Mircea Iordache
G. Problemele de sănătate
1.- BOLILE COPILĂRIEI
a.- M-am fript cu acid fenic (pe care-l folosea mămica pentru amorțirea durerii unor carii dentare)
-
Cea mai mare problemă cu sănătatea am avut-o pe la 3 anișori. Parcă mă văd pe pragul casei, aflat în partea dinspre curte. Parcă o văd pe mămica întinzând pe gard „mănușile” (snopii) de cânepă, după ce se făcuse topirea și spălarea lor în râul Buzău.
Ușa casei era din două canaturi. Un canat se afla închis și în partea interioară a lui, se afla o sticlă cu ceva în ea. Curios, ca orice copil, am deschis sticla și am vărsat-o din greșeală pe burtică. Am scos un țipăt, am mai văzut cum mămica s-a repezit spre mine și apoi n-am mai știut nimic, am intrat într-un somn adânc. Ca printr-un vis l-am văzut pe părintele Genciu (nașul meu de luat din moț), cum mi-a dat o linguriță cu ceva (era împărtășania de adio). M-am trezit seara (nu știu dacă era prima sau a doua sau.. ) după accident. Mă ținea mămica în brațe ca pe un trofeu de preț și parcă mă topeam în ochii ei duioși. Am reținut și că eram îmbrăcat într-un costum bleumarin, împletit din lână.
- Am aflat ceva mai târziu de la mămica, că m-am fript cu acid fenic, că am intrat în comă și a crezut că mă pierde. A mers pe câmpul de după oboare (așa i se spunea câmpului din laterala satului) și a cules floare de cicoare, cu care a realizat o unsoare și m-a uns cu ea câtva timp. A fost un medicament eficace cum nu prea sunt altele astăzi. Realizez azi cât de valoroase cunoștințele medicale păstrate din străbuni.
b.- Am intrat în comă alcoolică
- Pe la vreo 4 ani mă aflam cu surioara Olica pe patul camerei, care ținea loc și de bucătărie. Stăteam amândoi în genunchi la fereastra camerei și....nu știu cum s-a făcut că mi-a dat o căniță cu ceva dulce și înțepător. Cum eram la vârsta la care mă topeam după dulciuri am sorbit băutura și atracția continua să-mi gestioneze urmările. Am mai primit o ceșcuță, apoi i-am cerut surioarei să-mi facă o tragă din stuful de pe grajd. Neavând nici ea minte, mi-a dat traga, dar nu știu cum mi-a venit prin minte să mă urc pe butoi și să trag din el licoarea aceea, căreia nu-i mai simțeam gustul, dar mă învăluia într-o stare de euforie.
- Mai țin minte că la un moment dat am căzut de pe butoi și totul m-a învălui în ceață.
- Nici nu știu cum de am ajuns la drum. Am avut un licăr de iluminare și-mi dădeam seama că stăteam în fund rezemat de gardul de la drum. Ochii și mintea-mi erau tulburi. Vedeam imaginile dublate și răsturnate și mi se închideau forțat pleoapele. Încercam să-mi ridic pleoapele cu mâna, dar mâna îmi era tot mai bleagă și nu se supunea la comenzi, apoi totul a dispărut.
- M-am trezit seara pe patul camerei. Eram acoperit cu șalul mămichii (un șal maron, pufos și călduros) și nu știam cum am ajuns de la drum în casă.
- După ce mi-am revenit, mi-a povestit mămică ce s-a mai întâmplat. Povestea că vecinul nostru, tata Vasile (așa cum îi spuneam, de fapt fusese doar crescut de tata mare), i-a spus dânsei: - Fă, Sando, ia vezi ce-i cu Gigi al tău, că se cam împleticește prin grajd printre animale și ferească Sfântul să nu fie călcat! - Gicuţă, mamă, am fost nevoită să-ți storc balegă de cal pe nas și te-am culcat. Dar-ar boala, numai Olica-i de vină!
- Surioara Olica mi-a spus că a cam încurcat-o cu mămica, că i-a cam tras o chelfăneală.
- Mintea mea a lucrat după acea întâmplare nefericită, cu abstinență totală de la orice băutură. Un rol deosebit în educarea mea împotriva acestui urât nărav, l-a avut mămica, pentru blândețea cu care mi s-a făcut atât de rușine, încât n-am mai pus băutură în gură până pe la 19 ani. Atunci eram deja felcer la dispensarul minei Ojasca, județul Buzău și medicul dispensarului, Dr. George Rafa, pe care-l veneram pentru tinerețea și bonomia lui, mi-a făcut onoarea să mă invite la o cină în satul Unguriu. M-a invitat și pe mine să beau și, cu timiditate am servit un păhăruț, cu o prudență exagerată, să nu ia mințile. M-a servit și cu o țigară, un Carpați cu Filtru. Am luat țigara, pentru a mă arăta că sunt și eu bărbat, dar conștiința nu m-a lăsat s-o fumez.
c.- Lipom în zona sub-occipitală stânga
Pe când eram în clasa I-a la Colegiul Militar de Orfani din Arad, deodată mi-a apărut o gâlmă mare în zona menționată mai sus. Colonelul doctor, a fost foarte atent cu problemele de sănătate ale copiilor. Am fost internat la Timișoara și, nici nu știu cum, m-am trezit pe masa de operații și, nu știam de ce m-au întrebat dacă vreau să mă adoarmă, sau fără să mă adoarmă. M-am mirat, cum de m-au întrebat pe mine, doar ei știau bine ce trebuiau să facă. Cred că au vrut acceptul meu, ca în caz că am dureri să mă țin tare. Am acceptat să mi se facă operație fără adormire. Operația a decurs repede dar atât cât a durat simțeam că-mi durerea unui îngheț puternic în zona operației. Eram la limita suportabilului. Am avut eu niște icniri de durere, dar glasul cald al doctorului care mă opera, mă încuraja să suport.
Am ajuns într-un salon mare cu multe cadre militare internate, iar eu un biet copil, tocmai din îndepărtata Dâmbrocă, a Buzăului, eram alintat. Mi-a rămas amintirea culorii albe, de parcă mă aflam într-o visare în imponderabilitate.
Prin salon veneau și unii studenți de la Facultatea de Medicină și, am observat că unul din ei m-a îndrăgit mai mult, poate că era milos și se gândea că la o așa operație aș putea să fie vorba de cancer și voi muri. Acelui tânăr student nu i-am reținut chipul. Azi îl revede subconștientul meu ca pe o boare binefăcătoare. Nu l-am văzut de multe ori, iar când l-am văzut se afla lă căpătâiul meu și-mi dădea miezi de nucă.
Doctorul școlii a mai făcut un gest deosebit pentru mine.
M-a invitat la masă la dumnealui și când am văzut luxul și bucatele, nu mai știam ce-i cu mine. Mă învățasem în sărăcia mea și nu aveam nici deprinderi aristocrate în servirea mesei. De fapt, azi nu-mi amintesc ce am mâncat, iar după masă m-am jucat puțin prin casă cu fetița lui, care era cam de vârsta mea, dar îmi dădeam seama c eram privit cam de sus. Cum puteam fi văzut altfel, doar eram un copil necăjit, un pui de țăran fără o educație aleasă. Oriunde mă îndreptam prin casă ea apărea în fața mea, parcă-mi spunea „aici eu sunt șefă!”
Curios din fire am mers și la pianul casei, dar a apărut, punând stăpânire pe pian și începând să scoată niște note pe care nu le pricepeam.
d.- Unele afecțiuni parazitare
Rinitele - Aproape în toată copilăria mi-a curs nasul, încât un hâtru de coleg m-a poreclit „mucea saclana”. Avea dreptate să râdă de mine, dar n-am să știu de unde a scos adjectivul de saclana.
Limbrici - Prin vara anului 1946, cam după ce murise bunicul, am mers să mă ușurez. Purtam pe mine o cămășuță lungă de cânepă și cam atât. Deși aveam un closet, e drept cam deocheat dpdv igienic, îmi era mai la îndemână să mă desfășor pe lângă. Mă durea burtica și eram ca un cățeluș care-și făcea nevoile pe unde apuca. Aveam un pic de diaree și deodată simt cum iese un mățiguș din mine. L-am ajutat să iasă trăgându-l cu mâna. Chiar de cum a început să iasă ondulându-se, cățelul îmi dădea târcoale, și, cum am aruncat limbricul s-a repezit și l-a terminat îndată.
Râia - Pe când eram prin clasa a III-a, în școală circula râia cu mare repeziciune de la copil la copil și, a venit și la mine. Aveam mâncărimi groaznice printre degete și pe la sub braț, și ceva mai suportabile pe burtică, pe gât...
Mămică, avea leac pentru toate, că așa era pe atunci, oamenii aveau leacuri băbești, dar ele veneau din străbuni din experiența acestora. A făcut mămica o leșie, cu cenușă și mi-a dat pe tot corpul de câteva ori. La prima ungere m-a usturat groaznic, dar mai apoi m-am mai obișnuit. După câteva ungeri nu mai aveam niciun fel de mâncărime și pielea era curată.
Păduchi - Tot cam prin clasa a treia păduchii forfoteau pe unde voiau, ieșeau chiar și în frunte. Toți copiii de la școală erau dotați cu așa ceva. Nu prea era săpun, că era un an foarte secetos. După ce războiul pustiise țara și rușii luau tot ce apucau, ca despăgubiri de război, a venit și seceta cumplită care avea să dureze câțiva ani.
Mămica, fiind o femeie foarte curată și preocupată continuu de curățenia copiilor, veghea la înlăturarea păduchilor, și, dorind să nu se facă de râs în sat, cu migală fierbea cămășile, le călca, folosind tradiționalul fier de călcat cu jar de ciocălăi de porumb. Apoi, lua fiecare lucrușor cercetându-l pe la cusături pentru a căuta lindinile (ouăle păduchilor) și a le sparge între unghii.
Au apărut în sat și tifosul exantematic și au murit oameni, printre care și vecinul nostru, tata Vasile. Toată familia lui tata Vasile stătea izolată în casă. Mămica le ducea, ce putea, de-ale mâncării. Tata Vasile a murit, dar familia lui a avut încă mult a prizonieratului, și-apoi erau și ei tineri de 36, respectiv 35 de ani. M-a certat tare tăticu că nu l-am ascultat și la insistențele mămichii m-a culcat în camera de oaspeți, zisă pe atunci casa mare.
Ploșnițele - Tot prin acele vremuri, până pe la sfârșitul anului 1948, ne-au năpădit ploșnițele. „Palatele” lor se aflau pe lemnul paturilor. De acolo porneau noaptea și ne sugeau sângele.
Nu de găseau insecticide la vremea aceea și mămica, inovativă cum a fost toată viața, lua saltelele și le scutura, descoperind structura lemnoasă a patului. Cu flacăra de la lumânare, purtată pe tot cadrul lemnos al patului, mai ales la încheieturi, reușea să distrugă toate cuiburile de ploșnițe, inclusiv ouăle lor.
Scheletul patului devenea atât de afumat, încât puteai crede că i s-a dat foc și apoi i s-a stins.
Puricii - Puricii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Încălecau pe șoareci care-i purtau peste tot și ajungeau oaspeții pielii noastre, hrănindu-se cu sânge nostru. Cei mai mulți purici au roit prin vara anului 1955. Eu eram elev la Școala Tehnică Sanitară din București și aveam oarecum cunoștințe de dezinsectizare, că doar eram la specialitatea Igienă. Tăticu a făcut rost de Verde de Paris, de pe la un cioban. Am făcut soluție cu Verde de Paris și am stropit prin casa noastră, rezultatele fiind cele așteptate. Am stropit și la coliba de După Oboare, care era pentru paza pepenilor și a fost cu succes.
Am fost rugat și de țățica Anica, fata lui tata Vasile, căsătorită Avea pe foc ceaunul de mămăligă, în care pusese deja mălaiul și clocotea molcom. Am realizat mai târziu că nu am fost suficient de prudent, că dintr-o mică neatenție puteau ajunge în ceaun câteva picături de soluție care ar fi fost fatale.
M-am convins de acea posibilitate când după câteva zile a murit nenea Spiru, o rudă a mămichii, care a stropit cu soluția respectivă și a otrăvit mămăliga și niște untură folosită pentru o mâncărică de vinete. Tăticu a fost chemat de urgență acasă la nenea Spiru și a constatat că el și băiatul lui s-au otrăvit, au făcut unele tulburări digestive și au murit foarte repede. Țața Paraschiva lui nenea Spiru, nu a murit căci numai gustase mâncarea, căci era bolnavă de hepatită cronică și nu o suporta.
Atunci mi-am dat seama ce ni se putea întâmpla și nouă și familiei țaței Anica.
Scarlatină - Pe la sfârșitul anului 1953, eram elev în anul I la Școala Medie Tehnică Sanitară din București. Rezultatele admiterii m-a propulsat ca șef de clasă, cu toate că eram o așchiuță de om, cel mai mic, ca dezvoltare fizică. Învățam destul de bine, dar nu știu de unde până unde, m-am căpătuit cu o scarlatină, fiind singurul din clasă cu așa ceva. Am fost internat la Spitalul de Boli Infecto- Contagioase, Colentina. Grija statului pentru sănătatea copiilor și pentru stoparea împrăștierii bolii, era foarte mare. O problemă mare era de a se preveni complicațiile: artrita, limfadenita purulentă, febra reumatică, otita medie, glomerulo-nefrita și miocardita.
Vreo trei săptămâni am stat internat, într-un salon mare cu mai mulți copii infectați.
Acea ședere în spital m-a rupt destul de mult de școală și.. neavând notițe, nu aveam după ce să învăț, căci manuale nu erau în acele vremuri.
A urmat examenul semestrial și, norocul meu a fost că, în calitate de secretar UTC pe clasă aveam dreptul să asist la desfășurarea fiecărui examen și eu eram, de fiecare dată, examinat ultimul, ceea ce-mi oferea prilejul de a înțelege mai bine lecțiile predate.
Rubeola -
Rubeola este o boală virală contagioasă provocată de infecția cu virusul rubeolic. Este considerată a fi o boală a copilăriei, prezentând forme ușoare la vârste fragede, însă poate fi periculoasă dacă este contactată la vârsta adultă, putând provoca complicații severe, în special în cazul femeilor însărcinate. Rubeola poate declanșa epidemii și se manifestă cu precădere iarna și primăvara. Mai este cunoscută și sub denumirile populare de „pojar mic” sau „pojar de 3 zile”.
Simptomele rubeolei sunt în prima fază foarte asemănătoare cu cele de gripă, însă ulterior se face diferența. Rubeola se manifestă prin: febră, durere de cap, durere în gât, stare generală de oboseală și irascibilitate, înroșire ușoara la nivelul ochilor, inflamarea ganglionilor limfatici, tuse, rinoree, erupție cutanată, dureri articulare.
Pe vremea aceea, după cum am spus și la scarlatina se făceau izolări sever, pentru preîntâmpinarea epidemiilor mai grave. Nu știu de unde contractam eu atât de uşor bolile infecto-contagioase, că din școala noastră am fost singurul care am avut scarlatina și rubeolă.
În cazul rubeolei izolarea a fost mult mai riguroasă, probabil că nu mai erau cazuri la Spitalul de Boli Contagioase Colentina. Am fost plasat singur în cameră. Pereții mă cam apăsau. |Singura comunicare cu exteriorul era prin fereastră, căci aveam o vedere în curtea unei unităţii militare, unde se desfăşurau pregătiri militare și, uneori, meciuri de fotbal.
e.-Bolile din perioada maturității
Calculi renali - Până pe la vârsta de 40 de ani, nu prea știu să fi luat pastile sau injecții, dar atunci am comis o greșeală care m-a dus la răceală a rinichilor, urmată de formarea unor calculi renali, sau poate ceva nisip pe la rinichi.
Cum de am ajuns la așa ceva? La un început de toamnă, am mers cu familia la ștrandul de la apa Sucevei. Am făcut un pic de plajă, căci apa era foarte rece. La un moment dat a apărut în bazinul de înot, un prieten, Traian Necunoscutu, împreună cu, fiul și fiica sa. Traian m-a invitat să intru în apă. Am testa, cu piciorul, cât e de rece apa și am refuzat să intru, dar copii mei Dan și Andu, au insistat mult să intru: „Hai tată, intră și tu!” și a trebuit să intru pentru a nu-mi dezamăgi fiii. Apa era ca gheața și abia am înotat o lungime de bazin și am ieșit tremurând de frig. A doua zi dimineața am simțit dureri apăsătoare în spate, în mod deosebit în zona rinichiului stâng. M-am tratat cum m-am tratat și am făcut și o ecografie, care a detectat calculi la rinichiul stâng. Prim tratament și alimentație am eliminat acei calculi, dar
amintirea acelor o mai păstrez și azi.
f.- maladia hipertensivă -
Prin 1999, mă simțeam foarte tensionat, dar mă cam neglijam și, mai mereu mă gândeam la o odihnă care mă va scoate din situația aia. Într-o zi, întâmplător am mers la biroul doamnei insp. general adj. Titu. Am bătut la ușă și, cu toate că auzeam voci înăuntru, nu mi se răspundea. După câteva minute îmi deschide o doamnă inspectoare de la educatori, Sofian și, pe un fotoliu se afla doamna Titu, care-și verifica tensiunea cu un tensometru modern la vremea aceea. Mi l-a arătat și mi-a propus să-mi iau și eu tensiunea. Am pompat până la 200 și... eroare, apoi pompând până la 250, rezultatul a fost stupefiant 23/12,7
S-a minunat doamna Titu și mi-a spus: Du-te domnule la un cardiolog, ce vrei să crăpi aici!”
Am mers la un doctor particular, aflat la vârsta a treia și mi-a prescris medicația prevăzută în vremea aceea. Așa am reușit să țin tensiunea în frâu până în prezent. Am mers și la alți medici cardiologi, ultimul fiind doamna dr. Corina Straton.
De o bună bucată de vreme, tensiunea minimă e prea mică, ajungând uneori la 4,5, dar amân să merg la medic, ca un inconștient. Mă și cam doare sufletul, observând că mi se încarcă mereu lista de medicamente, dintre care unele sunt foarte scumpe, și nu sunt compensate.
g.- Icter mecanic -
De-a lungul timpului am avut și multe stări gripale, dar prin 2004, pe lângă temperatură am avut dureri groaznice în epigastru. Într-o seară, din cauza durerii am ținut o cărămidă fierbinte pe locul dureros și ca prin miracol durerea mi-a cedat, dar a doua zi dimineață când m-am privit în oglindă, m-am speriat, văzându-mi ochii galbeni. Nu mai spun de spaima pe care am tras-o, când la ecograf mi s-a spus că am ceva la pancreas. M-am internat la spitalul Fundeni, din București. Seara, înaintea internării am fost cazați de nepoata Liliana. Starea de spirit îmi cam era la pământ, mă simțeam în antecamera morții. Simțeam că soția Rodica era cam împăcată cu situația și nu mai avea cuvinte să mă încurajeze. Probabil că-și făcea gânduri, cum să-și organizeze viața după ce n-am să mai fiu. Dar poate că gândurile astea erau numai în mintea mea șocată.
Doctorii pur și simplu nu depistau despre ce-i vorba, ceea ce mă băga în depresie și... cu noduri în gât îmi așteptam sentința ce urma să mi-o dea computerul tomograf. În spital, înainte de tomografie mi s-au făcut investigații și mi s-au aplicat tratamente. Mă mai durea numai „mintea”, din cauza așteptării verdictului final. Din fericire, verdictul a fost bun, diagnosticul fiind de Icter Mecanic, cu cauză necunoscută. De fapt pentru mine era cam cunoscută, că timp de vreo 10 zile, am făcut un tratament cu argilă, care în loc să-mi destupe canalele de evacuare (la rinichi, vezica biliară...), mi-a înfundat canalul lui Wirsung.
h.- Diabet Zaharat - Cam prin anul 2001, sub stresul funcției de inspector și al unor greșeli de nutriție, într-o zi am constatat că glicemia mi se apropia de 200, dar nu prea am dat importanță. Cam prin 2005, am constata că am devenit diabetic și a trebuit să merg la diabetologie. Recomandarea fostului coleg de la Inspectoratul Școlar, Valentin Butnaru m-a dirijat spre dr. Cobuz. De la început mi-a indicat să mă tratez cu insulină, dar n-am putut pica în capcana lui, refuzând. Am simțit, de fiecare dată, impulsul să-i ofer câte un loz de 50 de lei și parcă mă simțeam tensionat în fața dumnealui. Tratamentul oferit de dumnealui nu prea-mi rezolva problema și am trecut la domnișoara dr. Caziuc și am fost plăcut impresionat de tratamentul propriu zis și de sfaturile primite. După un timp dumneaei și-a fracturat un picior. Am trecut la d-na dr. Chițan, care m-a impresionat plăcut prin relația medic – pacient și prin eficiența tratamentului primit. De vreo 2 ani de zile am cerut, anual, prescripții, cu ridicarea rețetei de la medicul de familie.
i.- Septicemie - În anul 2019, m-am cam implicat într-o aventură de a face investigații în comuna natală, Săgeata, pentru elaborarea unei monografii. Condițiile de cazare ar fi fost acceptabile dacă dușul ar fi fost „sănătos” și dacă patul n-ar fi avut „modernități” (saltea relaxa și pilotă sintetică). Nu e vina gazdei de situația ceea, ci e vina mea că am tratat cu superficialitate starea de sănătate, cât și prin uitarea de mine prin exagerarea solicitării organismului la stres, prin dezvelirea pe timpul nopții prin neglijarea igienei intime. Așa s-a făcut că m-am reîntors acasă după vreo 25 de zile, cu o jenă la aparatul urinar și cu un pic de bronșită.
Treptat, treptat simptomele mi s-au amplificat și, noaptea când mă ridicam din pat, mi se înmuiau picioarele, îmi pierdeam echilibrul și la vreo două săptămâni după venirea acasă, dimineața, am căzut lângă pat și mi-au trebuit vreo 15 minute să mă ridic. Soția a chemat salvarea și am fost dus la urgență. Eram perfect conștient, dar mi s-a spus că aveam temperatură de 40º C, glicemia cam 250 și aveam fibrilații atriale.
Toate investigațiile au durat până pe la ora 3,00 din noapte și am fost dus la Secția Infecțioase. Acolo personalul mi-a fost cam ostil, jignindu-mă chiar. O singură asistentă, doamna Geta. Era mai agreabilă. Celelalte asistente erau cam prea tinere și nu cunoșteau respectul pentru pacienți. Situația s-a mai schimbat după venirea în vizită la mine a finei Brândușa, care era asistentă la Pneumologie. Am aflat de la soție că mi s-a pus diagnosticul de Septicemie și, după statistici, numai 50% din bolnavii care au peste 65 de ani, au șanse de supraviețuire. Eu nu prea realizam
ce se întâmpla cu mine.
Am avut noroc și de o domnișoară dr. Elena Turtă, medic cu dor de afirmare în profesie, care a încercat două antibiotice, care nu au dat rezultatele așteptate, fiind nevoită să caute alte posibilități. Parcă-i văd luminile din ochi, când a venit în salon cu o cutie mare în mâini și, cu un ton triumfător îmi spune: „Iată acesta-i trofeul de aur, leac pentru dumneavoastră. Este Tazocin și l-am obținut din donație!” Cel mai mult m-a impresionat entuziasmul domnișoarei doctor, la rezolvarea unei probleme medicale.
j.-Adenocarcinom - După vindecarea de Septicemie, am simțit că am hemoroizi care au început să sângereze tot mai tare, încât pe la începutul lunii martie a anului 2020, m-am prezentat la domnul dr. Gavrilovici pentru colonoscopie. Mi s-au găsit vreo 4 polipi, dintre care unul se transformase în adenocarcinom, fiind necesară operația. Presupușii hemoroizi erau, dar ca nesemnificativi față de polipi. M-am supus operației care a constat în deschiderea peretelui abdominal și extirparea a 60 de cm din colonul ascendent, dar și extirparea polipului din anus, care sângera. Operația s-a prins foarte greu și a supurat mult timp. Pe 24 martie domnul doctor nu a mai venit la spital, căci se pornise pandemia de covid 19, de vreo zece zile și soția dumnealui lucrând în Secția Pneumologie, de unde au pornit infectările în Suceava, a trebuit ca și domnul doctor să intre în carantină pentru 14 zile. Am fost externat, dar cu firele de la operație nescoase și operația supurând. Cu cât trecea timpul simțeam mai dureroasă operația căci firele acelea aveau tendințe să-mi sfâșie pielea. Le simțeam ca pe niște gheară. Cum toate serviciile medicale particulare erau închise, am apelat la medicul de familie, dar având copil mic, cred că se temea. Pur și simplu eram speriat și disperat. Dumnezeu mi-a văzut starea și, la momentul oportun am trimis un mesaj domnului doctor Gavrilovici. Dumnealui mi-a comunicat că a ieșit din izolare și după efectuarea serviciului de gardă din acea noapte, în ziua următoare să-l sun pe la ora 12,00, că va veni să-mi scoată firele. Eram impresionat peste poate de mărinimia donului doctor. Oare merit eu să vină un medic chirurg, șeful secției, să-mi rezolve problema? Domnul doctor este un om foarte credincios și omenos, mi-a rezolvat problema cu rapid și cu mare precizie, dar există totdeauna un „dar”, că nu prea am știut cum să mă comport cu operația și, când s-a vindecat complet am ridicat unele greutăți și mi-a pleznit operația, afecțiune care se numește eventrație, trebuind ca pentru tot timpul vieții să port centură elastică.
k.- Diaree cu sânge - După câteva luni m-a păscut alt necaz, am făcut diaree cu sânge și a trebuit să mă internez la Gastroenterologie. Am fost tratat și mi s-a făcut iar o colonoscopie, la care am fost diagnosticat cu diverticuloză (vezicule pe peretele colonului) și 2 polipi. Din acea sângerare, m-am ales și cu o anemie severă. Pentru a combate anemia mi s-au recomandat vitamine și fier (Fe), și am pornit pe o alimentație specifică cu mare conținut de fier (spanac, ficat și sfeclă roșie), tratament care mi-a ajutat mult.
l.- Gripă cu Covid 19 -
Cred că o formă ușoară de gripă am avut și în spital, când am fost operat de adenocarcinom, dacă mă gândesc că am avut temperatură și am fost tratat cu Paracetamol. Dar nu numai din cauza asta consider că am fost bolnav de așa ceva, ci și din cauză că la controlul tomografic efectuat la vreo 6 luni după externare mi s-au detectat micro noduli multipli uniform distribuiți la plămâni, aspect specific bolii cu Covid 19.
Dar cam la un an după operația de adenocarcinom la colon,
mă simțeam tare obosit, cu picioarele ca de plumb. Am cutezat, totuși, să plec spre cabinetul medicului de familie să-i ofer o carte abia editată VIAȚA MEA CA O FANTOMĂ.
Am coborât scările a trei etaje ale blocului, apoi a trebuit să urc 25 de trepte, până la platoul pe care se află centrala termică a asociației de locatari.
Drumul până la medicul de familie este de cca 800 m. Cu mare greutate, poticnindu-mă din loc în loc, am parcurs vreo 400 m., după care n-am mai putut merge. Simțeam nevoia să mă așez pe jos, pe trotuar. După o mică ședere în loc am încercat să revin acasă, dar după 10 m. m-am blocat și m-am sprijinit cu capul de un stâlp metalic. Nu mai știam ce mi se va întâmpla și, mă rugam la Dumnezeu să mă scoată din acel necaz. După cca 3 minute mă simt bătut pe umăr și o voce liniștită m-a întrebat:
- Vă simțiți rău? Să vă ajut cu ceva? Am răspuns: -Da.
Am întors privirea și am văzut un tânăr spilcuit și cu chip de înger și, în același timp am căzut în genunchi și m-am lovit cu fruntea de trotuar, ca într-o metanie profundă. S-a raliat la sprijinul meu încă un tânăr care degaja bunătate și respect, dar nu am mai fost preocupat să-i văd chipul. Tinerii m-au sprijinit până la scara blocului și m-au întrebat dacă să mă ducă până la apartament. Le-am mulțumit și i-am asigurat că mă voi descurca, că mă voi ține de balustradă. În gândul meu circulau viziuni cum că Dumnezeu mi-a trimis doi îngeri să-mi sprijine pașii, doi îngeri fiecare fiind frumos și la chip și la suflet, și că sufletul meu a căzut cu capul de trotuar într-o metanie de mulțumire lui Dumnezeu.
Ajuns în casă mi-am luat temperatura și glicemia și amândouă erau mărite. Temperatura era de 37,6, iar glicemia de peste 200.
Am intrat un pic în panică și am sunat la domnul doctor Gavrilovici, medicul care m-a operat de adenocarcinom și mi-a indicat Vitamine C, Vitamina D, Zinc și Paracetamol.
În aceeași zi l-am sunat pe fostul meu coleg de Școală Tehnică Sanitară, Ion Balcan și i-am povestit, dar mi-am dat seama că nu prea era atent la ce spun și mi-a spus că și el are temperatură. M-am ținut de tratamentul indicat de domnul doctor și în 5 zile mi-am revenit complet.
Marea uimire și durere mi-a venit de la Daniela, soția lui Ionică Bâlcan, care m-a sunat și plângând mi-a comunicat că a murit Nicușor (așa-l alinta pe soțul ei). A murit de Covid, în 5 zile de la declanșarea bolii.
Am dat telefon la un alt fost coleg, Gică Neagu, din Târgoviște, să-i comunic vestea tristă și la telefon mi-a răspuns soția lui, cu o veste tot tristă, că Gică al ei a murit în săptămâna precedentă, tot de Covid.
m.- Diverticuloză - După acea gripă cu Covid 19, nu a trecut o lună de zile și m-a prins o diaree cu sânge. Am mers la spital la urgențe. O, Doamne, ce am putut vedea la urgențe m-a înspăimântat!
Se zice că există protecția celor neinfectați cu Covid 19, dar era total neglijată. În același cameră se aflau tot felul de stări: unii bolnavi aflați pe tărgi, tușeau, vomitau, trăgeau să moară. Alții așteptau pe scaune să le vină rândul pentru consultații. Am avut ghinionul să văd chiar un fost elev de la Școala de Maiștri, care avea masca de oxigen și stătea cu ochii deschiși, fixați undeva în infinit. Am încercat să vorbesc cu el, dar a dat doar din cap. Peste un sfert de oră observ că s-au alertat medicii și asistentele și l-au luat pe acel fost elev, Clapon Costică. Mi-am ridicat privirea spre el și avea fața albastră, ca dovadă de sufocare. A fost transportat cu repeziciune undeva la reanimare.
Mi-a venit rândul la consult la doamna dr. Golea de la Gastroenterologie. M-a chestionat, mi-a făcut o fișă, că doar fusesem înainte la urgențe ambulatoriu și am fost tris pentru internare la Serviciul de urgențe al Spitalului. După finalizarea formelor de internare mi s-au prelevat secreții nazale și faringiene pentru testul Covid și am fost trimis la un salon tampon, în așteptarea rezultatului de la test care mi-a venit în 2 zile, apoi am fost mutat în salon non-covid. Mi s-au făcut analize și s-a constatat că am o anemie severă căci pierdusem mult sânge. Mi s-a făcut și o colonoscopie, la care am solicitat să fie prezent și domnul doctor Gavrilovici. Manevrarea furtunului pentru colonoscopie a făcut-o doamna dr. Golea. Mi s-a comunicat că în colon s-a format o diverticuloză (punguțe multiple, pline cu sânge, care în caz de constipație, se pot sparge și se declanșează hemoragia. Au fost reperați și 2 polipi, dintre care unul e poziționat în rect. Am întrebat cât de mare e cel din rect și, doamna dr. mi-a spus că e cât o boabă de porumb.
Când am primit fișa de externare am observat că acel polip apare că ar fi de 5 cm. I-am povestit domnului doctor Gavrilovici de neînțelegerea mea și mi-a spus că este greșit trecut, că acel polip e de 5-6 mm. Prin citirea greșită a unor investigații, bolnavii sunt băgați în „boale”
După 3 luni, conform prescripțiilor de la Oncologie, am
mai fost pentru o colonoscopie, la domnul doctor Gavrilovici.
Întregul proces de colonoscopie a fost o mare deziluzie pentru mine.
Deși pregătirea am făcut-o cu respectarea indicațiilor date de medic, colonul nu a fost suficient de curat pentru o colonoscopie mulțumitoare. Mi s-a spus de către domnul doctor de această situație, cu un ton de supărare. Cred că i-am căzut în dizgrație și pentru că am vorbit mult, vrute și nevrute, dar eram foarte emoționat și aveam ca un fel de „piper pe limbă”. Mi-a reproșat că pe peretele colonului sunt fecale uscate, din care mi-am dat seama că n-o să poată face o investigație de calitate. Mi-a comunicat că polipul din rect este de 1,5 cm. deci a crescut cam de 3 ori față de precedenta colonoscopie din urmă cu trei luni. Domnul doctor mi-a comunicat că vorbim la salon și l-am așteptat, dar probabil a avut altă problemă urgentă sau pur și simplu îi era lehamite de mine. Pe fișa de externare a scris să mă prezint la următoarea investigație peste un an, și, m-a cam băgat în „ceață”. Nu prea înțeleg ce a vrut să spună cu asta. Poate nu trebuie, dar tot atât de posibil ar fi că nu mai suportă relația medic – pacient cu mine. Asta ar însemna o sentință pentru a renunța să mă mai caut prin doctori și îmi flutură prin minte o concepție a unor „demnitari”
Un text din Ziarul Spiritul Timișorean, sună astfel:
Și pentru că principala ocupație a politicienilor este lupta pentru putere, putere care în final se va preschimba în bani, nici cei din subordinea acestora nu gândesc altfel și nici ei nu stau pe loc. Astfel că mirarea nu ne-a fost prea mare când, în urmă cu câteva zile, pe rețelele de socializare s-a răspândit larg o înhățare a ecranului a mesajului scandalos al Mihaelei Bălănoiu, farmacistul-șef adjunct al României. După anunț, doamna și-a șters contul de facebook. Dar ce a spus a rămas pe ici, pe colo. Textul doamnei suna cam așa: „Pensionarii sunt bătrânii, lasă-i să moară, nu le este milă. Dacă nu presiunea sau inima, atunci altceva îi va ucide. Nu are rost să se cheltuie bani pe bătrâni!”. (Nici măcar nu merită comentarii.)

|
 |
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|