne, cât te-am iubit!
Încercat-am cu de toate să oprim al morții drum
Și-ai suferit peste poate. Încotro pornești acum!?
Te știe bunul Dumnezeu, c-ai fost suflet supus,
Noi, ne vom ruga mereu să fii primită Sus!
Acolo Sus, când vei sui, părinții noștri…de vrei,
Să-i întâlnești și să le spui că ne e dor de ei!?
Acolo sus ai și un pui, ce, prematur, a plecat,
Poate că plecarea lui prin moarte te-a chemat!
În urmă multe-ai lăsat, doruri, dureri și frică,
Doruri ce-au îndurerat, frate, surori, soț, fiică!
Ai lăsat în urmă urme și povești de neuitat,
Pentru noi, tu, vei rămâne un suflet adevărat!
Ai fosf fiică, ai fost soră, ai fost mamă și bunică
Ai fost soție și noră, prin felul tău unică!
Nepoții te vor jeli, le va fi dor de tine,
Ades te va pomeni, la noi, „Sfânta Treime”!
Rămâi, o, dulce amintire, tu, suflet bun și curat,
Icoană caldă de iubire, cu-al tău dor nemăsurat!
Te vom păstra în noi mereu, icoană de iubire,
Și-L vom ruga pe Dumnezeu cu buna-ți pomenire!
Adio dragă Paulina, măicuță scumpă, buno,
Indurerați, strigăm de-acuma:„De ce-ai plecat, revino?!”
Ion Anton - Dedicații
(fam. Părintelui Protopop Constantin Alecse)
Ion Anton - La a 70-a Aniversare a
P.C. Protopiereu Constantin Alecse
Păstorul turmei de oi cuvântătoare, ne-a fost și ne este,
Turma păscând în pășune, Tainele credinței pe înaltele creste.
Doar acolo sus firele de iarbă sunt sfinte rugăciuni,
Verdeața acestei pășuni e plină de sfinte învățături și înțelepciuni.
Iisus venind ca să-mplinească Legea, ne-a adus cu El iubirea,
Predicând mulțimilor că doar iubirea ne-aduce mântuirea,
Că fiecare rugăciune ne stinge focul patimilor grele,
Prin rugăciuni clădim nădejdea, speranța și binele îl preamărim prin ele.
Dar Dumnezeu, văzând că omul de mult bine, se lasă de credință,
Dă lumii pandemia ca să o întoarcă la căință.
Știința se grăbește cu un vaccin ca să salveze lumea,
Ne-nțelegând că cel mai eficace leac rămâne rugăciunea.
Că rugăciunea emanată de o adâncă credință,
Prin ea, îmblânzind mânia Proniei, scăpăm de suferință,
Credința este rodul nevoi de nădejde și bucurie
Că doar rugăciunea ne salvează de ucigașa pandemie.
Când omenirea înspăimântată de mânia lui Dumnezeu,
Păstorul nostru ne-a chemat pe toți, să fim în jurul său,
Și prin slujbe simțite și predici pline de stoicism,
Prin propriul exemplu ne-a binecuvântat cu optimism.
Și-ncet,încet, creștin după creștin s-a lepădat de teamă,
Și răspunzând chemări, s-a-ntors la Biserica mamă,
Crezând tot mai mult în a cuminecări mare izbăvire,
Au mărit zi de zi rândul la sfânta prăznuire.
Ș-astfel Părintele Păstor, în anul 70 jubiliar
Eroică cunună a împletit și-a pus-o pe cap celor cu fața spre Altar.
Buchetul adunat de 70 de primăveri și de toamne,
L-a închinat prin fapte măririi Tale Doamne.
Din 70 de fire primite în viață, toate ca-un dar,
Vreo 45 le-a închinat slujind Biserica’n Altar
Am înțeles că ni s-a trimis pandemia să ne curețe de păcate,
Că Milostivul Dumnezeu ne judecă tot timpul cu milă, precum și cu dreptate.
Iar cei ce n-au pierit de inamic, vor rămâne mereu
Mai căliți, mai puternici, cu credință spre Unul Dumnezeu
Și vor privi atenți cu un ochi înspre știință,
Iar cu un ochi cercetând Scripturile, cu adâncă credință.
Iar părintele nostru, călit, dârz slujitor rămânând,
Cu arma credinței rugăciuni spre Cer înălțând,
Ne-ndeamnă, prin rugă, să aducem la cei mâhniți mângâiere,
Celor deznădejduiți speranță, iar la cei ispitiți de necazuri, putere.
Iar noi, păstoriții, să cântăm într-un cor, cu drepate:
Păstorul cel bun, trăiască ani mulți în deplină sănătate,
Să-i fie viața în pace sub bolta senină,
Reflecte’n juru-i iubire, sfințenie și multă lumină.
Și-i mai dorim s-aducă Tatălui Ceresc prinos,
Însămânțând în turmă iubirea de Domnul Hristos.
Și câte clipe va mai primi din marea veșnicie
Să le trăiască cu Tatăl, cu Fiul, și Duhul, în Sfântă armonie.
LA MULȚI ANI vă urează Consiliul Parohial și enoriașii
Ion Anton, enoriaș (31 ianuarie 2021)
Migrat-am spre libertate din
„Raiul Comunist”
Văzând teroarea cruntă adusă de-antihrist,
Visam să evadez din raiul comunist.
Copil, văzând că omul, pentru om, devine fiară,
Tainic, un gând mă obseda cum să ies din țară.
Și asistam cum calicimea ura pe gospodar,
Râvnind ca rodul muncii lui să-l fure din hambar.
Înțelegând că ajutorul coboară doar de Sus
Scrutam adesea cerul rugându-L pe Iisus.
Vedeam cum iau cu hapca și cai și boi,
Pământurile primite după Unire și Război,
Căruțe, vaci, oi, porci și toate ce-n cale apăreau,
Ce n-avuseseră nicicând prin munca lor, îi ispiteau.
Cum suferi bezna noastră Tu soare strălucit?
Cum poți să rabzi ocara, Tu, Domnul mult slăvit?
Cum fața Ta curată, Iisuse, n-o ferești,
În tină omenească să Ți-o murdărești?
Sperând că opresiunea de pe neamul meu,
Nu poate fi salvată decât de Dumnezeu.
Cu raza Ta tot chipul Tu L-ai luminat,
În Casa Ta pe mine, de tot M-ai curățat.
Și-am găsit cărarea ce duce spre lumină,
Să Te slăvesc pe Tine Treimea cea Divină.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, cel neîncăput
Și viitorul iată, cer nou Tu L-ai făcut.
Și-am început urcușul spre Tine Domnul meu,
Urcușul spre Golgota vieții, urcușul cel mai greu.
Și pentru toate acestea, Iisuse prea iubit
Un cer de libertate azi mi L-ai dăruit.
Că Tu mi-ai fost nădejdea, în care am sperat
Mi-ai arătat cărarea și mult m-ai ajutat
Și vreau la bine, bine să fac și eu,
Slăvit să fie în veac și Tatăl Dumnezeu.
Că sunt duhovnic, frate și cred și bun păstor.
De oi cuvântătoare a tot sfătuitor.
Slăvit să fie misterul Ceresc, Divin,
Acum și pururea și-n veci de veci. Amin!
(Ion Anton, Los Angeles, Sfintele Paști, 2018)
Ion Anton - Privind clepsidra vieții
(Părintelui Protoiereu Constantin Alecse,
la aniversare)
Nu te-am privit clepsidră pană azi
Să văd cum trupul zilelor îmi arzi,
Dar când la tâmple buchet de ghiocei apar
Și stele de amurg pe cerul meu răsar
Aș vrea ca tâmplele să fie flori străluminate
Ca fluturi prin livezi plăcut înmiresmate,
Ca și albinele în zumzet prin câmpie,
Ca seva vinului mustind în mugurii din vie.
Și-mi mai doresc să aduc și tatălui prinos,
Însămânțând în turmă iubirea de Hristos
Și, câte clipe voi mai primi din veșnicie,
Să le trăiesc cu Tatăl, Fiul și cu Duhul,
în bună armonie.
Ion Anton - Oda fericirii
- La botezul nepoatei Kalina
O stea a răsărit în lume,
Din infinitul veșnic, neștiut.
O stea ce azi KALINA îi e nume
Și însăși viața, cu ea a început.
Urmeze-și calea, după lumina stelei,
Pe drumul hărăzit și cel mai drept.
Să aibă farmecul copilului minune
Și viața-i să se scurgă înțelept.
Un zâmbet cristalin, o mângâiere,
Din ochii ei, reflecte-se sublimul.
Din râul vieții, să curgă orice vrere,
Ca raza dimineții, aducă-vă divinul.
(Taina Botezului Kalinei (2/21/2016)
Ion Anton
- Am descoperit un om a lui Dumnezeu
(Dedicație domnului ing. Mircea Iordache)
În fapt de așteptată primăvară,
Când prind iarăși viață pom cu pom,
În lumea agitată, dezbinată și amară,
Eu am descoperit un veritabil OM !
Nu am căutat cu felinar ca Diogene,
În plină zi de soare luminată,
Ci fără a obosi nici ochi și nici sprincene
Localizatu-l-am fără efort îndată.
Din hăuri care fără fund se cască,
Din duhurile oarbe, pline de păcat,
Se poate frumusețe să se nască
Și strălucește chipu-i altruist de OM adevărat.
Când Domnul nostru pe Cruce suferea calvar,
Ca omenirea de păcat să o dezlege,
Că este copleșită de infern și de coșmar,
El vine pe pământ cu a iubirii lege.
Crucificat, din palme curge Sânge greu,
Așa cum profețit-a atunci la Sfânta Cină,
Calvarul lui să nască din om un Dumnezeu,
Din coasta-mpunsă, țâșnească izvorul de lumină.
Jertfindu-se Iisus, euharistic element devine,
Să-mpărtășească pe cei ce Îl așteaptă ca dar
dumnezeiesc,
Să-ndestuleze omul cu-a Lui de o ființă pâine,
Pe aceia mulți ce-n lume de Dânsul flămânzesc.
Biserica ne cheamă umplând eterul de clopot tânguire,
Vestind că din adâncul întunecatei nopți,
Soldații-nmărmuriți primesc înfricoșata știre:
Hristos pătimitor, A ÎNVIAT DIN MORȚI!
(Ion Anton, Los Angeles, Sfintele Paști, 2018)
Ion Anton - Ecce Homo
(Domnului Inginer Mircea Iordache-OMUL)
Azi sufletu-mi surâde timid și creionează,
Un univers de lume, reverberant mister.
Sunt amintiri trăite, ce-adesea înviază
Și-mi dau târcoale în juru-mi, parc-ar veni din cer.
Din pământul Dâmbrocăi de m-aș zămisli din nou,
Pe-aceleași cărări aș păși spre câmp semănat,
M-aș ruga dimineața și seara, tot la Dumnezeu,
Să mă ferească de rău și să-mi ierte păcat.
De-aș trăi din nou privațiuni ce nu le-am uitat,
În grădina mea aș sădi vise sărutate de stele.
Din suferințele ce încă nu s-au destrămat,
Aș căuta febril urmele amintirilor mele.
Din lanul vieții năpădit de zile rele
Culeg și amintiri ce-adânc mă răscolesc,
Căci frumosul zgârcit, din vremuri grele
Clădesc OMUL de mâine, puternic și-l călesc.
Și-am trecut prin filtrul minții,
Sfinte trăiri cu cei ce-i pomenesc postum:
Frații, bunicii, rudele, colegii și părinții
Și m-am oprit la o răscruce de început de drum.
Am văzut de vreme calea ce s-apuc,
Să nu mă rătăcesc, Iisus mi-a dat povața,
Să supraviețuiesc, cu ce să mă ocup,
Din umbrele lumii, se nasc zorii de viață.
De tânăr am ales, trupul a fi vindecat
Omului fără speranță ce crucea și-o poartă.
M-am aplecat spre medicină și-am învățat,
Sa-i ușurez durerea, să-i fac o blândă soartă.
Dar cum trupul nu-i stingher, are și suflet în el,
Pinteni visului am dat, din caier versul s-a născut.
Prin vers să cânt s-ajung un vajnic menestrel.
Cu aceasta viața de satisfacții s-a umplut.
Dar nu m-am oprit, că alte vreri m-au iscodit,
Din patru zări, din cer de pe pământ
Mi se șoptea că visul nu-i cu totul împlinit,
Și mă-ndemna să-mi fac un alt avânt.
Și l-am făcut, c-așa cerutu-mi-au sfinții
Să-ncerc mereu, desăvârșirea să-mi cer,
Escaladând munții și văile minții
Și să navighez mereu între pământ și cer.
Avântul mi-aduce și altceva din eter
O stea norocoasă cu care m-am născut
Și aflu ce-nseamnă a fi inginer
Și o altă lumină, din cer s-a făcut.
Și un imbold din Euterpa m-a pornit,
Să torc metafora, din caierul sufletului meu,
Nici când să nu fiu copleșit,
Să fac pe cineva ferice, declamând mereu.
Și cum elanul ce-am luat mă poartă spre vis,
Având călăuză avalanșe de-amintiri
Am ajuns de contemplu azi cărțile ce-am scris
Și nu mă mai las împins de alte porniri.
Omul, timpul, sunt o taina, sunt un mister,
Ce le descifrăm mereu.
Stând stăpân între pământ și cer.
Strajă stă la Dumnezeu OMUL și cu Crezul său.
(Ion Anton, Los Angeles, 1 mai 2018) |