Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Armenian	Japanise

---

Constantin Alecse

VALORI UMANE

În acest capitol voi aduce un omagiu unora dintre enoriașii pe care i-am păstorit în Los Angeles, California, din 1982 până în prezent, precum și unora dintre marile personalități pe care le-a întâlnit în decursul celor 45 de ani de pastorație (1976-2021).

Voi începe cu prezentarea unui "program de profil" al Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, documentar în cadrul emisiunii „Lumea Californiei", de către Canalul TV-KTTV - Los Angeles, 3 septembrie și 9 septembrie, 1983: interviuri, fotografii din interiorul bisericii, icoane și tablouri, convorbiri informale cu fruntași ai parohiei, cântece și declamări de poezii, cu copiii îmbrăcați în costume naționale. Producătorul a fost regizorul american Mario Michado. SURSA

Valori nepieritoare din glia natală

În cazul părintelui Constantin Alecse, toate aceste realităţi originare spirituale şi culturale stau pe ,,altarul” inimii sale şi grăiesc continuu, atât prin bogatele sale cunoştinţe, cât şi prin faptele sale, cu adevărat demne de neamul căruia îi aparţine, de Biserica în care slujeşte şi creşte neîncetat înspre desăvârşire. Toate acestea sunt acum presărate, cu discreţie şi seriozitate, în sufletele românilor noştri de pe Coasta Pacificului, patria lor adoptivă, pe care o cinstesc întocmai ca şi pe cea originară. Ei sunt acolo ,,punţi” luminoase între două popoare înfrăţite şi apropiate, chiar dacă distanţele sunt atât de mari.

Cred că n-am fi avut prilejul unei atât de plăcute evocări: omul şi obârşia sa, satul natal Dâmbroca, dacă ,,plămada” sa n-ar fi fost ,,frământată” cu atâta sfinţenie şi răbdare de evlavioşii şi neuitaţii părinţi ai misionarismului nostru de astăzi, de peste Ocean, Părintele Constantin. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă şi omul adevărat se adeverește a fi asemenea pomului bun, care prin roadele sale ne îmbogățește și ne bucură.

Aşa am avut bucuria să-l cunosc pe tânărul seminarist Constantin Alecse în anul 1970, la seminarul nostru buzoian. Era în anul terminal, al cincilea. Făcea parte dintr-o clasă ai cărei viitori absolvenţi ni se păreau nouă, celor din anul începător, nişte domni, în cel mai frumos înţeles al realităţii.

Aşa era pe atunci! Cei mici ne adresam respectuos colegilor mai mari cu ,,Domnule elev”. Şi astăzi mă bucur de atmosfera care era atunci între noi, între noi şi profesorii noştri, între noi şi părinţii noştri. O atitudine de mult bun simţ. O convieţuire respectuoasă, constructivă şi responsabilă, într-o şcoală cu totul aparte, dacă ne gândim la perioada ateismului agresiv de atunci. Eram chiar cei aleşi de Domnul, din familiile şi satele noastre, peste care nu reuşise să se depună ,,rugina” indiferentismului şi a necredinţei, cu toate că oamenii își făceau semnul Sfintei Cruci, de teamă, cu limba! În tăcere. Pentru că în ei pulsa sincer şi curat credinţa în Dumnezeu.

Am avut parte de profesori mari, generoşi, demni şi mărinimoşi la suflet. Şcoala noastră seminarială ne-a deschis larg orizontul credinţei şi pe cel al cunoaşterii şi ne-a iniţiat în slujirea devotată, profundă şi neşovăielnică. De aceea, poate, am străbătut dificultățile, corect, fiecare în felul său, etapă cu etapă, până în actualitate, în ţară sau în străinătate, fără a ne înstrăina de ceea ce rămâne în noi, frăţietatea, prietenia, solidaritatea şi conştiinţă apartenenţei la aceeaşi ,,mamă”, Biserica, şi la aceeaşi ,,brazdă” a rădacinilor existenţiale, satul natal. Părintele Constantin mi-a fost, în Seminar, mentor. L-am apreciat mult pentru seriozitatea, pentru cultura sa şi pentru zâmbetul său prin care m-a apropiat prieteneşte şi nu cazon, de la superior la inferior.

Mi-aduc aminte de convorbirile noastre, de plimbările noastre prin parc, de meditaţiile până seara târziu, de nopţile de pregătire pentru teze şi examene şi de neuitatele noastre rugăciuni, în comun, atât seara şi dimineaţa, pe holul imens al seminarului, în faţa icoanei uriaşe a Răstignirii Domnului, având permanent candela aprinsă, dar şi de înălţatoarele slujbe de la paraclisul din ,,trupul” palatului episcopal.

Îl văd şi acum pe colegul meu preferat citind mult, mai ales după ce la  sport şi-a fracturat un picior, iar eu nu mai ştiam cu ce-l puteam ajuta, să revină la obişnuitul nostru program.

Timpul şi situaţiile ne-au oferit căi diferite în instruirea teologică, din ţară şi din străinătate, cât şi în slujirea bisericească.

Preţuirea la timpul present, în orice împrejurare, rămâne nu doar mângâiere sau consolare de moment, ci exerciţiu real de comunicare prin rugăciune, fie şi la orele diferite ale fusului orar, dar mai ales prin comuniunea frăţească şi prietenia, alimentate, iată, şi cu astfel de iniţiative lăudabile ale Părintelui Constantin.

Crede, simte, trăieşte şi slujeşte ca şi noi cei de acasă, de la Dâmbroca, de la Buzău şi de oriunde are prieteni şi fraţi de aceeaşi credinţă şi de acelaşi neam. Străluceşte acolo în două sensuri: bun român şi bun cetăţean american.

Ne oferă un exemplu de fidelitate faţă de familia sa de acasă şi aşează satul la rangul de cetate a credinţei, a culturii şi a tradiţiilor, pe care îl arată ca pe o icoană, spre venerare, multora, de aici şi de acolo!

Aşa vor înţelege mult mai mulţi dintre noi să nu ne dezrădăcinăm şi astfel vor îndrăgi mulţi dinte americani pe oamenii cu adevărat oneşti, care poartă virtuţile neamului lor în inimă şi rodesc bogat acolo unde au fost aşezaţi.

Din acelaşi sat Dâmbroca a odrăslit şi cel mai mare teolog patrolog al Bisericii noastre, marele profesor Ioan Gh. Coman. A strălucit şi dăinuieşte, de Dincolo, prin a sa vastă operă, pe ,,cerul” sfinţeniei şi al frumuseţilor nepieritoare, deşi s-a scurs mai mult de un secol de la nașterea sa.

Să-l ajute Dumnezeu pe Părintele Constantin Alecse în mijlocul familiei sale din California, în lucrarea sa entuziastă şi pragmatică, dar mai ales în credincioşia şi fidelitatea sa faţă de cei ce trudim pe vatra străbună, cu pace, cu bucurie şi, mai ales, cu bogăţia roadelor luminoase şi trainice.

Părinte Constantin, ştiţi şi reuşiţi prin fapte să rămâneţi mereu în sufletele şi în preţuirea celor de acasă!

Ştim şi noi că avem loc în sufletul generos şi deschis al sfinţiei voastre.

Vă felicităm, din inimă, pentru darul făcut satului natal şi gliei, culturii şi sufletului românesc, deschis spre slujirea fraţilor noştri de pe Coasta Pacificului.

Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Treime - Interviuri: TVRI-Mihaela Crăciun (2010)