În capitolul VI - Serviciile/Slujirile noastre, am vorbit deja despre evenimentele cruciale din pastorația mea în Los Angeles, din 1982 până în prezent (2021), prima mea slujbă în Los Angeles fiind ziua de duminică 26 septembrie 1982, Sfânta Liturghie și primul meu Botez, al „prințesei" Georgiana Grasu.
În California, statul însorit, Statul Aurului ("golden state"), al treilea stat american ca întindere geografică, există o comunitate românească, închegată, care a cunoscut mai multe etape de dezvoltare, sau valuri de români care și-au lăsat amprenta, pe diferite paliere.
I. Scurt istoric,
și enumerarea unor evenimente principale în comunitate
Primul val al imigratiei românești - Informații despre românii stabiliți, până în 1920, în sudul Californiei, sunt foarte puține. În perioada anilor 1912-1920 sunt cunoscute numai vreo 15-16 familii de români în sudul Californiei. În jurul anului 1936, familiile de români existente în Los Angeles, la acea vreme, s-au organizat într-o societate fraternală, numită „Viitorul Român”, în scopul într-ajutorării reciproce.
La 25 iunie 1939, un grup de cca 25 de români-fondatori ai acestei parohii. Între anii 1940-1950, existau deja peste 300 de români-americani stabiliți aici datorită exploziei economice, după cel de al doilea război mondial.
Al doilea val al imigrației românesti - Perioada 1950-1960 este cunoscută în termeni tehnici de emigrare drept perioada persoanelor expulzate din România, fiind cunoscut faptul că aproximativ 280 de familii noi, sau adăugat celor peste 300 de familii, din primul val.
Al treilea val al imigratiei românesti, vizează perioada anilor 1970-1990, numită și "perioada de aur" a comunității româno-americane din California, cu precădere perioada 1980-1990.
Mulți dintre românii veniți în America erau aceea care se încadrau în "procesul de reîntregire a familiilor". Cei mai mulți dintre imigranții români, în aceasta perioadă, sosesc în America în timpul președenției d-lui Jimmy Carter (1978-1982). Președintele Carter, de religie „Baptist din Sud" (Southern Baptist), a facilitat venirea, în perioada președenției sale, din România, a zeci-de-mii de „Baptisti", pe întregul teritoriu al Statelor Unite, cu precădere în Sudul Californiei. Doamna Angela Popovici, fiica respectabilului pastor baptist Pete Popovici, din Sudul Californiei, a fost un incontestabil instrument sine-qua-non în „relocarea" în Sudul Californiei a unui număr considerabil de români, de religie Baptistă, în sudul Californiei.
Compoziția noului val de imigranți români este foarte diversificată: printre ei găsim intelectuali, meseriași calificați sau necalificați, artiști plecați în turnee, oameni de știință, plecați la conferințe internaționale. Motivele imigrării din aceasta perioadă, sunt: situația politică grea din România, nivelul de viață scăzut, abuzurile sistemului de securitate în toate domeniile de activitate din România, inclusiv științific și intelectual. Acești factori au creat o criză generală, stare de nervozitate în întreaga Românie și o dorință de imigrare spre vest, generalizată (fenomen necunoscut până atunci în întreaga Românie).
Din statisticile companiei Research Management Corporation (Falls Church, Virginia, 1986), cca 800 de români au emigrat anual în Los Angeles, în această perioadă, care - în termeni matematici - se traduce prin imigrarea a cca 18.000 de români, din România, în sudul Californiei, în perioada anilor 1972-1989. Imigranții aprțin diferitelor denominațiuni creștine (cu precădere: baptiști, penticostali, adventiști, evangheliști, martorii lui Jehova și alte denominațiuni creștine protestante și mulți ortodocși).
Marea majoritate a celor peste 20.000 de imigranti, care s-au stabilit în aceasta perioada în sudul Californiei, au „intrat" în America au ajutorul a 11 agenții de sponsorizare, finanțate, parțial sau total, de guvernul american, dintre care mentionăm mai jos: Church World Services, Tolstoy Foundation, International Resque Committee, U.S. Catholic Conference, All-Cultural Friendship Center, St.Anselm's Baptist Church (Orange County), East European-American Friendship, Romanian Baptist Congregation, United Cambodian Community & Southern Baptist Congress.
Cea de a 11-a organizație de sponsorizare, condusă de preoții Richard Grabowski (1974-1980) și părintele Constantin Alecse (1982-1989) și, mulți ani după aceea, a fost parohia ortodoxă română „Sfânta Treime”, din Los Angeels, California, care a sponsorizat, sau co-sponsorizat, fără ajutoare guvernamentale, sau din afară, peste 1500 de familii de imigranți români, în sudul Californiei.
Al patrulea val al imigrației românești în California a fost perioada anilor 1989-2020
În urma „revoluției" din decembrie 1989 și a înlăturării dictaturii comuniste din România, procesul de imigrare a românilor în Statele Unite ale Americii, în perioada 1989-1993, a cunoscut o perioadă de stagnare. Multi dintre imigranții români din America, în această perioadă, 1989-1993, s-au repatriat, cu gândul de a-și redobândi propietățile și drepturile legitime, confiscate de comuniști la data plecării lor din România în America, în ultimele 4 decenii.
Constatând, însă, că procesul de redobândire a bunurilor pierdute este anevoios și întârzie peste așteptări, mulți dintre cei repatriați, foști rezidenți sau cetățeni naturalizați ai Americii, au revenit în America, unii aducându-și cu ei rudenii și cunoscuți.
În această perioad, guvernul Statelor Unite ale Americii a deliberat acordarea de vize prin sistemul loteriei, pentru toate țările, inclusiv pentru România. După 2000, prin sistemul „loteriilor" au sosit anual, mai ales în sudul Californiei, un număr de cca 1000-1500 de români.
Este iarăși avenit a menționa și faptul că tot după anul 2000, s-au intensificat schimburile de studenți și candidați la doctorat, în cadrul marilor universități, făcându-se astfel simțită o creștere a diasporei românesti în sudul Californiei, cu cca 20% pâna 35%, față de înainte de 1989. Se poate afirma că, de la începutul noului mileniu, în anul de grație al Domnului, 2000, numărul românilor, sau americanilor de origine română în California este între 60.000-75.000, aprținând diferitelor religii și denominațiuni creștine și necreștine. După unele statistici, în 2020 ar exista în California peste 125,000 de familii românești, sau româno-americane.
"Perioada de aur a comunității româno-americane din California" (perioada 1980-1990)
Indiferent despre ce perioade vorbim, Biserica a jucat un rol important în formarea noilor comunități românești în California. De fapt, majoritatea românilor din America sunt foarte ataşaţi de biserică, făcând sacrificii materiale deosebite pentru menţinerea ei. Biserica este nucleul comunității. Românul, când a venit pe tărâmul nou, „s-a adus pe sine însuşi cu el”, cum frumos grăia un funcţionar al imigrării, adică şi-a adus credinţa, limba şi tradiţiile curate. In biserică şi prin biserică, deşi departe de casă, se simte „acasă”. Nu lipseşte de la sfintele slujbe duminicale, iar la Sfintele Praznice ale Naşterii şi ale Invierii Domnului, işi ostoieşte dorul de casă prin participarea la viaţa sacramentală. Abia aşteaptă să vină Postul Mare al Sfintelor Paşti şi mai ales Săptămâna Patimilor, să participe la Slujbele Deniilor si la serviciile divine de dimineaţa, ca apoi, cu ai săi, să se întâlnească în Noaptea Invierii şi să propovăduiască, în toată America şi Canada, că „Hristos a Înviat!”. Să nu mai vorbim de Prăznuirea Crăciunului. Ca şi acasă, românul-american se pregăteşte din timp de prăznuire. Preparatele culinare româneşti nu lipsesc din meniul său. Nu taie el porcul, aşa ca acasă, însă cârnaţii tradiţionali, caltaboşul, sarmalele si răciturile (piftia) nu lipsesc de pe masa românului. Cu săptămâni înaintea Crăciunului, se organizează cete de colindători, care merg cu colindatul pe la ai lor şi pe la prietenii americani să cânte frumoasele noastre colinde. Adesea şi americanii se adaugă acestor cete, iar, în Ziua Crăciunului, după Serviciul Divin, întreaga comunitate se adună în jurul bradului, în sala parohială, unde se cântă colinde româneşti şi americane. Tineretul interpretează piese de Crăciun (Irozii, Capra, Pluguşorul etc), iar Moş Crăciun îşi face apariţia (fără sanie, căci pe aici, prin Sudul Californiei, nu prea ninge), spre bucuria copiilor şi nu numai. Românul-American se pregăteşte şi trăieşte ca acasă atmosfera şi bucuria sărbătorilor legate de Praznicul Naşterii Domnului începând imediat după Ziua Recunoştinţei (adică de pe la sfârşitul lunii noiembrie) şi până după Sfântul Ioan.
Cu toată oboseala, după Revelion, creştinul este nelipsit de la Slujba Sfântului Vasile. Ţine cu dinadinsul să înceapă Anul Nou cu dreptul, să participe la Liturghia din Anul Nou, să fie pătruns duhovniceşte de Molitfele (rugăciunile) Sfântului Vasile. Odată cu venirea Bobotezei, prăznuire la care credinciosul vine cu sticluţe de acasă să ia Aghiazma cea Mare de la Epifanie, urmată de sărbătoarea Sfântului Ioan, se începe un nou capitol din viaţa de familie a românului-american. Din nou îşi curăţeşte casa, fiind în aşteptarea părintelui (preotului) cu Crucea pentru sfinţirea caselor de Bobotează. Printre Praznicele Împărăteşti și evenimentele importante din viaţa personală şi de familie a creştinului româno-american, se înscrie şi Hramul, când se sărbătoreste patronul bisericii. În cazul nostru, al celor din Los Angeles, ce prăznuire mai mare poate să fie decât hramul bisericii, adică Sfânta Treime - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh! Credincioşii vin la prăznuire, atât cei de aproape, cât şi cei de departe, asemenea pelerinajelor de hram, de pe la sfintele mânăstiri de acasă, din România. Numai că pe aici, nu prea se merge pe jos, ci se vine în confortul maşinii personale. Se participă la Sfânta Slujbă şi se continuă cu o frăţească agapă, adesea însoţită de muzică şi de dans. Aşa petrece tot românul la hram, ca să se simtă „ca la mama acasă”. Aş dori să accentuez faptul că, într-adevăr preotul este motorul comunităţii, însă la ce bun să ai motorul, dacă nu-l ancorezi la maşină, şi vice-versa, ca dimpreună să aibă un scop. Aşadar, păstrarea credinței intacte la un nivel ridicat se obține printr-o frăţească colaborare simbiotică şi prin armonie în acţiuni, între slujitor şi comunitatea credincioşilor, în numele „Sfintei Treimi”. Biserica, pentru noi toți, este o extensiune a familiei, este „marea noastră familie”, de aici din California.
Activitatea duhovnicească
Necesitaţile spirituale ale creştinilor ortodocşi, de aici sau de „acasă”, de fapt oriunde ne-am afla noi românii în lume, sunt aceleaşi, deşi circumstanţele sociale şi politice în care ne ducem fiecare existenţa pot fi diferite. Ţelul vieţii şi al trăirii noastre aici pe pământ este „să lucrăm cât este ziua de mare” pentru dobândirea mântuirii și a vieţii veşnice. Este foarte greu să dobândeşti mântuirea trăind de unul singur (cu excepţia schivnicilor şi a monahilor). Evanghelistul Matei ne spune că „... la Judecata de Apoi, când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Se vor aduna înaintea Lui toate neamurile…” (Matei XXV 31, 32). Aici, prin cuvintele „toate neamurile”, evanghelistul se referă, fără echivoc şi la neamul nostru, neamul românesc, indiferent pe ce meleaguri ne-am afla, în România, în America, în Europa Centrală sau Occidentala, în Australia etc.
Aşadar, atât slujitori, cât şi mireni ai bisericii, avem aceleaşi obiective în viaţă şi, anume, să ne trudim cu toată fiinţa noastră pentru a dobândi viaţa de apoi. Avem cu toţii aceleaşi păsuri şi doruri sau dorințe să fim mai buni, să devenim mai înţelepţi, să ne întemeiem familii creştine, să ne educăm copiii şi nepoţii în frica lui Dumnezeu, să vieţuim cât mai mult timp din viaţa noastră pământeasca „în Casa Tatalui Meu”, adică în biserică, aşa cum ne învaţă Mântuitorul, să ii canalizăm pe urmaşii noştri să devină oameni de omenie, credincioşi buni şi corecţi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu; să îi respecte pe vârstnici, să perpetueze tradiţiile religioase şi obiceiurile moşilor şi strămoşilor noştri; să nu işi uite rădăcinile, țara de obârşie; mai presus de toate, să trăim cu toţii, noi şi urmaşii noştri, în credinţa Bisericii drept-măritoare. Consider că, „de vom căuta, mai întâi, împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, toate celelalte ni se vor adăuga nouă” (Matei VI, 33).
Imaginea României în sufletul și în mintea românilor din America
Pot spune că, în ultimii 15-20 de ani, prin intermediul canalelor de televiziune din România, ce transmit de toate și pentru toţi, românii din străinătate au o imagine bine conturată a ceea ce se întâmplă acasă, în România. Adesea vedem şi lucruri care nu ne plac şi care nici nu cred că ne reprezintă: prea multă politică ieftină, lipsă de voinţă politică pentru extirparea corupţiei, prea mulţi politicieni cu interese clientelare, prea multă bârfă şi lipsa de respect pentru instituţiile statului, manelism etc… Acestea însă nu reprezintă adevărata Românie, ci sunt numai manifestări în cadrul unui sistem de tranzit către o societate cu adevărat democratică, cum o ştim noi, aici, în vest. Sperăm să vedem, în scurt timp, o Românie în care normalitatea să se gasească la ea acasă.
Preocupările bisericii ortodoxe românești, din Los Angeles, pentru enoriașii ei
Biserica a tipărit, și continuă să tipărească încă din 1982, o revistă color, „Viaţa Creştină” (www.publicatii.com), într-un tiraj de aproximativ 1000 de exemplare, cu apariţie, iniţial, lunară, apoi bilunară, iar, în ultimii ani, apariţie trimestrială, atât în format tipărit, cât şi în virtual.
Revista înfățișează în paginile ei viața spirituală, pastorală, culturală, administrativă și misionară a bisericii „Sfânta Treime”. Ea cuprinde, printre altele, predici, meditații, anunțuri comunitare, rapoarte de activitate parohială, programul slujbelor și date despre educația religioasă în parohie, servicii religioase obișnuite sau ocazionale, diverse. Prin intermediul ei, ţinem legătura cu enoriaşii şi cu toţi binefăcătorii parohiei, anunțând astfel toate evenimentele comunitare, religioase şi social-culturale, astfel încât, chiar şi cei care, din binecuvântate pricini, nu participă cu regularitate la sfintele slujbe, să se simtă parte din „marea noastră familie”, să aibă la dispoziţie în orice clipă toate datele noastre de contact, pentru a putea apela cu uşurinţă la serviciile bisericii.
In biserică au loc activităţile ecclesiastice şi se săvârşesc toate serviciile sacerdotale şi, tot sub egida ei se organizează diverse evenimente naţionale, prin evocarea personalităţilor culturii româneşti, prin variate programe culturale si activităţi sociale, adesea cu participarea artiştilor locali sau a unor artişti veniţi fie din România, fie din alte state. In domeniul educaţie religioase, preoţimea coslujitoare ţine predici şi cateheze, în mod permanent, nu numai în cadrul slujbelor duminicale, ci şi la slujbe ocazionale: botezuri, cununii, înmormântări; organizează cursuri de religie pentru tineretul parohiei (sporadic) şi încurajează participarea tinerilor în activităţile locale pan-ortodoxe. Am experimentat chiar şi funcţionarea, timp de aproape 10 ani, a unei capele, unde slujbele se săvârşeau totalmente în limba engleză, pentru tinerii care nu vorbesc decât limba engleză; s-a susţinut o oră pe săptămână, de educaţie religioasă prin intermediul radioului, ce putea fi ascultat în tot sudul Californiei, iar în ultimele 2 decenii, biserica noastră este prezentă în viaţa credincioşilor ei și, nu numai, prin portalul www.biserica.org şi prin forumul său.
Sprijinul pecuniar acordat bisericii de către credincioși
Ca şi intr-o familie, unii membri ai comunităţii sunt mai săritori decât alţii, unii sunt mai implicaţi în viaţa social-culturală, alţii în viaţa duhovnicească şi sacramentală, alţii în administraţie etc, însă, în final, avem același ideal şi ne folosim de talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu, întru slujirea Lui şi a comunităţii (parohiei) din care facem parte.
Deşi poate, privită din afară, comunitatea românească din Sudul Californiei ar părea că nu este unită, solidară, realitatea este diametral opusă. Comunitatea românescă de aici, în totalitatea ei, este diversificată și dinamică. Ea este formată din multiple „comunităţi religioase”, mai multe religii şi culte religioase, este reprezentată de societaţi şi organizaţii sociale, culturale şi caritabile, de organizații şi asociaţii profesionale, însă, atunci când a venit vorba a ne dovedi obârşia, unitatea şi solidaritatea, am demonstrat-o din plin.
Menţionăm doar câteva ocazii semnificative: primirea în 1988, cu dragoste şi cu entuziasm, a Majestății Sale Regele Mihai I, în sânul comunităţii; trimiterea de ajutoare, atât către țară, de ordinul zecilor de milioane de dolari, imediat după 1989, cât și altor diferite ţări, de pe alte continente, afectaţi de calamităţi naturale; consensul şi participarea tuturor în a promova o imagine pozitivă pentru România, în cadrul societăţii americane, combătând miturile şi poveştile, adesea adevărate făcături, care au drept scop denigrarea țării de obârșie. Fără îndoială că un rol important în sudarea relaţiilor frăţeşti între membrii comunităţii româno-americane îl au şi autorităţile de resort ale statului român (ambasadele și consulatele).
Îndeplinirea misiunii pastorale,
în condițiile unei singure zile libere pe săptămână a credincioșilor
Slujitorul Sfântului Altar, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice „Tuturor, toate m-am făcut, ca măcar pe unii să-i mântuiesc” (I Corinteni IX, 22), încearca să-i urmeze exemplul. Însă, cum spuneam şi mai sus, trebuie să existe o conlucrare între preot și credincioși. Creştinul care citeşte Sfânta Scriptură învaţă din ea: „Lucreaza șase zile și fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în acea zi niciun lucru... căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerul și pământul... iar în ziua a șaptea S-a odihinit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a șaptea și a sfințit-o” (Ieșire XX, 8-11).
Plinind legea Vechiului Legământ şi înviind din morţi în prima zi a săptămânii (duminica), Mântuitorul Hristos ne-a adus Noul Legământ şi, cu acesta, noua zi de odihnă. Intr-adevăr, chiar dacă duminica este, pentru cei mai mulţi dintre credincioşii noştri, singura lor zi liberă, ei îşi aleg să se odihnească, trupeşte şi duhovniceşte, prin participarea la Sfintele Slujbe.
Creştinul adevărat aude chemarea: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28). Este tot atât de adevărat că lupta cu „stihiile acestei lumi” este dificilă, atât de puternice sunt „porțile iadului”, încât Hristos Insuși ne vorbește despre „calea cea strâmtă”, pe care puţini o aleg în urcuşul lor spre mântuire. In această luptă, principalul nostru ajutor este tocmai Sfânta Euharistie, prin Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, Cel care ne oferă nu numai odihnă, când suntem împovăraţi, chiar mai mult, ne oferă însăşi „hrana esențială” care ne tine vii, duhovniceste vorbind, si care, in ciuda ispitelor si a primejdiilor, ne face următori ai lui Hristos.
Păstrarea nedistorsionată a imaginii României,
în cadrul mozaicului de credințe și culturi din California Cred că imaginea României, cel puțin aici în America, nu este atât de distorsionată ca în alte ţări. Aceasta se datorează mai multor factori pozitivi. Emigranţii români în America, indiferent când au venit aici, nu au mers contra curentului, ci au căutat şi reuşit ca, în scurt timp, să se integreze în societatea şi în sistemul american. De asemenea, să luăm în consideraţie şi faptul că istoria imigraţiei româneşti în America este mai îndelungată (de peste un secol), comparativ cu alte locuri, perioadă în care „etnia româno-americană” şi-a dobândit un loc distinct, clar definit în societatea americană.
În prima parte a secolului al XIX-lea, imigranţii români veneau în America (mai ales din Ardeal) cu dorinţa de a-şi face „mia şi drumul”, adică de a strânge ceva agoniseală, ca apoi să se întoarcă în țară, să se aşeze, să fie şi ei printre ajunşii satului. Așa cum amintește și cunoscutul proverb românesc, „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg„ (fiind valabilă și viceversa), cei mai mulţi dintre ei au rămas definitiv în America, stabilindu-se în mai multe state. Pe de altă parte, referindu-ne la românii care au venit după cel de al doilea război mondial, cei mai mulţi intelectuali, au venit cu intenţia de a se stabili definitiv în America. Pentru aceştia, România este „Patria Maternă”, iar America este „Patria Adoptivă”. Aceştia din urmă, majoritatea cu o educaţie deosebită şi cu îndeletniciri profesionale de excepţie au pătruns repede în structurile înalte ale societății americane, devenind oameni de stiinţă, regizori şi producători de cinematografie, cercetători, inventatori, profesori universitari, doctori, oameni de afaceri, tehnicieni de înaltă calificare etc.
La nivel comunitar, fiecare biserică, instituţie, societate sau asociaţie a căutat, mai bine de un secol şi, o va face în continuare, să promoveze imaginea României, la justa valoare, evidențiindu-se bogatul tezaur românesc, rezonanţa limbii noastre latine, frumuseţile ţării, portul popular, cântul şi jocul românesc (folclorul românesc în toată splendoarea lui), spiritualitatea, mărinimia, inteligenţa şi talentele românului, „omul frumos”, cum afirma Dan Puric etc.
Inestimabilul tezaur românesc şi valorile neamului nostru sunt promovate de oricare româno-american, prin diverse mijloace şi cu orice prilej, prin publicaţii, conferințe şi colocvii (majoritatea, în cadrul universitar), prin organizarea de festivaluri și picnice locale sau inter-etnice, prin filme documentare TV, atât în America, cât şi, mai recent, prin intermediul unor interviuri la TVR Internaţional, la radio şi prin internet, prin prezentări artistice şi culturale în cadrul manifestărilor altor etnii.
Folosirea Internetului,
pentru comunicarea cu credincioșii care nu pot veni la unele slujbe
Cum ştim cu toţii, Sfânta Liturghie este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul căreia se săvârşeşte cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc, Jertfa fără de sânge întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină. Iisus, luând pâinea şi binecuvântând, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu!". Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat lor, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor!" (Matei XXVI, 26-28).
Scopul Sfintei Liturghii este Sfinţirea Darurilor şi Împărtăşirea credincioşilor, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Deci, nu cred că există cineva, fie dintre slujitorii bisericii, sau chiar simpli mireni, care să cuteze a afirma că participă „in absentia” la liturghie, când nu poate veni în biserică. Cum te poţi împărtăşi cu Trupul şi cu Sângele Domnului Hristos, dacă nu eşti în Biserică? Domnul spune răspicat: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei XVIII, 21). Cu Sfânta Euharistie, însă, ne impartăşim la biserică. Excepţie se face pentru bolnavi şi pentru vârstnici, care neputându-se deplasa fizic la Sfânta Biserica, este nevoie ca Biserica să vină la ei, adică slujitorii bisericii se deplasează la ei, fie la spitale, case de convalescență sau acasă, pentru a-i împărtăşi.
Daca ne referim însă la propovăduirea şi la slujirea prin intermediul mijloacelor moderne de comunicaţii, cum ar fi televiziunea, radioul, internetul etc, atunci putem cel mult să afirmăm că, și Apostolul, „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Cor. IX, 22). Deci aceste mijloace moderne de comunicare, fie vizuale, prin TV, fie pe calea undelor, prin radio, fie virtual prin internet, sunt mijloace care ne pot ajuta în propovăduire, în fortificarea duhovnicească a credincioşilor, în urcuşul lor pe calea mântuirii, dar nicidecum nu sunt un „substitut” al celor Sfinte. Dumnezeu a fost şi este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veci.
Gradul de religiozitate
Dacă românii din America vin la biserică pentru slujbe sau mai mult pentru relaționare
Recent, citeam undeva cuvintele psiho-sociologului conf. dr. Alin Gavreliuc, de la Universitatea de Vest din Timişoara, care vorbind despre religiozitatea românilor din Europa, menționa că „suntem cel mai dus la biserică popor din Europa, după Polonia, însă, adesea doar la nivelul ritualurilor”. Religiozitatea românilor înseamnă mai degrabă că, îşi încredinţează viaţa altcuiva, că îşi spun: „jocurile sunt făcute, destinul meu este decis dincolo de mine, mai bine stau în colţul meu şi o scot eu la capăt”.
În America, cred eu că avem de-a face cu o altă dimensiune a religiozităţii. Noi, ortodocşii care am plecat peste ocean cu Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului în suflet şi care nu am uitat să luăm în geamantanul nostru, când am plecat de acasă, cel puţin o iconiţă sau o cruciuliţă, pentru protecţie divină (nu mă refer la icoană sau cruciuliţă ca „talisman”, o, nu!!!), I-am luat pe Însuşi Dumnezeu şi pe Măicuţa Sa cu noi, ne-am învăluit în harisma sfinţilor, care mijlocesc către Atotțiitorul şi care ne protejează mereu.
Aşa că majoritatea vine la biserică să se întâlneasca cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, să se cuminece cu merinda ce le asigură viaţa de veci sau, cum îmi place adesea să spun, „să-şi încarce bateriile duhovniceşti” pentru întreaga săptămână. Acesta-i majoritatea. Fără îndoială că există şi o minoritate care vine la biserica să „socializeze”, adică să se întâlnească cu alţii, să se şi distreze, să…, dar aceasta în cadrul activităţilor sociale şi culturale, a festivalurilor, a picnicelor şi a meselor ocazionale.
Nevoia de ajutor de la Dumnezeu,
pentru cei plecați de acasă, din România
Nevoie de Dumnezeu avem oriunde ne-am afla. Nu trebuie să alergăm la Dumnezeu numai când simţim că avem nevoie de El, adică, aşa cum zice românul, „când ne-a ajuns cuţitul la os”. De ce să mergem la doctor numai după ce ne-am înbolnăvit şi nu înainte, pentru a preveni boala? De ce să nu călătorim cu Dumnezeu în periplul nostru pământesc, de la naştere şi botez, până când ne dăm obştescul sfârşit în mâinile lui Dumnezeu? Da, într-adevăr, creştinul simte că are nevoie de Dumnezeu, uneori mai mult, decât alterori, însă aceasta tot datorită slăbiciunilor noastre, fie că sărăcim în credinţă, fie că ne cuprinde îndoiala, fie că diavolul speculează momentele noastre vulnerabile şi ne aruncă în mreaja deznădejdii şi a neputinţei.
Nu este mai puţin adevărat că în România simţim poate mai multă „încărcătura duhovnicească” (cum glăsuiesc promotorii secularismului) şi aceasta poate datorită rugăciunilor colective ale milioanelor de credincioşi ortodocşi, a existenţei miilor de biserici, de mânăstiri şi schituri etc. Oare nu El, Hristos Domnul, Păstorul Cel Bun, ne invață despre păstorul că își lasă cele 99 de oi și se duce să o caute pe cea rămasă singură, tocmai pentru a nu cădea în gura lupilor? Aceasta este credinţa nostră, că Domnul se îngrijeşte, în mod egal, de fiecare dintre noi, fiindcă facem parte din aceeaşi turmă, suntem fiii aceluiaşi neam.
La slujbele creștin-ortodoxe participă și oameni din alte religii
Foarte adesea, la slujbele noastre participă și credincioşi ai altor denominaţiuni creştine, mai ales că slujim o comunitate mixtă, însă arareori au asistat la slujbele noastre membri ai unor religii necreştine, excepţia făcând-o unii evrei, de religie mozaică, care s-au născut şi au trăit mai mulţi ani în România. Ei participă cu plăcere şi cu emoţie la activităţile bisericeşti legate de sărbătorile Crăciunului şi ale Sfintelor Paşti.
Pe foarte mulţi, am reușit să-i convertesc la ortodoxism. Nu pot spune că, neapărat, datorită harului meu, ci chemării divine şi a intervenţiei directe a lui Dumnezeu, a Măicuţii Precista, a soborului Sfinţilor Îngeri şi a Sfinţilor, în general. Spre exemplificare menţionez faptul că, un credincios adult, american, catolic de credinţă (Bill Clark), simţind chemarea directă a lui Dumnezeu, a găsit adresa bisericii noastre în cartea de telefon, a participat la sfintele slujbe, a trecut printr-o procedură de catehumenat, s-a convertit la ortodoxie, a urmat apoi cursurile unui Seminar Teologic Ortodox din America, a fost hirotonit diacon şi mai apoi preot, a co-slujit cu subsemnatul, aproximativ 10 ani, iar, în prezent, la vârsta lui de peste 70 de ani, este unul dintre cei mai prolifici preoţi misionari din Episcopia noastră.
De asemenea, de mai bine de 10 ani, unul dintre cei 4 co-slujitori ai mei (ipodiaconi sau citeţi), este un alt american (Dan Platt), fost catolic, convertit la ortodoxie şi căsătorit cu o recunoscută pictoriţă de icoane, care a pictat gratuit biserica noastră și care constituie un adevărat model de trăire ortodoxă în America, după cuvintele Mântuitorului „căci după roadă se cunoaşte pomul” (Matei XII, 33). Bineînţeles că, exemplele ar putea continua.
Mesaj adresat credincioșilor români din diaspora
Să rămânem statornici în credinţa noastră, să nu uităm nici o clipă vocaţia noastră ca, oriunde ne-am afla, să învăţăm toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Domnul ne-a poruncit nouă, căci El este cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei XXVIII, 19-20). Numai aşa vom putea şi noi să exclamăm asemenea Apostolului „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit şi credinţa am păzit”(2 Timotei IV, 7).
II. Evenimente care și-au pus amprenta pe pe istoria comunității,
în această perioadă (1982-1989) - în sumar:
Vizita Majestății Sale la Los Angeles - 24 ianuarie 1988
La invitația sociatății „Viitorul Român" din Los Angeles, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, au luat parte la aniversarea Unirii Principatelor , care a avut loc în Los Angeles, Duminică 24 Ianuarie 1988. Pentru a da posibilitatea familiei regale a se întreține cu unii din fruntașii comunității din Los Angeles, renumitul director de filme din Hollywood, Jean Negulesco, a dat o receptie, în onoarea regelui, la vila sa din Beverly Hills, în seara zilei de 23 Ianuarie, 1988.
A doua zi, perechea regală a luat parte la SLUJBA TE-DEUM-ului ANIVERSAR, oficiat la Biserica Ortodoxă Română „Sf. Treime", din Los Angeles, California. În după-amiaza aceleiași zile, a avut loc un somptuos banchet, la hotelul „Beverly-Wilshire" din Beverly Hills, Ia care au participat cca 600 persoane.
În cadrul banchetului au fost prezentate mesaje din partea următorilor: profesoara Maria Manoliu Manea, Președinta Academiei Româno-Americane, Nicolae Pora, Președintele Asociației Românilor din Canada, Miron Butariu, Președintele Consiliului Parohial al Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Treime" din Los Angeles, Dorina Riscuta, Secretar-General al Uniunii și Ligii, Jean Negulesco, Dr. I. Beligianis, Pastorul Bisericii Penticostale de pe „deal", Lazăr Gog, Pastorul Bisericii Penticostale din Anaheim, Petru Popovici, Pastorul Bisericii Baptiste din Bellflower și Preotul Constantin Alecse, parohul Bisericii „Sf. Treime" din Los Angeles, California (Sursa)
Spectacol extraordinar organizat de Aristide Buhoiu
(Sală de spectacole „Trans-America" 11 februarie 1989)
Românii noștri, deși departe de patria natală, au continuat să simtă românește, să păstreze tradițiile și să cultive cântecul și jocul nostru din străbuni. Cu siguranță că, între evenimentele deosebite ale comunității româno-americane, care a adunat un public de cca 400-500 persoane este concertul susținut de formația „Rapsodia Carpaților", sub conducerea renumitului instrumentist ION LĂCEANU, în marea sală de spectacole „Trans-America" din Los Angeles. Evenimentul a fost organizat de către Aristide Buhoiu, directorul ziarului „Universul”, susținut de către biserica noastră și de toate organizațiile locale, dovada faptului că ATUNCI, simțeam cu toții românește, simțeam că zilele comunismului dinn România sunt numărate, simțeam că în decembrie 1989 ceva se va întâmpla, care va schimba nu numai România, ci și soarta și destinele diasporei românești, pentru totdeauna.
Holy Trinity Church, Los Angeles - Fashion Show (24 Noiembrie 1995)
In the presence of the former USA Ambassador to Romania, Honorable David Funderberk, during Ceausescu's time (in the 80s)
Ne-au vizitat mari personalități românești,
fie din România sau alte părți ale exilului românesc
În afară de vizita Majestății Sale, Regele Mihai I al României (1988), în perioada de aur a comunității, biserica Sfânta Treime a fost vizitată de mari personalităţi ale culturii, cinematografiei şi politicii româneşti, ca de pildă: Eminenţa Sa dr Emil Constantinescu, preşedintele României; Senatorul Ion (Iancu) Raţiu; Excelenţa Sa Mircea Geoana, la acea vreme (1997) ambasadorul României la Washington; scriitorul Mihai Botez, mai târziu consului general al României la Los Angeles; renumiţii dirijori Sergiu Celibidache, şi Marin Constantin (dirijorul Madrigalului); regizorii de filme John Florea, Alex Rotaru, Vladimir Popescu-Doreanu, Dumitru Caranfil; dramaturgul Jean Ionesco; Petru Popescu (scriitor și regizor); documentarişti TV, de renume: Mario Machado (California), Aristide Buhoiu (New York şi California), Mihaela Crăciun (TVR-Internaţional, România); poetul Grigore Vieru; actorii Adrian Zmed (USA) şi, din România, Dem Radulescu, Mircea Crișan, Nae Lăzărescu, Vasile Moraru, Florin Piersic, Gabriel Oseciuc, Sorin Stratilat (actor și regizor), Horatiu Mălăiele, Stela şi Alexandru Arşinel, George Mihăiţă, Ion Dichiseanu şi mulţi alţii.
Tot în această perioadă, a anilor 1980-2010, pe scena sălii parohiale a bisericii noastre au performat corale, cum ar fi Madrigalul, Axios, Ars Carminis; au cântat: Gică Petrescu, Dan Spătaru, Corina Chiriac, Maria Dragomiroiu, Gheorghe Turda, Ionela Prodan, Ion Lăceanu, Constantin şi Olimpia Drăghici, Ștefan Hrușcă, Nicolae Furdui Iancu, Gigi Marga, Nicolae Răceanu, Irina Someşan, Fărâmiţă Lambru, Irina Loghin, Margareta Pâslaru, Romica Puceanu, Dumitru Farcaș, Nicoleta Voica, Sofia Vicoveanca, Veta Biriș, Maria Ciobanu, tenorul Vasile Sava, soprana Leontina Văduva, soprana Valeria Sersea, soprana Georgeta Psaros, baritonul Gabriel Vamvulescu, flautistul Ciprian Ignat, George Rotaru, Octavian Cadia, Ionică Ardeleanu; dintre orchestre, amintim: orchestra Nicolae Bot Gros (Chisinău), orchestra Radu Goldis (Los Angeles), orchestra Dumitru Grigoruț (Chicago).
Pe scena bisericii noastre au mai performat grupuri folclorice din Canada (1989), din Chicago şi din Bucureşti (1994), precum şi “Timișul” (Romania), “Izvoraşul” (Minnesota, 2001), “Mugurel” şi “Crăiţele” (Los Angeles), precum şi grupurile folclorice ale bisericilor sârbeşti şi greceşti din Sudul Californiei.
Câteva imagini semnificative din timpul unor activități social culturale
Decembrie 1989 a însemnat pentru România, încheierea unei perioade întunecate de comunism bolșevic. Unii spun că ar fi căzut comunismul. Alții consideră schimbarea etichetei (aceeași Mărie cu altă pălărie). Personal sunt înclinat să agreez cu cei din urmă, însă, un lucru este sigur că, odată cu evenimentele din România din 1989, s-a schimbat însăși febra diasporei românești, gândirea și însăși ființarea comunităților românești din exil. Despre aceasta vom vorbi într-un subcapitol aparte.