Reforma Protestantă a fost o mișcare religioasă în secolul al XVI-lea, provocată de abuzurile Bisericii Romano-Catolice. Ea a fost declanșată prin afișarea de către Martin Luther , pe ușa bisericii din orașul Wittemberg, la 31 octombrie anul 1517, a celor 95 de teze împotriva învățăturilor Bisericii Romano-Catolice. De fapt, afișarea acelor teze nu a fost prima manifestare împotriva dogmelor catolice , prima fiind cea a lui Jan Hus, un reformator boemian, care critica secularizarea bisericii și a papalități . În anul 1415 el a fost condamnat la ardere pe rug ca eretic, moartea sa creând mari revolte religioase în Boemia (Cehia de astăzi).
Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò | Cum revoluția Vatican II servește Noii Ordini Mondiale
Biserica Calvină, cunoscută și sub denumirea de Biserica Protestantă, este o biserică înființată de către Jean Calvin și Ulrich Zwingli, în timpul Reformei Protestante. Baza teologiei calvine este doctrina predestinării absolute și a grației divine irezistibile a aleșilor și a celor condamnați la „judecata de apoi”, adică Dumnezeu stabilea de la bun început dacă un individ era salvat sau condamnat, respingând, astfel, complet liberul arbitru. Natura acestei selecții, deși inflexibilă, era detectabilă prin circumstanțele vieții, bogăției și norocului fiecărui om. Calvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui, nepracticarea semnului crucii, care ar fi o batjocură pentru Dumnezeu. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calviniștii credeau că Această biserică a apărut în Elveția, dar s-a răspândit și în Olanda, Franța, Ungaria, Transilvania, Scoția și Polonia
Biserica Anglicană
Biserica Anglicană (Church of England) este o biserică istorică, apărută în Anglia, în timpul Reformei Protestante. A fost înființată în urma desprinderii regelui Henric al VIII-lea de Roma. Motivul rupturii a fost dorința regelui Henric de a divorța de Catherine de Aragon, act interzis de Biserica Romano-Catolică. Acesta trimis o scrisoare Papei Clement al VII-lea prin care l-a rugat să accepte divorțul, dar papa nu a acceptat. În acea vreme circulau ideile noi ale Reformei Protestante și regele, supărat, s-a rupt de Biserica Romei, a înființat Biserica Anglicană, biserică autohtonă a Angliei și s-a autoproclamat Cap al Bisericii Anglicane, divorțând de Catherine de Aragon. Ulterior, Henric a mai avut alte 5 neveste. Această biserică este organizată într-o ierarhie condusă de către Arhiepiscopul de Canterbury.
Din Anglia această biserică s-a răspândit, mai ales, în Scoția și în Statele Unite ale Americii, sub denumirea oficială de Biserica Episcopaliană.
Reforma Radicală În Perioada Modernă
Vrăjitoarele - Vrăjitoarele sunt femei, care susțin că au fost înzestrate de dumnezeu sau natură cu puteri supranaturale care le permit sa citească viitorul, să facă farmece, miracole și chiar să provoace dezastre. Conform preceptelor creștinismului, ele nu sunt nimic altceva decât slujitori ai Diavolului .
Iluminismul - Iluminiștii militau pentru toleranță și libertate religioasă neîngrădită.
Imperiul Otoman - Imperiul Otoman a cucerit întreg teritoriul ortodoxismului grec și unele teritorii ale celui rus. Teritoriile și-au păstrat religia ortodoxă prin plata tributului, însă Tracia, Crimeea și unele regiuni din Balcani (Albania, Muntenegru, Kosovo, Bosnia, Herțegovina, Croația și Macedonia de azi) au fost convertite la Islam.
Dictaturile secolului al XX-lea - În secolul al XX-lea multe țări au avut regim comunist, care susținea inexistența divinității.
Mişcarea ecumenică -
Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reuniunea tuturor bisericilor creștine într-una singură.
Vocea lui Mircea Eliade | Interviu Istoria Religiilor, Europa Liberă
„Mai presus de toate gândește-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândește la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.”