Mircea Iordache
A. Ieșirea la pensie
INTRODUCERE
Nu am știut de al vieții apus.
de Mircea Iordache
|
Nu am știut de al vieții apus,
Că mă prinde, cumva, și pe mine,
Parcă mai ieri eram tânăr frumos,
Iar, acum, asfințitul îmi vine!
El mă prinde încet, mișelește.
În oglindă, când mă privesc,
Parcă-n țeastă „ceva” mă lovește,
Mă accept și, trist, mă iubesc.
A morții sămânță, încet încolțește,
În lume văd milă și greață,
Ades câte-un junghi mă privește,
Cu cârcei în suflet și-n față.
Mi-ar plăcea să mai am și dorințe,
Dar sunt obosit și sunt trist
Că nu mai corespund la cerințe,
Degeaba mă zbat să rezist.
Dacă mă simt ca la „zoo” expus,
Cum să caut curajul din mine,
Din lume, dintre semeni exclus?
Mă întreb cine-s eu. Spuneți, cine?
Mă încurajez mereu să n-am frică,
Odată și odată tot am să mor,
Dar geaba că, unii ușor pot să zică,
Mie-mi cade greu al morții fior.
Dacă mi-e frică, adesea, de moarte?
Cine crede că nu, este ipocrit.
Fiorul vieții e mai scump decât toate,
Deci merită venerat și trăit. |
|
Aștept o nouă șansă apusului vieții,
Singurătatea să nu mă dispere,
Bătrânețea, ferită de umbra tristeții și,
Să mai am frumoase repere.
Dă-mi Doamne o bătrânețea în doi,
Nu la azil, pe bănci învechite,
Moartea să nu mă prindă-n convoi,
Cum la abator merg bietele vite.
Mă contemplu cu viața întru Iisus
Și pus-am în versuri Apocalipsa,
Repugn misticii, de jos până sus,
Iubirea Domnului doresc a gusta.
Conștiinței îi spun să se îndrepte,
Că-i firesc s-acceptăm judecata,
Căci trupul spre groapă pornește,
Iar sufletul și-așteaptă răsplata.
Doar Domnul e puterea supremă,
Și cu un cântar etalon, garantat
Va da un verdict, ca în viața eternă,
Sufletul să fie în rai sau în iad.
Oameni, ce, tineri fiind, revoltați,
Îi faceți pe bătrâni să se supere,
Vorba din bătrân, ascultați:
„Cine n-are bătrâni să și-i cumpere!”
Doar așa le păstrați seva vieții,
De la ei aveți multe de învățat,
Priviți în ochi soarele dimineții,
Vedea-veți în el sensul vieții curat! |
|
Știu, viitorul îmi sună a sentință,
Dar, Doamne, Te rog, să nu-l știu,
La Tine mă închin, cu credință,
Primește-mă să fiu al Tău fiu! AMIN |
A.- IEȘIREA LA PENSIE
1.- Împrejurările ieșirii la Pensie
În perioada anilor 1995 – 2001, am funcționat ca inspector școlar, la ISJ Suceava. În cea mai mare parte a acelei perioade (septembrie 1993 – septembrie 1997) la conducerea inspectoratului au fost: ca inspector general, domnul Dan Popescu și ca inspector general adjunct, doamna Rodica Titu. În timpul acelei conduceri am dus-o foarte bine, că a fost o frumoasă colaborare, un mediu stimulativ și am dat tot ce am putut.
În perioada sept.1997-sept 2000, ca inspector general a venit domnul Ciubotaru Boer Vlad, iar ca inspectori generali adjuncți au fost: domnul Costică Costan și domnul Nicolae Ciocan, iar ca director tehnic a fost domnul Petre Suliță, fost director la Școala Specială. Sub acea conducere am muncit din răsputeri și, cu toate că nu prea-l aveam la suflet pe Ciubotaru Boer Vlad, pentru stilul defectuos în care condusese Grupul Școlar Construcții de Mașini, eu fiindu-i ca director adjunct, la Inspectoratul Școlar i-am fost loial, cam mâna dreaptă în Consiliul de Administrație. Problema mea stătea în aceea că unii dintre inspectori mă considerau „pup-in c..escu”, deși țineam mult la toți colegii și nu i-am trădat niciodată. Ciubotaru Vlad, a greșit foarte mult, că fiind unsul PNȚCD, se lăsa influențat de anumite „cozi de câine”, care jucau la „două capete”, ceea ce i-au cauzat mari necazuri în relația cu Consiliul Județean și debarcarea mai degrabă, fără a-și duce la capăt mandatul.
Din sept. 2000, a venit ca inspector general Mihai Vitcu, din partea PSD, fost director la Grupul Școlar Agricol din Fălticeni și fost deputat în parlamentul țării. Acest inspector general era foarte dibaci a trage sforile și a se alia cu anumite persoane care-i șușoteau la ureche vorbe denigratoare la adresa unor inspectori.
„Generalul” Vitcu abia aștepta motivele și prilejul de a se debarasa de unele cadre, din dorința de a-și face o echipă care să fie la cheremul lui.
Pe considerentul că în luna martie 2001, împlineam vârsta de pensionare,
„mămuca” generalului, care nu mă avea la suflet i-a șoptit șefului ei că este cazul să-mi dea „papucii” și, am fost nevoit să-i primesc, cu toate că aș fi avut dreptul să funcționez până în toamnă.
În suflet aveam nemulțumirea că am fost umilit, după ce, 5,½ ani, am depus eforturi care mi-au deteriorat serios sănătatea. Mă știam cu ținută morală,
demnă de un inspector, iar atunci am văzut cum imoralul distruge moralul. Pe de altă parte mi s-a făcut un bine că în stresul creat de un conducător corupt care-și completa puterea cu sprijinul unor lingăi corupți.
Cam în condițiile prezentate mai sus am devenit pensionar și am avut unele atenții frumoase din partea unor colegi din învățământ.
La părăsirea funcției am adresat colegilor un mesaj rimat, pe care-l redau mai jos:
Pensionare
Iubiții mei vă părăsesc, vedeți doar, mă pensionez!
Cum cucul o să păsăresc și n-o să vă mai deranjez!
În anii de pensionare n-aş vrea să sufăr de nesomn,
Că mă-ntâlnesc cu orișicare și n-am obrazul fin, de domn.
Cu-atâta muncă la catedră, directorat, inspectorat,
Reproșuri, tensiuni şi febră, un suflet deteriorat,
Iată scadența milostivă, un moșneguț bătut de ani,
Cu-o pensie diminutivă și-atenţie de patru bani!
Iubiţii mei vă părăsesc, vedeţi că mă pensionez!
Cum cucul o să păsăresc și n-o să vă mai deranjez!
|
2.- Relațiile colegiale după ieșirea la pensie
Grupul Școlar Construcții de Mașini, care în prezent este denumit Colegiul „Alexandru Ioan Cuza”, a organizat, în onoarea mea o masă festivă, și am primit cuvinte frumoase de apreciere. În acea perioadă directorii erau: Domnica Josan, ca director prim; Maria Calancea și Dragoș Magazin ca directori adjuncți.
- Grupul Școlar Agricol Rădăuți, avea o conducere foarte competentă și cu mult respect față de mine, ceea ce m-a determinat să răspund cu aceeași monedă și, chiar, să-l simt pe directorul școlii ca bun prieten. I-am admirat calitățile de bun gospodar, tactul și diplomația în relațiile cu personalul școlii și cu instituțiile coordonatoare.
Îi admir și azi gestul frumos de a-mi acorda o diplomă de „Mister Boboc Pensionar”, atât pentru apreciere, dar și mai mult pentru marcarea unei amiciții care a fost între noi.
Printre altele i-am admirat și faptul că a organizat în școală
un muzeu de etnografie și folclor, în care a expus multe obiecte specifice tradițiilor zonei rădăuțene.
-
Grupul Școlar de Industrie Alimentară, la conducere având pe: Maria Corjân – director prim și Mirozina Săhleanu – director adjunct. Avusesem o foarte bună colaborare cu doamna Mirozina.
Între noi era o relație de deosebit respect, despre care mi-ar plăcea să o consider reciprocă. Relație foarte bună am avut și cu doamna ingineră Pătuleanu. Din păcate totul se uită, relațiile se dizolvă. Cred că mentalitatea este, că respectul îl merită funcția nu omul. Am păstrat o legătură frumoasă cu doamna ingineră Elena Bucătaru, legată și de aceea că s-a mutat în Dragomirna unde am și eu o căsuță de vacanță.
În norma didactică de inspector școlar aveam și 6 ore de predare, pe care mi le-am ales la acest grup școlar, întrucât era mai aproape de casă și de Inspectoratul Școlar. Consider că orele acelea de catedră, nu erau binevenite, căci aveam prea multe responsabilități și nu mai aveam timp și de ore de predare. Aveam ore de Desen Tehnic.
Despre această disciplină, pot spune că o stăpâneam la perfecție, dar lecțiile ținute îmi ieșeau sub orice critică. Ce fel de ore puteau fi când nu aveam timp să duc la bun sfârșit o aplicație practică și, nici nu aveam timp să mă concentrez asupra lecției, gândul zburându-mi la problemele de inspector. De multe ori am apelat la conducerea școlii să fiu suplinit, întrucât aveam alte de rezolvat: inspecții în teritoriu, fel și fel de ședințe, delegații, etc.
Nevoia m-a obligat să rog conducerea școlii să plaseze orele mele la un profesor și am găsit multă înțelegere la doamna ingineră Pătuleanu, care a acceptat să mă suplinească neremunerat. Îi mulțumesc și azi pentru binele ce mi-a făcut.
Mulțumesc și pe această cale conducerii școlii pentru sprijinul acordat și pentru gestul de respect, prin adresarea unei scrisori de recunoștință cu ocazia ieșirii mele la pensie.
-
Grupul Școlar Gura Humorului, avea ca director pe domnul George Lazăr, un om deosebit, care, după câțiva ani buni de la ieșirea mea la pensie avea să devină inspector general (E drept că a fost propulsat și de politica sa pesedistă). La școală avea o bună organizare și a dovedit bună preocupare pentru dotarea atelierelor școală. Ca sprijin deosebit îl avea pe inginerul Mandici,
un bun profesionist și dedicat activităților școlii.
De pe vremea când eram inspector, îmi amintesc cum domnul George Lazăr, organiza „pomana porcului” la Inspectoratul Școlar, cu o masă bogată, în care ne erau oferite toate preparate din carne de porc și alte produse și băuturi.
Pe când era inspector general i-am făcut o vizită, cu care ocazie i-am oferit o carte scrisă de mine. L-am regăsit destul de îmbătrânit, dar sufletul i-a rămas tânăr și bun.
După ieșirea la pensie m-am întâlnit și cu reprezentanți ai altor grupuri școlare de la: Câmpulung, Siret, Fălticeni și, am observat că între noi s-au păstrat relațiile de amiciție și de respect reciproc.
Notă
Diferite dorințe de a te simți bine la pensionare
Este ok să te simți nervos în legătură cu pensionarea. Cel mai important lucru este să ai o persoană, capabilă să te susțină bine la momentul potrivit!
Pe măsură ce vă retrageți de la muncă, sper că viața voastră va deveni și mai bună și mai fericită.
De acum nu mai este nevoie să setați un ceas cu alarmă și apoi să vă treziți la sunetul îngrozitor al acestuia, care vă face semn să lucrați. În cele din urmă, veți putea să vă bucurați de timp, indiferent dacă este vorba de gătit sau de mers cu mașina prin oraș.
Pensiile sunt ușile care duc la lucruri mai bune. De acum ești singurul șef, către noul început și noi eforturi!
A fost o plăcere să văd cum vă atingeți obiectivele. Pensionarea este unul dintre aceste obiective. Acesta deține o mulțime de noi începuturi, așa că asigurați-vă că luați tot ce vă poate oferi pensionarea.
3.- Revederi cu unele dintre clasele de absolvenți,
Am participat la puține revederi cu absolvenții școlii. Dintre revederi, câteva mi-au rămas la suflet pentru buna organizare și frumoasa desfășurare:
- Clasa 502, dirigintă Aura Bicsi, organizatorul revederii fiind absolventul Eugen Urse;
- Clasele care au avut ca diriginți pe: doamna Elisabeta Airinei și pe domnul Dumitru Epure.
- Unele clase de la învățământul seral;
4.- Regăsirea unor foști elevi: Francu Lăcrămioara, Francu Cristian, Haras Doina, Urse Eugen, Bivol Viorel, Popescu Mitică, Anca......, Simionescu Dan, Lelcu Vasile, ......
Revedere după 25 de ani
Cu clasa 502 – Grupul Școlar Nr. 1
Doamna Aura Bicsi, la dans cu un absolvent. În spate apar și
Ana Micu, Mircea Iordache și Rodica Iordache
|
E drumul lung în față, ascuns și-n zări și-n vreme, ne pare scurtă calea ce-n urmă am lăsat, dar mergem, mergem tainic, solemni ca în poeme, simțind în noi cum creştem curați neîncetat! Întâlnirea a avut loc vineri 26 septembrie 2003 la Motelul „Vicov”.
Citate despre absolvenți
Revedere după 40 de ani
Cu clasa 401 – Grupul Școlar Nr. 1
Profesorii
Școala privită din lateral
Privire din curte spre zona laboratoarelor
Revedere cu absolvenții a două clase de seraliști
În laterala școlii. La stânga în picioare sunt: directorul Agarisciuc și Magazin Dragoș. Pe bancă: D-nele Mandici și Maxim; Istrati, Milici, Iordache și d-nele:
Micu și Darie
|
|
|
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|