Mercur este planeta  cea mai apropiată de Soare
Înconjurându-l o dată la câte 88 de zile pământene
Răcindu-se, și-a redus mult raza prin contractare,
Ea este asemănătoare cu luna, are multe cratere.

Din teorii Mercur s-a format din nebuloasă solară.
Înainte ca energia dată de soare să se stabilizeze,
Planeta ar fi avut inițial de două ori masa actuală.
Sonda Mariner s-a stins, Messenger este pe „roze".
          
În timpul și după formare, Mercur  fu bombardată
De comete și asteroizi în perioada ce s-a terminat
Acum 3,8 miliarde de ani, planeta nefiind protejată
De o atmosferă care să oprească vreun corp ciudat.

Caracteristicile orbitei

Afeliu                                      108.939.000 km
Periheliu                                   107.477.000 km
Axa semimajoră                        108.208.000 km
Excentricitate                           0,006772 [1]
Per. orbitală                    224,701 zile 
1,92 zile solare venusiene
Per.sinodică                              583,92 zile 
Viteză orbitală medie                35,02 km/s
Anomalie medie                        50,115°
Înclinație orbitală            3,39458° față de planul eliptic
3,86° față de ecuatorul Soarelui
2,19° față de planul invariabil
Temperatură medie                   464 °C
Presiunea la suprafață              92 bari (9,2 MPa)
  Compoziție atmoferică               96,5% dioxid de carbon;
  3,5% azot; 0,015% dioxid de sulf; 0,0070% argon;
  0,0020% vapori de apă;  0,0017% monoxid de carbon;
  0,0012% heliu; 0,0007% neon.

Venus este cea de a doua planetă de la Soare,
Este numită zeița romană a iubirii și frumuseții,
E cam a treia ca luminozitate în nopțile stelare,

Rar este văzută cu ochiul liber pe timpul nopții.

Datorită luminii mai mari în zori de zi și la apus,
Este numită Luceafărul de dimineață și de seară.
Mulți scriitori și poeți îl venerează ca pe-un Zeus.
E asemănătoare Pământului, este „planeta soră”

Venus are vulcani mulți și mai mari decât pe Terra,
Nu din cauza activității vulcanice, ci a scoarței vechi.
Fără tectonica plăcilor, Venus își schimbă căldura,
Prin proces ciclic, la nivel critic, scoarța se va urni.

Apoi după cca 100 milioane de ani, vine subducția ,
La o scară enormă, reciclând în totalitate scoarța,
Iar craterele venusiene au mărimi pe toată mantia,
Cu diametre între 3 și 280 km. Dar, unde-i viața?

Despre o posibilă structură a interiorului lui Venus
Se spune că sub crusta groasă este ca o manta,
Ce înconjoară nucleul metalic, precum s-a dedus,
Din asemănarea cu Terra, pe care se poate conta.

Marte este cea de a patra planetă de la Soare,
Ea are cam jumătate din diametrul Pământului,
Culoarea roșiatică a planetei sugerează sânge,
Numele Mars e de la zeul roman al războiului.

De pe pământ, văzută, i se zice și „planeta roșie”
Culoarea roșie arată că oxidul de fier e prezent,
Marte e o planetă telurică cu atmosferă subțire,
Are cratere de impact ca pe Lună și pe Pământ.

Are vulcani, văi, deșerturi, calote glaciare polare,
Pe Marte e și cel mai înalt munte, Olimpus Mont,

Pe Marte  a fost descoperit gaz metan, în atmosferă,
Metanul putând să existe în perioade de timp limitate
Până la 4 ani, deci e o sursă activă, care-i temporară,
Viață microbiană metanogenă este și ea o posibilitate.

„Suntem părţi, fiecare unică în felul ei, ale Cosmosului. Partea cea mai frumoasă a noastră este diversitatea iubirii. Cursa pentru a ajunge la adevărul acestei trăiri, o face mirifică, înălţătoare” citat celebru din Alexandru Paleologu

Presiunea la suprafaţă 101,325 kPa (la niv.mării)
Compoziție atmosferică: 78,08% azot (N2; aer uscat); 20,95% oxigen (O2); 0,930% argon; 0,0402% dioxid de carbon; 0,00182 % neon; 0,00052% heliu; 0,00017% metan; 0,00011% krypton; 0,00006% hidrogen

Pământul este, cea de a treia planetă de la Soare,
E cea mai mare dintre planetele Sistemului Solar,
E unica planetă de care se știe că are viețuitoare,
Și interacționează cu Soarele și cu satelitul natural.

Cuvântul „pământ” provine din latină pavimentum
Care înseamnă „pardoseală cu lespezi de mozaic”,
„Pământ bătucit și nivelat”, „pavaj”, „pietruit drum”,
„Podea”, „loc neted”, „bătătură”. În felul lui e unic.

Pământul numit și Terra provine din latinescul Terra.
Multe denumiri i-au fost date, și au apărut cronologic.
Cu cca 4,5 miliarde de ani, în urmă, primordial era,
Sistemul solar a apărut dintr-un circumstelar disc.

Litosfera cuprinde scoarța, plus mantaua superioară
Este compusă din plăci care se pot deplasa tectonic
Sub litosferă este mezosfera sau mantaua inferioară
Contactul cu mantaua e discontinuitatea Mohorovičić.

Scoarța oceanică este de 5-10 km, e grosime mică
Și e constituită din plăci uriașe rigide, care plutesc
Alunecând pe „astenosferă” , prin mișcare telurică
În zona cu crăpături sau, limitele plăcilor le găsesc.

La limita dintre 2 plăci e presată magmă bazaltică,
Provenită din adânc și ajunge pe fundul oceanelor,
Răcindu-se a bazalt și gabro , ca pe bandă rulantă,
Și apar insule noi, pe coastele oceanelor și mărilor.

Scoarța continentală e formată din blocuri separate –
Numite continente, și care plutesc pe astenosferă ,
Sunt locurile unde se înalță marile masive montane

Și-s scufundate prin greutatea lor adânc în litosferă.

Studierea mai detaliată arată că scoarța continentală
Poate fi subîmpărțită în: scoarță rigidă de suprafață,
Și straturi minerale, formând scoarța profundă ductilă,
Numită „zona de discontinuitate Conrad” din scoarță.

HIDROSFERA

Hidrosfera Pământului constă în principal din oceane

Însă, tenic, include toate suprafețele de apă din lume,
Inclusiv mările , lacurile, râurile și apele subterane.
Până la adâncimea de 2.000 m., 3 stări de agregare

Apa (H2O) este un compus hidrogenat al oxigenului
E un lichid fără culoare și fără miros și nu-i gustoasă
E un solvent și influențează temperatura Pământului
Are trei stări de agregare: lichidă, solidă și gazoasă.

Are circuit continuu între oceane, atmosferă, uscat,
Cele 3 forme de agregare pot fi simultan pe Pământ
Trecerea de la o stare la alta e prin procedeu urmat:
Evaporare-condensare, îngheț-topire, totul circulant.

În fiecare an aproximativ 400.000 de tone de materie cosmică se îndreaptă spre Pământ. Marele nostru noroc este faptul că la contactul cu atmosfera încep să ardă și numai o mică parte din cantitate poate ajunge efectiv pe suprafața Terrei.

Căldura internă a Terrei provine dintr-o combinație
De căldură reziduală de prin perioada pre geologică
Și din dezintegrarea unora din elemente de radiație,
Această căldură era mai mare, la pornirea geologică.
 
De 4,42 x 1013 W este pierderea de căldură globală,
Parte a energiei termice a nucleului merge-n scoarță,
„Panase mantelice”, puncte - capcane de fierbințeală.
Căldura se pierde prin tectonica plăcilor și-n litosferă.

PLĂCILE TECTONICE

Plăcile sunt segmente rigide într-o continuă dinamică,
Sunt  delimitate de 3 mari limite ale plăcilor tectonice:
Limite convergente, când plăcile merg una la cealaltă,
Convergente și transformante (una pe alta să alunece)

Note de subsol

1.- Pământul este singura planetă care nu a fost denumită după zeii mitologici. Toate celelalte șapte planete din sistemul solar poartă numele unor zei sau zeițe romane din antichitate. În limba engleză, planeta noastră se numește Earth, nume care provine din engleza veche, în care cuvântul „ertha” înseamnă pământ.
2.- Atmosfera Pământului se extinde până la o distanță de  10.000 km. Atmosfera sa este mai densă în primii 50 de kilometri, însă se întinde pe o distanță impresionantă în spațiu, de până la 10.000 de km. Atmosfera Pământului este compusă din 78% azot, 21% oxigen și conține urme de alte gaze, inclusiv argon și dioxid de carbon.
3.- Inițial, apa de pe Pământ era blocată în interiorul său. De pe lista de lucruri ciudate despre Pământ nu putea să lipsească acesta, pentru că cercetătorii încă îl mai dezbat. Una dintre cele mai importante teorii despre apariția apei pe Pământ este că, inițial, aceasta se afla în interiorul rocilor mantalei sale și a fost eliberată treptat la suprafață, prin vulcani.
4.- O rotație a Pământului nu durează 24 de ore. De fapt, o rotație de 360 de grade în jurul propriei axe durează 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde. Totuși, planeta noastră are nevoie să se rotească mai mult de 360 de grade între un răsărit și următorul. Planeta noastră are două tipuri de rotații: cea în jurul Soarelui și cea în jurul propriei axe. Astfel, Pământul trebuie să învârte un grad suplimentar pentru a se alinia din nou cu soarele în fiecare zi.
5.- Un an pe Pământ nu durează 365 de zile. Acesta durează, de fapt, 365.2564 de zile. Cele 0.2564 de zile creează nevoia unui an bisect, odată la patru ani. Acesta este motivul pentru care adăugăm o zi suplimentară lunii februarie, la fiecare patru ani – 2004, 2008, 2012, 2016, 2020 etc.
6.- În jurul Pământului orbitează peste 8.000 de bucăți de obiecte   uzate, vechituri și alte asemenea deșeuri,
7.- Nicio eclipsă solară nu poate dura mai mult de 7 minute și 58 de secunde pe Pământ, din cauza vitezei soarelui.
8.- Pământul se învârte în jurul Soarelui cu peste 100.000 de kilometri pe oră.
9.- din cauza forței centrifuge, la Ecuator ești cu 3% mai ușor decât la Poli
10. Pentagonul vrea să trimită o rachetă propulsată de un reactor nuclear pe orbita Pământului

„Noi trebuie să înțelegem Cosmosul aşa cum este şi să nu confundăm modul cum este acesta cu modul în care am vrea noi să fie.” citat clasic din Carl Sagan

„Viitorul omenirii depinde de gradul în care înțelegem Cosmosul în care plutim, ca un fir de praf în cerul dimineții.” Carl Sagan în Cosmos

Luna este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ, fiind singurul său satelit natural permanent. Este al cincilea cel mai mare⁠ (d) satelit natural din Sistemul Solar, și cel mai mare dintre sateliți planetari relativ la dimensiunea planetei pe care o orbitează (obiectul său primar). După satelitul lui Jupiter, Io, Luna este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale căror densități sunt cunoscute.

Se consideră că Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, nu mult după Pământ. Există mai multe ipoteze pentru originea sa; cea mai acceptată explicație este că Luna s-a format din resturile rămase după un impact uriaș între Pământ și un corp de dimensiunile lui Marte, numit Theia.
Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași față către el, partea vizibilă fiind marcată de mări lunare vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte ale scoarței și craterele de impact mai proeminente. Văzută de pe Pământ, este al doilea obiect ceresc vizibil de pe Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși prin comparație cu cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanța ei fiind doar puțin mai mare decât cea a asfaltului⁠ uzat. Influența ei gravitațională produce mareele oceanice, mareele de uscat⁠(d), și o ușoară prelungire⁠ a zilei.
Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.400 km, sau 1,28 secunde-lumină. Această valoare este de aproximativ treizeci de ori mai mare ca diametrul Pământului, mărimea aparentă pe cer fiind aproape la fel de mare ca cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele aproape perfect în timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va continua în viitorul îndepărtat, pentru că distanța între Lună și Pământ este într-o lentă creștere.
Programul Luna⁠ al Uniunii Sovietice a fost primul care a ajuns pe Lună cu nave spațiale fără echipaj⁠ în 1959; Programul Apollo al NASA din Statele Unite ale Americii a realizat singurele misiuni umane până în prezent, începând cu prima orbită a Lunii efectuată de misiunea Apollo 8, în 1968, și continuând cu șase aselenizări între 1969 și 1972, prima fiind a misiunii Apollo 11. Aceste misiuni au adus rocă lunară⁠(d) care a fost folosită pentru a dezvolta o înțelegere geologică a originii Lunii, a structurii ei interne⁠(d), și a istoriei mai recente. De la misiunea Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată doar de nave spațiale fără echipaj.
În cultura umană, atât proeminența naturală a Lunii pe cerul Pământului, cât și ciclul ei regulat de faze așa cum apare de pe Pământ, au oferit referințe culturale și influențe pentru societățile și culturile umane din timpuri imemoriale. Astfel de influențe culturale pot fi găsite în limbă, sistemele de calendare lunare⁠, artă⁠ și mitologie⁠.

LUNA: COINCIDENȚE COSMICE STRANII PE CARE ȘTIINȚA NU LE POATE EXPLICA

Mai întâi, „coincidențele”: cu diametrul de 3.474 kilometri, Luna este de exact patru ori mai mică decât Pământul; toți sateliții naturali din sistemul solar gravitează în jurul planetelor pe la ecuator, Luna – nu; rocile de pe Lună conțin urme de metale PROCESATE, precum alamă, uraniu 236 și neptuniu 237.
Altfel spus, Luna este unul dintre cele mai misterioase obiecte din sistemul solar. Este considerată un corp celest „ciudat” datorită numeroaselor proprietăți fizice pe care oamenii de știință nu le pot explica și pentru că este cel mai ieșit din comun corp ceresc, incomparabil cu lunile identificate până în prezent.
De fapt, Luna este atât de ieșită din comun, încât Robert Jastrow, primul președinte al Comisiei de Explorare a Lunii (NASA) a numit Luna „Piatra Rosetta a planetelor”.
Ca să vă faceți o idee despre cât de ciudată este Luna cu adevărat, iată cum a calificat-o Robin Brett, un alt cercetător NASA: „Ar fi mai ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe, decât de ce există”.
Bun, dar de ce este Luna ciudată și ce o face atât de specială?

• Este un corp ceresc mare. De fapt, Luna este enormă!

• Cu diametrul de 3.474 de kilometri, Luna are un sfert din diametrul Pământului.

• Exceptând Pluto și Charon (luna lui Pluto), proporția Lunii față de Pământ este cea mai mare din câte au fost descoperite până acum în univers.

• Luna are o orbită absolut ciudată, singura de acest tip pe care astronomii au descoperit-o în sistemul nostru solar.

• Toate celelalte luni gravitează în jurul planetelor lor pe la ecuator. Luna noastră se comportă cu totul aparte și gravitează în jurul Pământului cu o înclinare de 5 grade.

• Luna are altitudine, curs și viteză precise, care îi permit să funcționeze „corect” în raport cu Pământul. Cu alte cuvinte,  LUNA nu ar trebui să fie unde se află acum.

• Luna este, în sine, aproape, un alt Pământ… Compoziția solului este similară celei a Pământului, situație care nu a mai fost descoperită niciunde în spațiu. În toate celelalte cazuri, lunile și planetele diferă fundamental unele de celelalte. Iar dacă aceste detalii nu v-au stârnit curiozitatea, ciudățeniile continuă.

• Unele roci lunare conțin metale procesate precum alamă, uranium- 236 și neptunium-237. Aceste elemente se pot obține exclusiv pe cale artificială!!!
  Uraniu 236, este un reziduu nuclear care se găsește în uraniul folosit sau reprocesat.
  Și mai interesant…
  Neptuniu 236, este un metal radioactiv rezultat din producerea plutoniului în centralele nucleare.
  Aceste caracteristici cu totul speciale ale Lunii i-au determinat pe cercetătorii Mihail Vasin și Alexander Șcerbakov, membri ai Academiei Ruse de Științe, să scrie, în anii ’70, articolul intitulat Este luna creația unei inteligențe extraterestre?, care a produs rumoare în comunitatea științifică, dar nu a schimbat cu nimic lucrurile dintr-un motiv foarte simplu:
  nimeni nu poate furniza vreo explicație validă cu privire la aceste măsurători. Mai mult, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Harold Urey s-a declarat șocat de conținutul de titan al rocilor aduse de misiunile de astronauți de pe Lună.
  Mostrele de minerale reprezintă un mister absolut pentru lumea de știință, deoarece nimeni nu poate explica prezența titanului. Cu alte cuvinte, Luna noastră – simbolul suprem al misterelor – își merită pe deplin această coroană. Nu are nimic în comun cu niciun alt corp ceresc.
  Și parcă tocmai pentru ca enigma să rămână astfel până la sfârșitul timpului, gândiți-vă că în orice zi, din orice loc al Pământului, vedem mereu aceeași față a Lunii. De ce?
  Matematică ciudată – numerologie precisă
  Raza Lunii = 1.080 mile = 3 x 360
  Rază Pământului = 3.960 mile = 11 x 360
  Rază Pământului + Raza Lunii = Raza de 5.040 mile = 1 x 2 x 3 x 4 x 5 x 6 x 7 = 7 x 8 x 9 x 10
  Diametrul Pământului = 7.930 mile = 8 x 9 x 10 x 11
  Oare toate aceste dimensiuni sunt simple coincidențe sau a existat o forță care le-a creat în acest fel?
  Poate fi imaginată o inteligență care le-a aliniat pe toate atât de precis doar într-un colț de univers? Şi de ce aici?

Curiozități cosmice

• Un costum de cosmonaut costă aproximativ 11 milioane de dolari.
• Peste 100 de sateliți artificiali sunt lansați în spațiu în fiecare an.
• Soarele nu este galben în realitate. Datorită temperaturii de 5726,85º C acesta ar trebui să fie alb, însă atmosfera noastră îl face să pară galben.
• Lumina de la suprafața Soarelui are nevoie de 8 minute și 22 de secunde pentru a ajunge
• Stelele mici trăiesc mai mult decât cele mari. Soarele este o stea de dimensiune medie care va străluci pentru încă 5 miliarde de ani.

• Planeta Jupiter cântărește de peste două ori mai mult decât restul planetelor din sistemul solar luate laolaltă.
• Ziua pe Venus durează mai mult decât un an pe Terra. Pe Mercur o zi durează cât 59 de zile pe Pământ.
• Până acum, astronauții au adus aproape 400 de kilograme de rocă de pe Lună.
• Vulcanul Olympus Mons, de pe Marte, are cel maiînalt vârf din întregul sistem solar, acesta fiind de 3 ori mai înalt decât Everest.

Jupiter este a cincea planetă de la soare
E cea mai mare planetă a sistemului solar.
Gigantul gazos, este de 2,5 ori mai mare
Decât masa tuturor plantelor și-i strălucitor.

De pe Terra e vizibil noaptea, fiind al treilea
Obiect, care este vizibil, după Lună și Venus.
După zeul roman Jupiter și-a primit numirea,
Suprafața nu-i solidă, iar nucleu-i e stâncos.

Atmosfera exterioară este vizibil segregată
În mai multe benzi ce-s la latitudini diferite,
Și-i, de mari turbulențe și furtuni, înconjurată,
Marea Pată Roșie dă suprafeței lumini celeste.

Diametrul lui Jupiter este de 11 ori mai mare
Decât cel al Terrei, dar mai mică-i densitatea,
Volumul e de 1321 ori mai mare iar masa are
Mărimea de 318 mai mare, e ca o eșuată stea.

Raza lui Jupiter e de 1/10 din cea a Soarelui,
Iar masa sa e de abia cu o miime mai mare,
O „masă Jupiter” este ca un reper al spațiului,
Este unitatea de măsură a corpurilor similare.

Structura internă constă din: nucleul lui Jupiter,
Care-i înconjurat de un strat de hidrogen metalic
Cu adăugare de heliu, ce se extinde spre exterior
La circa 78 % din raza întregului compus chimic,

Structura internă mai cuprinde și un strat exterior,
Care ar consta în principal din hidrogen molecular,
Hidrogenul se va extinde în jos de la stratul de nor,
Iar ca lichid merge mult mai în adâncul planetar.

Jupiter, în Sistemul Solar, are a mai mare atmosferă
Care se extinde până la 5.000 de kilometri altitudine,
Cu nori din cristale de amoniac și a lui hidrosulfură,
Nori-s în tropopauză, în benzi, fiecare la o latitudine.

Stratul de nori are circa 50 de kilometri în adâncime,
Și este evidențiat de sclipiri de fulgere în atmosferă,
Șocurile electrice-s de 1000/1, față de  pământene,
Norii de apă dau furtuni la fel ca la planeta albastră.

Culoarea lor portocalie și maro e dată de compuși,
Care își iau culoarea de la razele ultraviolete solare.
Compușii sunt: fosfor, sulf și, eventual, hidrocarburi.
Polii primesc mai mici radiații, după axa de înclinare.

Marea pată roșie e mai mare ca diametrul Pământului,
Furtună anticiclonică persistentă la 22º sud de ecuator,
Încă de cel puțin din 1831 este cunoscută existența ei..
Pata e de 23.300/13.000, a precizat, în 1979, Voyager

MAGNETOSFERA

Reprezentarea schematică a magnetosferei lui Jupiter.

Saturn este cea de a șasea planetă de la Soare,
A 2-a ca mărime din sistemul solar după Jupiter
Un gigant gazos cu R față de Pământ de 9 ori > ,
Masa e de 95 de ori >, luând Pământul ca reper.

Interiorul lui Saturn este dintr-un compus (Fe-Ni)
Cât și rocă conținând compuși din siliciu și oxigen,
Și este înconjurat de un strat de hidrogen metalic,
Hidrogen lichid, heliu lichid și stratul gazos extern.

Un curent electric din stratul de hidrogen metalic
Dă naștere acelui câmp magnetic al lui Saturn,
Decât al Terrei mai slab, dar momentul magnetic
E de 580 de ori mai mare, din motive de volum,

Pe Saturn vânturile suflă cu 1800 de km pe oră,
Mai mari decât pe Jupiter, mai mici ca pe Neptun,
Faimos e sistemul inelar proeminent, ca trăsătură,
Din particule de gheață, și din prafuri ce se depun.

Norii superiori se compun din cristale de amoniac,
Care îi conferă aspectul tipic gălbui al lui Saturn,
Radiațiile cele ultraviolete solare, fotosinteză fac,
Dând reacții chimice ale hidrocarburilor de metan.

Uranus este cea de a șaptea planetă de la Soare,
Numele său este o referință la zeul grec al cerului,
Uranus, tată lui Cronos , iar lui Zeus , tată mare
E a 3-a planetă ca mărime în ierarhia sistemului.

Ca masivitate e a patra planetă a Sistemului Solar.
Compoziția sa este similară cu a planetei Neptun,
Compozițiile diferite, de marii giganți gazoși, apar.
La Uranus și Neptun, „giganți de gheață” li se spun.