Alexandra Mihalache |
|
Amintirile sunt călătorii reversibile ale sufletului. Ne putem reîntoarce în locuri pline de emoţii sau revedea chipuri dragi nouă atunci când ne este dor. Şi dorul poate străbate timpul şi spaţiul într-un mod unic. Retrăim clipe de neuitat şi înţelegem că amintirile şi-au găsit un loc în sufletul nostru şi vor rămâne mereu acolo chiar dacă în ele se ascund nu doar bucurii, ci şi tristeţi. Fiecare amintire păstrează în ea o emoţie, o imagine, o stare. Clipe care au rămas în loc doar pentru că au o semnificaţie deosebită pentru sufletul nostru. Cine nu are amintiri poate fi considerat sărac şi trebuie să ne construim amintiri pentru că ele vor fi casa noastră mai târziu. Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Iar aceste petale duc cu ele parfumul unor amintiri. |
Nu toate amintirile zâmbesc, unele lăcrimează, dar le păstrăm într-un album al sufletului şi le respectăm locul în viaţa noastră. Le lăsăm să-şi spună povestea şi o reascultăm doar pentru că are un mesaj important. Ne aşezăm lângă ele şi le privim zâmbetul, dar şi lacrimile.
Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămâne reprezintă amintirile (Octavian Paler)
Amintirile care poartă cu ele zâmbete sunt clipe importante din viaţa noastră la care ne reîntoarcem cu drag oricând, doar pentru a retrăi acele emoţii frumoase care ne-au înseninat viaţa. Fie că e vorba de reuşite, de întâlniri cu oameni deosebiţi, de momente speciale, de chipurile unor oameni dragi, aceste amintiri care ne înseninează sunt inestimabile şi mesajul lor este acela de a preţui mai mult fiecare clipă şi pe cei care ne fac viaţa mai frumoasă. Ne amintim de bunicii noştri, care poate nu mai sunt, dar care au scris momente unice într-o amintire numită copilărie. Copilăria este una dintre amintirile care devin terapie. Asta pentru că ea reprezintă timp independent, lipsa grijilor şi acea inocenţă care poate vindeca neajunsurile noastre din prezent. Ne amintim de adolescenţă, de anii de liceu, de oameni care ne-au ieşit în cale şi ne-au oferit o mână de ajutor la nevoie, de prieteni deosebiţi pe care i-am cunoscut, de evenimente care ne-au marcat existenţa într-un mod plăcut. Şi, deşi sunt amintiri fericite, cred că ele stârnesc o oarecare nostalgie. Iar această nostalgie e necesară în viaţa noastră şi, de asemenea, firească. Sunt întru-totul de acord cu afirmaţiile lui Octavian Paler: Cine n-are nicio nostalgie şi nu s-a legat de niciun lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, şi atât. Chiar dacă e mai uşor să trăiască fără bagaje. Amintirea şi speranţa ne modelează în aceeaşi măsură, iar prezentul, pentru a fi adevărat, nu poate fi nici orb, nici surd.
Timpul se măsoară prin iubire şi cunoaştere. Tot ce am cunoscut şi iubit vreodată se întipăreşte în noi. Stări, chipuri, locuri care şi-au pus amprenta într-un fel anume asupra noastră revin prin amintire. Tot ce a locuit în sufletul şi privirea noastră, în gândurile care ne-au străbătut, au scris file importante din cartea vieţii noastre pe care uneori dorim să le răsfoim iar şi retrăim acele emoţii. Nu putem uita aceste clipe şi imagini, mai ales chipurile celor care au însemnat ceva pentru noi. Şi ne reîntoarcem la ele prin amintire.
Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute (Paul Valery)
Din păcate, ne amintim şi momente mai puţin frumoase din viaţa noastră. Amintirile care poartă cu ele lacrimi sunt cele care ne întristează sau chiar produc sângerări ale unor răni mai vechi. Sunt imagini care ne-au marcat, clipe pline de durere care au adus suferinţi şi nori pe cerul existenţei noastre. Greşeli făcute inconştient, dar greşeli din care avem de învăţat. Ele ne învaţă că nu se poate fără nori, că trebuie să acceptăm şi file mai triste ale trecutului nostru şi să privim spre clipele senine preţuindu-le mai mult. Să profităm mai mult de timp şi să-l transformăm în amintiri memorabile, să petrecem cât mai mult lângă oamenii dragi, să ne preţuim sănătatea şi familia şi să luptăm mereu pentru a da un sens aparte vieţii noastre. Ne amintim cu drag ori ne amintim cu tristeţe, locuim totuşi printre amintiri şi fără ele sufletul nostru ar fi sărac. Deseori amintirile ne dor, dar trebuie să le aşezăm la locul lor şi să înţelegem că fiecare pagină din cartea vieţii noastre are o anumită semnificaţie.
Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniţi (Jean Paul)
Fotografiile sunt mărturii ale unor amintiri, timp care a stat în loc doar pentru a surprinde zâmbete, emoţii şi imagini de neuitat. Ele reuşesc să ne readucă zâmbetul pe chip, chiar dacă deseori e nostalgic, să ne mângâie dorurile şi suferinţele, să ne reamintească în ce mod am trecut prin timp şi alături de cine, cum am atins clipe emoţionante, cine a fost alături de noi în acele clipe şi locurile frumoase prin care am trecut. Fotografiile sunt amintiri pe care le putem strânge la piept.
Amintirile sunt o haină magică ce nu se uzează din pricina folosirii (Robert Louis Stevenson)
Amintirile adăpostesc lacrimi sau zâmbete, emoţii, doruri şi sentimente profunde. Fără ele viaţa noastră nu ar mai avea farmec. Ele ne sunt adăpost, mângâiere şi alinare. Ele ne sunt şi zâmbet şi lacrimă, şi nostalgie şi putere. În ele ne cuibărim adesea şi ne găsim puterea de a merge mai departe. Niciodată nu e prea târziu atâta timp cât te mai poţi reîntâlni cu tine, cel de odinioară (Autor, ALEXANDRA MIHALACHE)
Cununile cerești pe care credincioșii le pot primi în cer,
pentru lucrul bine-făcut în viața pământească:
Sunt cinci cununi cerești menționate în Noul Testament care le vor fi acordate ca răsplată credincioșilor.
Acestea sunt cununa care nu se poate veșteji, cununa bucuriei, cununa neprihănirii, cununa slavei și cununa vieții. Cuvântul grecesc tradus cu „cunună" este stephanos (sursa pentru numele martirului Ștefan) și înseamnă „un simbol al regalității, un premiu la jocurile publice sau un simbol al onoarei în general". Cununile erau folosite în timpul jocurilor antice grecești; o coroniță sau o ghirlandă de frunze era așezată pe capul celui câștigător, ca răsplată pentru câștigarea unei competiții atletice. Această onoare atletică e folosită în mod figurativ în Noul Testament cu referire la răsplătirile cerești pe care Dumnezeu le promite celor credincioși. 1 Corinteni 9.24-25 definește cel mai bine cum sunt acordate aceste cununi.
1) Cununa care nu se poate veșteji – (1 Corinteni 9.24-25) „Nu știți că cei care aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji." Toate lucrurile de pe acest pământ sunt supuse degradării și vor pieri. Domnul Isus ne îndeamnă să nu ne strângem comori pe pământ, „unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții" (Matei 6.19). Acest lucru e analog cu ceea ce a spus Pavel despre coroana de frunze a atleților care repede devine casantă și se fărâmițează. Nu tot așa e cu cununa cerească; rezistarea cu credincioșie are ca câștig o răsplată cerească care e „o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi" (1 Petru 1.3-5).
2) Cununa bucuriei – (1 Tesaloniceni 2.19) „Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră [a bucuriei, trad. liberă]? Nu sunteți voi înaintea Domnului nostru Isus Cristos, la venirea Lui?" Apostolul Pavel ne spune, în Filipeni 4.4 să „ne bucurăm întotdeauna în Domnul" pentru binecuvântarea îmbelșugată pe care Dumnezeul nostru îndurător a revărsat-o peste noi. Ca creștini, avem mai multe motive să ne bucurăm în această viață decât oricine altcineva. Luca ne spune că și acum e bucurie în cer (Luca 15.7). Cununa bucuriei va fi răsplata noastră acolo unde „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut." (Apocalipsa 21.4)
3) Cununa neprihănirii – (2 Timotei 4.8) „De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui." Moștenim această cunună prin neprihănirea lui Cristos; fără neprihănirea lui Cristos, această cunună nu poate fi obținută. Pentru că e deținută în starea de neprihănire și nu e obținută prin forță și înșelăciune, așa cum sunt obținute uneori cununile omenești, e o cunună veșnică, promisă tuturor celor care Îl iubesc pe Domnul și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea Lui. Prin faptul că răbdăm descurajare, persecuție, suferință sau chiar moarte, știm sigur că răsplata noastră e cu Cristos în veșnicie (Filipeni 3.20). Această cunună nu e pentru aceia care se bazează pe neprihănirea lor proprie. O astfel de atitudine naște doar aroganță și mândrie, nu o tânjire după a fi cu Domnul.
4) Cununa slavei – (1 Petru 5.4) „Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei." Acest cuvânt slavă e un cuvânt interesant, care se referă la însăși natura lui Dumnezeu și la acțiunile Lui. El implică splendoarea Lui măreață și strălucirea Lui. Amintește-ți de Ștefan care, în timp ce era omorât cu pietre, a putut să privească la cer și să vadă slava lui Dumnezeu (Fapte 7.55-56). Acest cuvânt înseamnă și că lauda și onoarea pe care le dăm lui Dumnezeu I se datorează, din cauza a cine este El (Isaia 42.8, 48.11, Galateni 1.5). Credincioșii sunt nespus de binecuvântați să intre în Împărăție și să primească cununa slavei, să primească asemănarea cu Cristos. Cum a spus Pavel: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi." (Romani 8.18)
5) Cununa vieții – (Apocalipsa 2.10) „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că Diavolul are să arunce în temniță pe unii dintre voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții." Această cunună e pentru toți credincioșii, dar e dragă în special celor care au răbdat suferințe, care au înfruntat persecuție pentru Isus, chiar până la moarte. În Scriptură, cuvântul viață e folosit adesea pentru a arăta o relație care e într-o stare potrivită cu Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug." (Ioan 10.10) Așa cum aerul, mâncarea și apa sunt elemente vitale pentru viața fizică, la fel Isus e vital pentru viața spirituală. El este Cel care ne asigură „apa vie". El este „Pâinea vieții" (Ioan 4.10, 6.35). Viața noastră de pe pământ se va încheia. Însă avem promisiunea extraordinară pentru toți aceia care vin la Dumnezeu prin Isus: „Și făgăduința pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viața veșnică." (1 Ioan 2.25)
Iacov spune că această cunună a vieții este pentru toți cei care Îl iubesc e Dumnezeu (Iacov 1.12).
Atunci întrebarea e cum demonstrăm dragostea noastră pentru Dumnezeu? Apostolul Ioan dă răspunsul: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele." (1 Ioan 5.3) Ca copii ai Lui, trebuie să păzim poruncile Lui, ascultându-L cu credincioșie. Așadar, în timp ce răbdăm inevitabilele încercări, dureri, suferințe și necazuri – câtă vreme trăim – să înaintăm întotdeauna și să „ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus" (Evrei 12.2), și vom primi cununa vieții care ne așteaptă. |