Când din inginer am devenit profesor credeam
Că am dat minciuna pe pasiune, și voi fi fericit,
Că am intrat printre intelectuali, și că deveneam,
Credeam că tot ce voi face, va fi cu gust, cinstit.

Lăsam în urmă terorismul, umilința și lacrimile,
Luând-o pe drumul demnității umane, și respect,
Voiam să arăt acelor directori că-mi știu valorile,
Și chiar de la început, școala m-a tratat perfect.

În același an școlar am devenit  director adjunct,
Și, desigur responsabilitățile veneau tot mai mari,
Am fost numit, chiar și secretar la partidul corupt,
Dar am refuzat, fiindcă nu eram membru de 3 ani.

Pe acea vreme, învățământul tehnic era important,
Avea destul de multe protecții, coordonări și dotări,
Construcțiile  înfloreau și cu sârg le-am coordonat,
Primele generații de elevi, aveau merituoase valori

În 3-4 ani au fost construite: școală nouă, ateliere,
Laboratoare și cabinete școlare, cantină, internat.
Amenajările exterioare și dotările ne-au fost repere,
Și tot ce s-a făcut a fost bine primit și bine apreciat.

Holul de intrare în școala nouă

O ședință de lucru, cu unii dintre maiștrii instructori în curtea școlii.În centru, subsemnatul,. În cerc: Coșman, un musafir, Curaleț, Dobroghiu, Grigoriciuc, Danciu, Atănăsoaie, Sochiriac, iar mai la distanță Ciobâcă Ioan

Nici aici n-a fost prea ușor, mai ales cu cadrele,
Majoritatea lor aveau nivel ridicat de conștiință,
Și, ca peste tot, erau uscături, cu moravuri rele,
Care puneau des directorii într-o continuă harță.

Aveam o problemă, că totu-n cap mi se spărgea,
Sarcinile de prin ședințe, îmi veneau cu nemiluita,
Între directorul prim și personal, inima mă durea,
Aveam unii maiștri buni, dar și unii duși cu pluta.

Nu pot spun că nu am avut și frumoase satisfacții,
Cu mulți colegi m-am împăcat chiar foarte bine,
Am avut rezultate frumoase, festivități și distracții,
Concursuri pe meserii, olimpiade, și zile senine.

Mi  s-au tot mișcat gândurile și le-am pus pe rime
În ascuns compus-am pentru comunism pamflete,
Și plugușorul, și epigrame, și pentru școală satire,
Mai jos voi prezenta două eseuri, cu săgeți directe.

Curtea școlii

Curtea şcolii este mare, cu grilaje de oțel                                       ,
Cu profesori, profesoare şi directori mici, de fel.
Peste tot plutește-n aer stresul de dizgrație,
Un elev, ceva mai fraier, are-o ocupație.

Dar acum a mers la dânsul un arab de baştină,
L-a taxat de bani şi, plânsul a produs o mlaștină.
Dintre doamne profesoare sunt mai multe Carmene,
Mono, bi şi tri şi, oare cine să le scarmene?

A trecut pe-aici o boare, ca brigadă de control
Şi-a cules, fără valoare, imagini de protocol.
În clădiri, pe culoare, mare agitaţie,
Ora, deseori, apare ca o recreație.

Toată sâmbăta dezbate Consiliul Executiv,
Cu programe şi rapoarte, Procesul Educativ.
Listele de sarcini, toate, se redau intempestiv,
Directorul şi le scoate din carnetu-i depresiv,

Şi mi le plasează mie, ca o ostentaţie,
Apoi, plin de armonie, face respirație.
La catedra de Română, nu e nici-o şotie,
În Cabinet se adună doar să se împrăştie.

Silea, Bicsi şi Romarta, profesoare – top – model,
Stăpânesc, prea bine, arta, fiecare în alt fel.
Elevii sunt cum canarii  şi ....cu lugubraţie,
Teza lor, cu multe carii, e doar observaţie.

Matematica-n derivă, e predată derivat,
Zero e în ofensivă, plusul e privatizat.
Câte-un profesor se zbate şi e nominalizat,
Cu un aer cumsecade, altu-n şpagă-i diplomat.

La un bacalaureat, multă erudiţie,
Elevii s-au descurcat cu pile şi-ambiţie.
Fizica e de sorginte, se bârfeşte cumpătat,
Un profesor diriginte, într-o zi, s-a îmbătat.

Pe la colţuri infiltraţii şi procesu-i întinat
Din pereţi privesc savanţii către planul înclinat,
Laboranta se întreabă, de are prestație,
Dă la profesori de treabă, ca o compensație.

La chimie se insistă pe domnul Mendeleev,
Tabla lui rămâne tristă în fiecare elev,
Profesoarele au raze şi se zbat cu interes,
Pentru mulţi acizi şi baze şi protecţie cu stres

Şi, iubirea le fu mare, ca o reclamaţie,
Căci la inspecţii sumare li s-a dat somaţie.
Chiar şi la Biologie, un mulaj cam inuman,
Stă prezent la lecţie, statuie cu paravan.

Georgescu are o lege, mult blamată de elevi,
Iar umilele-i colege dau adeseori în bobi.
Cu atâta redundanță , elevii se clatină,
De teamă că din restanță, se creează datină.

Alături de geografie nu prea-i agitaţie,
Hârțile sunt.. doar să fie, prinse în dotație.
Cadrele sunt cumincioare şi semnează ștatele,
E un semn de întrebare: care-s rezultatele?

De-atâta cartografie şi de evoluție,
Un elev ar vrea să ştie ce-i aia poluţie.
La ştiinţe sociale, minciunile vin de sus,
Romică se umflă-n foale, cu rachiul filorus.

Iar doamnele profesoare o ţin într-o frecție,
Despre clasa muncitoare intrată-n erecție.
Costică se cam răsfață într-o fabulație,
Dându-şi arama pe faţă, fără explicație.

Pe la limbile moderne se dispută-n mod sublim,
Cabinetul să îl fărme, cine are drept deplin.
Două Carmene, de pică și simandicoase – foc,
Pentru ele ora-i mică și-ar fi și mai și, deloc.

Saveta-n antifonare, are audiție,
Pesclevei lucrează tare, ca o  opoziție.
Pentru sport, asfaltu-i gata și în gropi se pică des,
Investiția și fapta, lipsite-s de interes.

Epure, mai mult pe tușă, cu oraru-i pregătit,
Iacoban, fără mănușă, are un impuls răstit,
Dar deodată o elevă a produs senzație,
Că a dat, fără rezervă, vânt de echitație.

Ora de dirigenție, pe elevi îi mânie,
Într-o zi, o dăscăliță a-nghițit o pâlnie,
Altă doamnă, strigă tare să se facă liniște
Și, cu ton de dictatoare, o luă pe miriște,

De-așa replici te amuzi și încerci să te distrezi,
Când din  gura ei auzi:″-Ce faci mă, mai discutezi?″
Baza școlii stă pe multe discipline tehnice,
Cine stă să mai asculte leacuri ortopedice?

Că economia-i dură, la uzină-i mafie,
Cadrelor, fără măsură, li se rupe-n praștie.
Cabinetele sunt, toate, pline de rotație,
Se citește după carte, cu mare prestație!

Peste tot se prea consumă, cu antreuri, orele,
Fumuri și cafea cu spumă și, se-aşează notele,
Tot mai tare se aclamă pauzele unse des
Cu rachie și cu slană, ca un mare interes.

Cu atâtea multe rosturi, fără competiție,
Absolvenții găsesc posturi, mai mult la miliție.
La ateliere-ntr-una, maiștrii se căină
Că resurse n-au niciuna, pentru-o viață faină

Și, s-au adunat în curte, se aprind ca paiele,
Insistând să se consulte, care-s fâșăraiele.
Un elev, să se scutească, face licitație,
Maistrul să-și păcălească, cu o distilație.

La cămin, mânați de streche, se ascund prin camere
Pedagogi de școală veche, care își dau aere
Și, de-aceea, sus și tare, elevii se scarpină,
De igienă și mâncare și tot ce întâmpină.

O elevă silitoare, are-o deviație,
Cu un pedagog cu care, căzu în tentație.
Cantina-i pe săturate treabă de familie,
Se livrează și prin spate, s-a creat o linie,

Don Pedro și-a lui nevastă țin în mâini o rație,
Parc-ar fi privatizată foamea de relație.
Profesori-au masă mare, mâncare de grație,
Elevii înghit, ca atare, numai admirație.

La școală-n bibliotecă, parcă-i anticariat,
Se tot speră, poate că... trece timpul variat.
Mutată în școala veche, cu programul derutant,
Lectura-i după ureche un izvor cam meandrat.

Bibliotecara-i dulce, ca o meditație,
Timpu-n școală i se duce, fără destinație,
Secretariatul are treburi de familie,
Orele suplimentare, scapă peste linie.

O mămică și o fiică în secrete se susțin,
Telefonul se ridică, cu un ton cam necreștin.
Aici, elevul când vine, intră în vibrație,
Și fiindcă-i tratat „prea bine, face constipație.

Iar la contabilitate, se agită fesele,
Cafeaua-i de calitate, motivând succesele,
Ca-n familie se spală și ies socotelile,
Iulian are o boală, să încurce evele,

Uneori se-adună lume și e conversație,
Consumație de glume, fără moderație.
Poarta școlii se deschide și poate să lunece,
A trece de ea depinde cine vrea s-o-nduplece,

Se mai trece câteodată cu legitimație,
Trec țiganii laolaltă, pentru cotizație.
Dacă Pântea e de pază, noaptea e dihonie,
La furat se ia drept bază, cât de tare sforăie.

Peste toate se așterne praful timpului cernut
Vin  vremuri moderne. Ce-am avut și ce-am pierdut?
Poate-așa, din întâmplare, întâlnesc vreun șef de post,
Care, din multă grandoare, uită că elev mi-a fost.

Vai de ea, economia, are inaniție
Și de-aceea România e tare-n tranziție

*

Deschiderea festivă (în curtea școlii), a anului școlar 1977-1978

Revoluția la școală

Amurg de `89, tot cu laude supreme.
Elevii se fac că plouă, părinţii se tem de vreme,
Iar partidu-ntinde coarda cu noul Plan Cincinal,
Şcoala se poate farda cu Raportul Anual.

Şi cum nu era de-ajuns doar raportul cel fetid,
S-au gândit mai marii ţării la alegeri de partid.
Lecţia era-învățată, cine merită „cinstit”,
„Iadeș” - Ibiş se răsfață cu-al său tată securist.

Din pereţi țâșnesc sloganuri, amfiteatrul e tixit,
Iar perdelele lăsate, parcă-s zoi de sictis-plictis.
În această ambianță s-a rescris spre seară carta,
Ca o umbră de faianță, cu nuanțe de „Ro – Marta”.

Măi, să vezi ce tevatură, ne-am jucat de-a baba – oarba!
Şi se prinse pe măsură:„-Poate baba, poate baba!”
Ce-a urmat, „puşchia pe limbă!” Un proverb spune aşa:
„Lupul blana şi-o mai schimbă, dar năravul ba”

Prima grilă se aplică într-un birou pe măsură,
Îmbrăcat în roşu, cică, e  treabă de anvergură.
Trebuie încuietori, steaguri şi-un tablou drapat,
Covor roşu şi „comori” cu politica de stat.

Iar pe hol, lângă birou, trebuie oglindă mare,
Să se vadă ceva nou, să se vadă o schimbare.
Pentru-aşa realizare, o femeie de servici,
E-atenţionată tare:- Nu ştii cine-i şef aici?

Du-te iute, ia oglinda de la cancelarie,
Vorba să nu ţi se-ntindă, sau te doare-o carie?!
- Tovarăşa, ştiu prea bine și, vă dau şi ascultare,
Însă tare se opune tovarăşa directoare.

- Ce spui dumneata acolo? Ia auzi ce poate zice!
Nu ştii că de-acum încolo, aici, partidul conduce?
Şi femeia s-a supus, a adus oglinda-n hol
Şi nimic nu a mai spus unui aşa mare „rol”.

- Tu oglindă, oglinjoară, sunt frumoasă şi de treabă?
Iar oglinda se-nfioară:-Dă-te la o parte, babă!
Nu pricepu secretara, n-avea minte să priceapă,
A crezut că e gargară, făcută cu suc de ceapă.

Şi să vezi ce tevatură, ce de ifose, strănuturi,
Uneltiri şi multă gură, că îţi vine să te scuturi!
Cu perucile-i diurne și alte metamorfoze,
A crezut c-a sale urme, au miresme de mimoze.

Plictisit de-atâta scârbă, directorul a grăit:
- Mergi tovarăşa la treabă, nu mai sta pe cicălit!
Ştiu, orele dumitale, cam de mult nu se mai ţin,
Din politică, se pare, ne creezi un mare chin.

Şi o ură ne-nfrânată s-a născut în secretara,
Şi şi-a spus atunci în barbă, să pună la cale ţara,
Că directorul e şui, dă politica la spate
Şi-i dușmanul ţării lui, fiindcă ei nu-i dă dreptate.

***
La-ncheiere de trimestru cu o tentă cam tenace
Hotărâ tov-ul menestru în vacanţă să ne bage.
S-a ţinut, iar, o şedinţă, raportul trimestrial,
Ca un fel de dependinţă, comunismului loial.

Şi puţin durat-a totul, totul fu precipitat,
Se simţea în aer ortul, ca pentru partidul - stat.
Profesorii merg acasă, să se bucure de timp,
Secretara nu se lasă, insistând cu aer tâmp.

În birou-i „permanent”, invitata – activistă,
E rugată insistent, secretara tot insistă:
-Tovarăşa activistă, eu vă rog să-l dăm afară
Şi să-l ștergem de pe listă, face ţara de ocară!

Aşa spuse mititica, pieptănându-şi iar peruca:
- Directoru-i  un nimica.  Nu ne mai putem juca!
Activista şi ea mică  și cam presimțind sfârşitul,
S-a retras, parcă, cu frică, fără a-şi  rosti cuvântul.
*
Nu am stat acasă bine, cât să mă alin cu somnul,
Vreme de vreo trei zile. Iaca, sună telefonul!
Şi insistă directoarea, cu toată vibrația
Şi, a susţinut chemarea, ce viza  democrația.

La birou, câţiva colegi, vorbesc despre starea ţării,
Că partidu-adoptă legi în contra dezintegrării.
Şi în încordarea mare, cum stăteam noi, pregătiţi
Pentru arma la spinare, pentru luptă instruiţi,

O întreb pe directoare:-De ce trebuie să mergem
Să umblăm pe strada mare?  Ce duşmani vrem să învingem?
Şi deodată, de o dată, se aude-n difuzor:
„ Ţara e eliberată, am scăpat de dictator!”

M-am mirat şi-am întrebat: -Cine, mă, vorbeşte, cine?
Aţi umblat la aparat și aţi dat la voci străine?
Măi, şi sare directoarea, parcă lovită de streche:
„Iu hu hu, dracul să-l ia!”, ca un gest  fără pereche.

Şi apoi ce-a mai urmat, nu-i greu de întruchipat:
Pe pereţi s-a căţărat și, pe dictator l-a spart.
Doamne, ce mică e lumea și, ce mulţi nebuni în ea!
Ce spunea, ea, directoarea și, acuma ce mai vrea?

După , cam, vreo două zile, timp în care-am păzit şcoala,
Contra minţilor debile,  iaca sună secretara:
-Spuneți-i la tov. Iordache, să-l dea jos pe odiosul,
Să-l dea jos pe dilimache, să-l dea jos pe ticălosul!

Mai apoi veni la şcoală și, maltratându-şi carnetul
De partid, pe mâini se spală, etalându-şi iar talentul.
Atunci, mâinile acelea, intrară-n închinăciune.
Nu ţi se-ncreţeste pielea, când vezi dracu-n rugăciune?

Si a susţinut perdanta c-a schimbat felul ardent
Şi a-nceput a cânta, cu tonul de dezident.
S-a trezit, chiar, peste noapte, cu har bioenergetic
Şi specialistă-n şoapte, ca un stimul cinegetic.

Vâna lei, fără odihnă, folosindu-se de trucuri,
De la oameni fără tihnă, care credeau în nimicuri.
Ce-a urmat, durere-n cot, s-a ales un FSN
Preşedinte fiind Ott, SOS, fără însemne.

Am fost prins şi eu în schemă, însă Ott se opintește:
-Trebuie să ţinem seamă, că nu este omenește!
Revoluția înseamnă să alungăm comuniştii,
De ei să ne fie teamă, că au fost ca securiștii.

Îl privesc, cu multă vrere și-l revăd când, ştiu eu cine,
Pentru-ntârzieri la ore, îi dădea verdictul bine.
M-am opus atunci, temeinic și am preluat măsura,
Că nu este un netrebnic, pentru a-i închide gura.

Iar directorul dispuse să-i fac eu aprecierea,
Pentru meritele spuse și, s-a așternut tăcerea.
Am făcut şi pot a spune, că, pentru valoarea lui,
A meritat foarte bine și, de aia o făcui.

Acum, când primeam botezul pentru noul meu destin,
Se învârtea titirezul și am fost tratat cretin.
Dar m-au apărat colegii, că ştiu ei cine sunt eu,
Că am fost în umbra legii și-i păcat de Dumnezeu.

Domnul Ott s-a supărat și, a zis: - Ori eu, ori el!
S-a sculat şi a plecat și,... nu s-a scuzat de fel.
Mai apoi, iarăși o şedinţă și iar Ott s-a aşezat,
Toţi l-au uns cu preferință ca lider de sindicat.

Iar în ziua următoare, s-a ales conducerea
Şi, a aflat cu stupoare că nu poate candida.
Şi-avea Ott o vorbă grea:- Mi-a fătat o mâță-n gură!
Şi atunci aşa era, supărat peste măsură.

Nu pot spune că mă bucur, pentru răul altuia,
Însă vreau doar să îmi scutur vina ce-mi atribuia.
A reînceput şi şcoala, Ibiş face valuri multe,
Că aşa avea el boala, viaţa nouă s-o înfrunte.

A agitat toată şcoala, să îl schimbe pe director
Să-şi poată el etala, stilul său dezbinător.
Într-o zi, în curtea şcolii, cine „lobi” îmi făcea?
Ibiş, ce călca în dodii, că de mine se temea.

Că am fost informator, chiar foarte periculos,
De-aia, el, cam temător, îmi era prietenos.
L-am privit cu multă milă, amintind ce-nseamnă tracul,
Care l-am trăit cu silă, de a fi frate cu dracul.

Şi i-am recitat poezia, ce-o scrisesem la necaz
Când domina erezia și doream un alt macaz.
A rămas cam complexat și își înghiți amarul
Că eram prea relaxat și i-am recitat „Măgarul”.

A făcut ochii cam mari, dar i se închise gura.
Eu i-am spus: „Degeaba ari, nu cunoști agricultura!”
A plecat, dar pila-i mare, la CCD l-a plasat
Şi de-acolo, iarăşi, sare, într-un post şi mai înalt.

Fațada școlii noi

Împreună cu câțiva maiștri, la Corul Sindicatului de Învățământ Suceava

La o festivitate școlară

Festivitate de deschidere a anului școlar

Clasă de elevi, împreună cu directorul adjunct – Mircea Iordache