| |
1.- LA DISPENSARUL OJASCA
Aveam doar 18 ani și deja am devenit felcer,
Dar și de la tăticu învățasem această meserie.
Repartizat la mina Ojasca, mă simțeam în aer,
Că, deși eram igienist, am intrat pe altă felie.
Am fost încadrat ca medical, la acel dispensar,
Și am reușit să conving că mă descurc frumos,
Cazat într-o colonie, cum se-ntâlnește cam rar,
Și am locuit împreună cu un funcționar omenos.
Localitatea era minunată, cu un deal, cu pomăt,
De la fereastra mea se vedea apa râului Buzău,
Iar pe malul râului o pădurice, de verde-vânăt,
Și apa râului curgea, cu valuri de la Dumnezeu.
Doctorul Rafa, tânăr, prezentabil, cam franțuzit,
Avea ținută demnă, era bonom, îl aveam ca idol
Și, avea mut succes la frumos și mai ales la iubit,
Nu-l dezamăgeam și pentru mine era ca ideal.
Erau și: un sanitar și o soră, cu ani buni la activ:
Sora Marin, la o vârstă mijlocie, friza perfecțiune,
Iar sanitarul Costel, un holtei solitar și foarte naiv,
Cânta în italiană, dar pocea cuvintele foarte bine.
|
|
Clădirea dispensarului din Ojasca |
Gică (pocăitul), eu și Costel |
Și, acolo-n valea Buzăului, o dată am avut un fior,
Privind de la fereastră imensul peisaj Dumnezeiesc,
Și m-a învăluit așa, ca un vis, de speranță, de dor,
De farmec, vibrație, și cred c-am început să iubesc.
2.- LA CIRCA MEDICALĂ COJANU
Dar, mina s-a desființat și, la Cojanu, m-au mutat.
Comuna era pe o suprafață cu raza de 8 kilometri,
Peisajele erau foarte frumoase, toate m-au fascinat,
Oamenii erau foarte omenoși și, toți erau pedeștri!
Domnul Costică Dumitrescu, un boier dezmoștenit,
Avea o cultură frumoasă, avea o bibliotecă bogată,
Parcă-l văd în fața casei vorbind, cu șarm deosebit,
Parcă-l văd arestat, după o percheziție înscenată.
La acea percheziție urâtă am fost luat ca martor,
Și i-a fost scotocită casa, găsindu-i-se și un pistol,
Și niște cocoșei. O fi fost victimă a unui turnător?
N-am fost eu acela, domnul Costică mi-a fost idol.
Clădirea dispensarului era „foarte” cu scări înalte,
Cu un salon mare la intrare, ca sală de așteptare,
În curte era o dependință, un nuc și... multe alte,
Mă răscolesc în suflet multe amintiri dulci-amare.
Clădirea în care a funcţionat Dispensarul Medical Cojanu.
Poza este făcută în septembrie 2007.
Medicul circumscripției era doctorul Ursu din Buzău,
Cu aspectul unui urs, dar era un de om de omenie,
Stătea puțin la dispensar și-l suplineam mai mereu,
Cel mult două zile stătea, în rest, cam în excursie.
Colegii de serviciu erau sanitarii Dinulescu și Iancu,
Și o moașă comunală, fată bătrână, uitată de lume.
Erau profesioniști, dar Dinulescu, strângea cu sacu',
Bani iliciți pe fiole „străine”, cărora le da alt nume.
Iancu era un om gospodar și era bun profesionist,
Avea o ținută demnă și, mult respectat în comună,
Iar moașa, ca bună moașă, nu prea știu s-o atest,
Dar avea un amorez contabil, domnișoara bătrână.
Pe atunci erau la modă: penicilina și streptomicina,
Oleul camforat, pneumoseptul, și mai puțin chinina,
Penicilina se făcea din 3 în 3 ore, nu era ca acuma,
Totuși, sănătatea era bună, și nu bântuia „porcina”.
Doctorul Ursu avea consultații ciudate și cu sfaturi,
Tinerii care veneau pentru certificatul de căsătorie,
Erau introduși pe rând la consult, voind a-i lămuri:
„Mă să fii catâr!” „Fă, să fii cratiță!”, voia să se știe.
Apoi le cerea pentru Crucea Roșie, unele cotizații,
Și le semna Certificatul de Căsătorie, cu aprecieri,
După plecarea tinerilor, de fiecare dădea explicații,
Despre tâlcul vorbelor savante spuse acelor tineri,
Am mers o dată, într-un control în satul Țâțârligu.
Urca greoi drumurile și-l mai trăda eșapamentul,
Mergând în urma lui vânturile spre mine se abătu,
Îi atrăgeam atenția, dar, abil își schimba cuvântul.
„Du-te măi copchile la facultate, să te faci doctor!”,
Iar eu îi motivam că nu am timp să mă pregătesc,
Îmi povestea ceva cu tâlc despre unul strângător
Care ținea o găleată la streașină, un gest prostesc.
„Mă, tu nu vezi că e soare, de ce te-ații la ploaie!”
Îl întreabă un trecător, uimit, cu desconsiderare,
„Ce te interesează, omul încearcă!”, a fost de oaie,
Așa era și cu acea admitere a mea prin comparare.
Am avut prieteni frumoși, am avut peisaje de vis,
Am făcut și un pic de fotbal, dar nu la mod serios,
Am participat la corul comunal, multe-ar fi de zis,
Dar, serviciul era serviciu, lui mă dedicam zelos.
Voi, prietenii mei: Vasile Dinu, Asanache, Nicu Ene
Chiriac, Zaharia, Nela Luntraru și Grădinaru Nuța,
Unde mai sunteți acum?, vă întrevăd printre gene.
Unde mai e tinerețea noastră care se dădea huța?
La Cojanu mi-a mai plăcut de: Nenea Gică Mircea,
Pasionat de sport, la echipa de fotbal a comunei,
Milițianul Ivașcu, un etnic țigan, care îmi plăcea,
Căci într-o comună atât de mare siguranță aveai.
2007 - Râdem, căci nea Gică Mircea a vorbit
de Jan Niculescu, spunând că a murit
şi i-a tras o înjurătură, dar despre morţi,...
numai de bine.
3.- LA STAȚIA DE SALVARE DIN BUZĂU
În acele vremuri, se efectua practică, de reciclare,
Mi-au fost avenite practicile, făcute prin detașare,
La mai multe secții spitalicești, cu etape lunare,
Dar cel mai mult am efectuat la stația de salvare.
Pe timpul acela intervenția salvării făcea figurație,
Căci nu avea dotări și instruire specifică salvării,
Totul era la mila lui Dumnezeu, și prin inspirație,
Totuși am avut de făcut intervenții ale disperării.
Am asistat la o naștere, pentru mine în premieră,
Am asistat la contracțiile nașterii, strâns de mână,
Am trăit durerea unor bătrâni, cu o gripă severă,
Care erau însingurați. Au murit la spital împreună.
Ca șoferi pe salvare lucrau doi oameni interesanți,
Nea Tache – șoferul cântăreț și, unul isteț, Oancea.
Erau harnici, omenoși, participativi, foarte pedanți,
Orice deplasare la pacienți, mai ușoară-mi părea.
4.- SERVICIUL SANITAR DUPĂ MILITĂRIE
După liberarea din armată am stat un timp acasă,
Și am fost încadrat în anul 1962 ca soră medicală
La Școala Profesională de Fete, un fel de grimasă,
Sora medicală se afla într-o refacere postnatală.
Acolo era iritată o domnișoară profesoară bătrână
Care era deranjată de încadrarea primită la școală,
Bănuia că mă voi încurca cu vreo fătucă orfelină,
Și a insistat să conteste o așa încadrare anormală.
Poate că avea dreptate, dar eu eram foarte timid,
Și cred că fetele erau mult mai îndrăznețe ca mine,
Nici prin cap nu-mi trecea așa ceva, și eram lucid,
Să-mi creez un viitor mai bun pentru ziua care vine.
Am lucrat un timp și la Policlinică, la secții diferite,
Și-am întâlnit unii doctori cu caractere de nota zece,
Doctorii Zah, Cernevschi, Diaconescu, aveau merite,
Erau profesioniști, suflete mari care știau să vindece.
Am fost și la Brigada Artistică a Sindicatului Sanitar,
Și, m-am descurcat de minune, că bună memorare,
Încât suplineam mai multe roluri, ca lipsuri să repar,
Dar mi-a rămas la suflet un monolog despre tratare.
Între timp am finalizat diferențele de liceu și bacul,
Apoi am fost ca încadrat la Fabrica de Mase Plastice,
Ca asistent medical, și acolo mi-am găsit norocul,
Programul îmi oferea abordarea ingineriei mecanice.
Și mi-am zis „Adio sănătate, voi intra la facultate!”
O țigancă mi-a ghicit de drumul lung și că voi reuși,
Așa s-a petrecut, viața mi-am schimbat în totalitate.
Mulțumesc Domnului pentru destinul de a nu greși!
|
|
