Mircea Iordache
B. Preocupările din prima perioadă
1.- Sprijinul acordat fiului Dan
Vreo 2-3 ani după pensionare nu aveam o orientare clară asupra preocupărilor ca pensionar și m-am cam lăsat dus de valul, unor preocupări ocazionale și de nevoia de sprijinire a feciorului Dan în lupta sa pentru integrarea în lumea întreprinzătorilor. Primele sprijiniri le-am dat în lipirea unor afișe pe panouri publicitare. Împreună cu Dan, sau cu un asociat al lui de pe la Botoșani, mergeam la diferite panouri publicitare unde eu aveam rolul de mână de ajutor, fără a mă cățăra pe scară.
Avea Dan și o echipă de 3-4 angajați care mergeau și în alte localități pentru afișaje pe tablouri publicitare sau pentru instalarea unor bannere. Șef de echipă era un anume Costel. Cu echipa asta am mers și în afara județului, prin județul Neamț. Nu prea mi-am găsit locul pe tărâmul a ceea ce aveam de făcut și mai ales cu cine aveam de făcut. În acea echipă se afla și un anume Costel, care-și lua alura de atotcunoscător și obișnuia să o facă pe șeful, chiar și față de mine, ajungând chiar la jigniri. De altfel părea un băiat simpatic, dar felul cum se purta cu mine îmi era intolerabil. I-am comunicat fiului Dan despre unele abuzuri ale lui Costel, dar Dan îl avea cam de bază în echipă și nu dorea să-l strunească în pornirile acestuia de comandant fără scrupule. De altfel, pe Costel l-a și cununat, probabil din dorința de a-l păstra ca om de bază. Trecerea mea de la postura de inspector școlar la aceea că un copilandru, fără caracter, se purta aspru cu mine m-a deranjat foarte tare și m-am îndepărtat de acea zonă a activității mele ca pensionar. M-a amuzat, totuși, o discuție între Costel și un alt coechipier, când Costel cu mina lui de șef îi explica ce are de făcut la o lucrare, la care acel coechipier, nostim de felul lui și mai cu experiență în meserie, i-a adresat: - Măi Costele, tu îmi spui asta, să văd că știi și tu?
Un alt motiv pentru care am renunțat să-l mai sprijin pe Dan și, cred că și el s-a lăsat păgubaș să mă mai solicite, a fost un accident suferit la postarea unui afiș publicitar pe peretele unei clădiri aflată în apropierea Băncii Agricole. Afișul urma să fie amplasat pe peretele acelei clădiri, în dreptul etajului I și, trebuia să se urce pe acoperișul unor încăperi de la parter.
I-am dat o scară metalică, care avea două segmente. A prins scara, dar segmentul de prelungire nu a fost bine asigurat și mi-a căzut pe nas, trântindu-mă pe un teren în pantă, aflat lângă trotuar. Nu mi-am pierdut cunoștința, dar vreo doi oameni aflați în apropiere, văzându-mă plin de sânge, m-au ridicat și, practic nu-mi mai amintesc bine ce a urmat imediat după aceea. Mi se pare că m-au dus la mașina lui Dan, iar Dan a trebuit să-și finalizeze lucrarea după care m-a dus acasă. Cred că supărarea și durerea au mocnit în el, fără să mi se arate marcat de întâmplare. Abia după vreo două ceasuri am primit un telefon de la Anca, prin care-mi spunea că Dan este șocat de ceea ce s-a întâmplat și eram un pic cam debusolat, neînțelegând cine a fost victima în acel accident. M-am simțit ridicol și am hotărât să nu-l mai deranjez pe Dan cu prezența mea la activitățile lui și, cred că bine am făcut. Am putut să-mi deschid portițe spre preocupări mai la nivelul posibilităților mele intelectuale și să dau curs unor pasiuni pentru frumos și pentru pasiuni literare. Poate că și el s-a simțit mai bine, că n-a trebuit să mai aibă și grija mea.
2.- Amenajări și grădinărit la bojdeuca de la Dragomirna, înainte și după ieșirea la pensie:
a.- Împrejmuire curte cu plasă de sârmă:
Am cumpărat sârmă zincată, fer beton și am pregătit o masă și un dispozitiv pentru împletirea sârmei și pentru formarea cadrelor plasei metalice. Am amplasat stâlpi din țeavă de 1,5 țoli, pe care i-am introdus în pământ, asigurându-le stabilitatea cu turnare de beton la baza lor. Mult timp am împletit la sârma aceea pentru plase și apoi la montarea plaselor pe cadrele metalice. Sudura mi-a făcut-o sudorul Mircea Miron, cu care am avut totdeauna relații frumoase. Gardul din dreapta l-am realizat cu plase de sârmă numai pe jumătate, că cealaltă jumătate era construit de vecinul din grădele.
După anul 1990, vecinul a vândut casa și grădina unui prieten de-al lu Andu, Edy Schor. Edy a fost băiat bun, dar cu timpul m-a cam dezamăgit că a vrut să-mi impună ce-i convenea lui, inclusiv să intre cu vreun metru în grădina mea. A avut o tentativă de a desființa gardul și să avem grădină comună, dar cine știe ce se ascundea în spatele acelei intenții. Pe măsură ce a amenajat grădina am simțit din partea lui răceală și distanțare tot mai mare.
Considera că gardul dinspre el este în datoria mea să-l realizez, ori eu făcusem și gardul din partea stângă. La un moment dat s-a oferit, chipurile, să facă el gardul acela, dar să cumpăr eu stâlpii. Înainte de a trece la realizarea acelui gard a împrejmuit, excluzând acel gard, cu plase metalice de calitate, înlocuind o parte din gardul realizat anterior care era din stinghii de brad.
M-am așteptat ca și gardul acela dinspre mine să fie tot din plase metalice, dar felul lui zgârcit care-i caracterizează etnia, l-a făcut să-mi înșele așteptările, refolosind stinghiile de brad demontate de pe gardul din partea opusă celui dinspre mine. Mulți mi-au spus să nu mă bazez pe cuvântul evreilor, chiar și fiul Dan, și nu am crezut, dar m-am înșelat.
Edy mi-a mai pus și alte capcane în care am căzut. O capcană a fost aceea că la instalarea unei pompe pentru scoaterea apei din fântână, mi-a promis că-mi va asigura apa pentru udarea straturilor în grădina de legume, dar să-l las să treacă prin grădina mea o conductă pentru scurgerea apelor pluviale. S-a ținut de cuvânt pentru scurt timp și după aia și-a aplicat metoda de a mă evita, sau chiar de nu mai ține minte ce a promis.
b.- Pompă de apă
Am cumpărat de la un atelier de instalații din Ițcani, în care lucra un fost elev al școlii, o pompă din oțel turnat, și câțiva metri de țeavă zincată, cu diametrul de un țol . Am rugat doi colaboratori de la școală (pe maistrul Jiduc, Emil Dobroghiu și pe Mihai Răileanu, să monteze pompa și a ieșit ceva, dar nu cine știe ce, căci cu sfredelul folosit au dat de un strat dur din piatră și adâncimea a rezultat mică, neputând asigura mai mult de 8-10 găleți cu apă, iar în perioadele secetoase abia 2-3 găleți. Nefiind folosită perioade îndelungate, s-a înfundat și am fost nevoit să renunț la ea. Pe capătul exterior al pompei am instalat o masă improvizată.
c.- Amenajare magazie în spatele casei:
Am făcut o magazie în spatele casei pentru a păstra în ea diverse materiale, scule, unelte și recipiente pentru grădinărit și altele. Inițiativa a fost a cumătrului, pădurarul Gheorghe Roznovan, care de altfel a fost și meseriașul zidăriei. Am comandat la școală suporți din care să montez rafturi metalice și i-am instalat, dar mai înainte am betonat podeaua (până atunci fiind lut pe jos). Tencuirea magaziei a făcut-o un părinte al unui elev de la clasa căreia i-am fost diriginte. Nu știu cum a aflat de căsuță, că m-a abordat spunând că s-ar bucura să mă ajute cu ceva, așa că într-o zi l-am luat la Dragomirna și mi-a tencuit o parte din magazie, un perete rămânând netencuit, fiind din lut pe gradele de nuiele. Acel perete l-am acoperit cu tapet lavabil din unele deșeuri scoase de pe pereți de la școală.
d.- Betonarea podelei în camere, în magazie și pe hol:
Înainte de a turna betonul am pus pe pardoseala de lut mult balast și nisip, comandat de la Stația de Betoane unde șef era un fost elev de-al meu, Hladi. Mi-am confecționat un Mai, cu care am bătucit bine „patul” de balastru, după care am aplicat un strat de beton cam de 10 cm.
Am aranjat cu un șofer de pe o cifă de beton și mi-a lăsat în curte câțiva mc de beton. Am cărat cu roaba, de parcă venea sfârșitul lumii și am realizat cum am putut pardoseală de beton în camere, pe hol și în magazia din spate.
A ieșit o pardoseală bună, având rol și de a proteja casa de rozătoare, șopârle și șerpi, care din când în când îmi erau musafiri nepoftiți.
Tot cu beton am consolidat și fundațiile de exterior ale pereților casei, după ce le-am pregătit cofraje din scânduri
În dormitorul în care mă odihneam eu, uneori, am demolat soba de cărămidă și am montat un godin metalic. Întrucât era cam rece pe podeaua de beton, am montat, peste beton, o podea din lemn, folosind căpriori, pe care am instalat dulapi din lemn cu grosimea de 5 cm.
e.- Consolidarea pereților din camere și de pe hol:
Am folosit calamburi în una din camere și pe hol. iar în cealaltă cameră am folosit cărămidă. Principalul meseriaș a fost tot cumătrul Ghiță Roznovan, dar și eu am lucrat, așa cât m-am priceput, pentru zidire. Zidarul școlii, Ionică și pe hol Ciotină, a tencuit și și el în mare parte, și a fost o întâmplare demnă de cascadorii râsului.
Ionică era harnic, dar le cam avea cu paharul. Așa se stimula el în muncă, dar într-o zi înainte de începerea lucrului a tras câteva păhăruțe de țuică și le-a dres cu vreo două beri. Parcă-l văd așezat în genunchi lângă peretele din hol, încercând să-și reia lucrul și parcă ceva nu-i mergea. A mai „lins” o bere, după care a căzut în fund și cu glasul bâlbâit mi-a zis: - Do mn di-rec-tor, eu.... nu, nu..... mai pot să, să... mi-e caaam soooomn!” Ce puteam face, îmi era simpatic și, apoi mă ajutase în mai multe rânduri, contra cost, bineînțeles, și era un om de zahăr. Munca lui, cu mult praf de var și cu alte noxe, plus aplecarea spre apa aghesmuită de diavol, i-au afectat sănătatea, cred că l-a prins o ciroză și l-a terminat. Înaintea lui pe același post a fost Sandu Bârzu, care a avut aceleași valori și aceleași patimi și a murit tot de ciroză. Dumnezeu să-i ierte pe amândoi și să-i odihnească în pace, că aveau suflete frumoase.
f.- Acoperiș cu tablă
Am cumpărat tablă zincată și am angajat un meseriaș. Desigur că a trebuit să realizez mai întâi tâmplăria acoperișului și, împreună cu acel meseriaș, folosind căpriori și grinzi procurate de la Dedeman, dar și unele scânduri din trunchiuri de brad date la gater la Școala Generală Nr 6. Timp de vreo săptămână, am lucrat alături de meseriaș, cu zile lumină. Am rămas și peste noapte acolo și aveam o oarecare teamă căci cam erau șerpi de pădure (care cădeau din carele cu fân la trecerea acestora prin fața casei). M-am liniștit oarecum când, stând culcat pe iarbă în fața casei, am văzut trecând pe lângă mine un arici dolofan.
„Hait, mi-am zis, taci că e bine, aricii le vin de hac șerpilor!”
g.- Cuptor de grădină
Într-o primăvară am căutat un meseriaș care să confecționeze un cuptor de grădină, am cumpărat materialele cerute de meseriaș, care locuia în cartierul Hărbăriei de la marginea orașului Suceava și, a construit un cuptor semeț, la care în afară de grătar era și afumătoare. Grătarul l-am folosit destul de mult, la unele întâlniri cu familia, sau cu prietenii, dar de la an la an s-a degradat, căci cărămida nu a fost de calitate. Neavând acoperiș, apa umezea cărămida, care apoi, înghețând o făcea să se sfarme. Și astăzi poate fi folosit acel cuptor, dar vai de el cum arată.
h.- Amenajare terasă betonată și mozaicată în fața casei, cu grilaj metalic, și alte amenajări
În fața ușii de intrare în bojdeucă aveam 2 trepte și de pe trepte se cobora direct pe lut și, vai de noi când ploua, noroiul era la el acasă. M-am hotărât să amenajez o terasă, închisă, din stelaj metalic și sticlă. În apropiere de casă se afla un teren pe care urma să fac unele straturi. Săpând, am dat de pietre mari de râu, pe care le-am folosit de am făcut un pavaj lat de cca 2 metri în fața casei și cam de 1 metru trotuarul din jurul casei. Peste acel pavaj am turnat beton cu ajutorul a doi meseriași de-ai fiului Dan. Stelajul metalic l-am realizat cu ajutorul sudorului Miron de la Grupul Școlar Nr 1 (azi e numit Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza). Acel antreu din metal și sticlă nu a rezistat peste timp, căci sticla se tot murdărea și acoperișul din sticlă nu era practic. Totul arăta dizgrațios, și am fost nevoit să elimin acoperișul și o parte din stelajul împrejmuitor, lăsându-l doar ca la un balcon (de 1,2 metri înălțime). Am depozitat materialele recuperate din dezmembrarea acelei „coșmelii” , în magazie, dar cum în Dragomirna sunt specialiști de culoare, pricepuți în fier vechi, s-au dovedit specialiști și în furtul acelor materiale și altor obiecte: televizor Sport, Drujbă, cabluri, 2 biciclete și altele.
Aspectele astea m-au lămurit și mai mult că nu merită să mai dezvolt casa de la Dragomirna și să mă bucur doar de cum arată, considerând că aerul de acolo nu mi-l poate fura nimeni.
i.- Povestea tristă a tapetului lavabil exterior:
În anul 2010 Promoția noastră de absolvenți ai Facultății de Mecanică din Iași, a ținut o revedere la Suceava. Împreună cu colegii din Suceava aveam misiunea de a organiza acea întâlnire.
Eu, dorind să dau un aspect mai frumos pentru bojdeucă,
am încercat să aplic un tapet lavabil, pe pereții exteriori ai casei.
Doream să fac o surpriză colegilor mei, să-i invit la un picnic la Dragomirna. Întâmpinând o denivelare, creată de un stâlp din stejar și, am încercat să o înlătur. Am încălcat protecția muncii și am plătit pentru tot restul vieții. Am montat pe Flex o freză disc, cu diametrul mai mare decât apărătoarea, fiind nevoit să lucrez fără apărătoare. Mi-am dat seama că lemnul stâlpului era mai tare ca piatra, dar prea târziu după ce l-am abordat cu freza. Cu un șoc foarte mare flexul mi-a fost smucit din mână și mi-a atacat violent genunchiul piciorului stâng, încurcându-se în blugi si pătrunzând în articulația genunchiului. Cu sânge rece am prins din nou flexul și am apăsat pe întrerupător. Am realizat apoi că pantalonul în dreptul genunchiului stâng era zdrențuit și plin de sânge. Am dat să mă ridic dar am căzut, căci articulația era pătrunsă adânc, încât gamba flendurita față de femur. Îndurerat și cam speriat, am strigat după ajutor și am avut noroc că vecina Valeria a auzit și a mai chemat o vecină. Mi-au dat o frunză mare de podbal și am aplicat-o pe genunchi, improvizând și două atele pentru imobilizarea oaselor, am aplicat și un garou pentru a nu pierde sânge prea mult. Apoi i-am dat telefon fiului Dan, explicându-i că sunt accidentat și-l rog să vină de urgență să mă ducă la spital. Am avut noroc și de data aceasta că Dan a răspuns imediat, față de alte dăți când are telefonul închis, sau nu-l are la el. A venit Dan și m-a dus la Spitalul de Urgențe. Despre cum am putut continua acțiunea de organizare a revederii colegiale cu absolvenții promoției 1968, voi relata mai jos, când voi prezentă subiectul revederilor colegiale.
j.- Plantarea de pomi
De-a lungul timpului am plantat în grădină mai mulți pomi: meri, peri, pruni, nuci, cireși, gutui. Dintre pomii care erau deja când am cumpărat casa, treptat s-au uscat, li s-au rupt crengi și,
pe unii am fost nevoit să-i tai. Sau mai rămas 3 nuci (2 la stradă și unul cam în spatele grădinii, dar treptat rodul lor a scăzut, și astăzi doar cel din fundul grădinii mai rodește câte 2.000 – 3.000 de nuci, pe an.
Pornind de la data procurării locuinței am cumpărat și am plantat anumiți pomi, cumpărându-i de la Ferma Pomicolă din Fălticeni, sau de la Piața Mare.
Dintre pomii plantați, mai sunt viabili 3 nuci (numiți de scumpa mea soață după numele fiilor Dan și Andu și a nepotului nostru, Radu); 10 meri, 4 peri, un corcoduș și un cireș. Mai sunt în picioare și 2 pruni, aduși de la Dâmbroca, doar să simt tot timpul că pot comunica imaginar cu părinții mei și mai ales cu mămica, căci m-a alintat cu „Gigi este băiatul meu”, că semănam izbitor cu dânsa și nu i-am înșelat niciodată așteptările. Poate că totuși spre sfârșitul vieții ar fi dorit să rămână la mine, la Suceava, la distanță de peste 350 km de satul Dâmbroca, dar consideram că nu trebuia să-l părăsească pe tăticu, aflat la pat după o fractură de col femural, care a rămas neoperată și nu putea fi credibilă o asemenea părăsire, căci mămica îl iubea mult pe tăticu. A suferit mult cât timp tăticu a fost prizonier. Nu puteam să accept această despărțire și având în vedere că tăticu a fost un om de onoare și iubitor de familia lui, și, după eliberarea din prizonierat a venit acasă la ai lui, deși putea să-și găsească vreo pereche prin Rusia, sau la revenirea în țară, când, în drumul spre casă, a fost solicitat de o femeie văduvă de război de prin Ploiești.
Am plantat și vie și coacăze negre, luând lăstari de la familia Cosovanu, o familie de care ne-am atașat foarte mult pe timpul cât trăiau. Astăzi via este vie și acoperă un perete al bojdeucii. Am plantat vie și pe spaliere, lângă gardul grădinii.
O perioadă, mai la început am plantat și căpșuni, pe partea laterală a casei, care au dat rod vreo 5-6 ani. Prin ei se cam ascundeau șopârle, gușteri și chiar șerpi de pădure. La început m-am temut foarte tare de șerpi, dar m-am obișnuit, fiind atent doar să nu calc pe ei, și purtam încălțări care să mă protejeze.
Anul trecut a fost un an bun al recoltei la vie, încât, împreună cu soția, Rodica, am ținut o cură de struguri de vreo lună de zile, iar finii Brândușa și Florin au făcut ceva vin, cred că vreo 5 – 6 deca.
Coacăzele plantate în tufe, de prin anii 1986 -1988, au fost foarte productive și din ele am făcut suc de coacăze și chiar vin de coacăze (mai la început). Azi tufele s-au cam rărit și prin ele cresc buruieni și viță de vie, trebuind să le curățim de 2 - 3 ori pe an.
Am plantat trandafiri, bujori, tuia, liliac. Doar tuia a dispărut complet, că în urmă cu vreo 3 ani s-a uscat, probabil că a fost o poluare, care numai ei nu i-a convenit.
Ce înseamnă și nepriceperea și neacordarea de timp pentru îngrijirea pomilor! Așa au pățit bieții mei pomi, că eu am fost prea tare prins în activitatea mea de profesor și director de liceu, apoi ca inspector școlar, am fost dedicat aproape în întregime responsabilităților funcției. După ieșirea la pensie am avut alte probleme, care m-au ținut departe de iubirea pentru pomișorii mei. Puterile mi-au devenit mai limitate din cauza vârstei, de anumite îmbolnăviri, de pasiunea revederii urmelor pierdute ale vieții, de pasiunea scrisului. Asta este, ăsta sunt eu și nu am putut să mă dedic grădinii de la Dragomirna. O asemenea grădină necesită să o îngrijești zilnic, deci să locuiești în căsuța ei. Mult aș fi vrut să am o grădină frumoasă și să construiesc o căsuță ca lumea, în care să trăiesc ca la casa părintească de la Dâmbroca.
Nu a depins numai de mine că nu am putut realiza tot ce am visat legat de o vilă la țară, cu tot confortul de la oraș. A depins de serviciile noastre (al meu și al soției), de școlile copiilor noștri (Dan și Andu), de starea noastră materială, de facilitățile oferite de viața la bloc, dar și de nevoia relaxării după grelele probleme de serviciu. O piedică importantă, între 1985 – 1990, a fost aceea că terenul era în proprietatea statului și legile vremurilor acelea nu permiteau construirea de case, ci dimpotrivă, bojdeuca urma a fi demolată.
Am suferit că fiilor noștri nici nu le-a trecut prin minte să amenajeze ceva ca lumea acolo să arate cu adevărat a casă de vacanță cu studii superioare, să poată și părinții lor să se bucure de bătrâneți frumoase. O fi fost și lipsa de încredere în noi, părinții, privind imparțialitatea în drepturile de urmași. O, Doamne, de ce n-am știut să iubim copiii și să-i educăm încât atașamentul față de noi și încrederea să fie fără limite și fără condiții?!?
Chiar dacă suntem părinți și copii, chiar de suntem soț și soție, „modernitatea” ne face să avem sufletele izolate, fiecare pentru el, devenim tot mai negeneroși, egoiști...
Așa s-a făcut că iarna nu am mers deloc la Dragomirna, iar vara cel mult de 2 ori pe săptămână. Cu atât de puțin timp alocat, ne amăgim cu ideea că se poate și așa, să stea, părăsită și neîngrijită, găsind și o justificare, neortodoxă, că ar putea tenta pe unii aborigeni ai Dragomirnei să mai dea câte o spargere, chiar dacă cam „bate vântul prin casă”
Ar trebui să vindem acea proprietate, că locul se cere să fie sfințit de cineva care poate să facă lucrul acesta. Tare m-aș bucura să apuc a vedea cu ochii mei cum ar arăta grădina și bojdeuca, transformate într-un mic paradis, chiar dacă n-ar fi al meu.
k.- Grădina de legume și păstrare curățeniei în curte
Terenul din dreptul căsuței, când am cumpărat grădina, arăta total îmburuienat, înțesat de urzici, brusturi, și alte buruieni. Căsuța era năpădită de buruieni. Cu tinerețea și entuziasmul avute la început, am căsăpit toate buruienile, am cosit în toată grădina.
Am amenajat o grădinuță de legume pe vreo 2 ari, în spatele casei. Săpam de toamna, cu hârlețul și nu oboseam deloc, că doar eram tânăr, aveam vreo 46 de ani. Primăvara îmi era ușor să fac straturi, căci săpatul de toamna păstra terenul reavăn, ușor de lucrat. Pe straturi, de-a lungul timpului am semănat: fasole, ceapă, usturoi, morcovi, țelină, pătrunjel. Am semănat și mușețel, care a năpădit grădina și îl cam proteja Rodica, specialista casei în plivit. Mușețelul îl înlăturam doar acolo unde sufoca legumele. În fiecare an am avut recoltă frumoasă de mușețel. Nu știu de unde a apărut menta și hreanul, pe care de asemeni le protejam.
Cu răsaduri am plantat în mai mulți ani roșii, busuioc și cimbru.
Rodica era specialistă în plivitul straturilor și îi plăcea mult să plivească. Ea despre mine ar putea spune : „Îi plăcea să privească”.
Pe fundul grădinii aveam bucuria, pe la început de iunie să culegem lăcrămioare. Și, tot pe acolo era o zonă întinsă cu frăguțe sălbatice.
"Nimeni nu imbatraneste prin simpla acumulare a unui numar de ani. Devenim batrani prin parasirea idealurilor noastre. Anii pot rida pielea, dar renuntarea la entuziasm ne rideaza sufletul." (Samuel Ullman)
"A sti cum sa imbatranesti este o capodopera a intelepciunii, si unul din cele mai dificile capitole din marea arta de a trai." (Henri Amie)
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|