|
---|
Mircea IordacheE. Revederile cu colegii de facultate |
Amintirea este revenirea, unui lucru în minte, Sau a unor fapte care s-au petrecut în trecut, Imagini păstrate în memorie, multe dorite, Obiect suvenir care amintește de cineva iubit.” |
Am apelat la-înţelepciune Şi-am observat ca evident: Nimic nu e mai dulce-n lume Ca viaţa dulce de student. (MI) |
În luna August a anului 2008 am avut revederea promoției 1968 a Facultății de Mecanică din Iași (la 40 ani de la absolvire). A fost un mare succes, colegul meu de grupă, Leon Dorel-șeful de promoție, a fost la mare înălțime.
În 2010 – Revederea de la Suceava
În perioada 18-20 august 2011, am avut întâlnirea colegială cu Grupele 276 și 277, de la Facultatea de Mecanică Iași. Întâlnirea a avut loc la Văratec și a fost organizată de colegii Radu Mihăilescu și Ion Dima. - În perioada 20-22 iunie 2013, a avut loc revederea de la Iași, sub patronajul și ocrotirea lui Dorel Leon.
În 2014 – Revederea de la Vrancea - Lepșa
În 2015, revederea de la Bacău - Slănic Moldova, la Pensiunea Montana.
În 2016 – Revederea de la Galați – Tulcea
În 2017 – Revederea de la Poiana Brașov
În 2013 ți 2018 – Revederi la Iași
În 2019 –Revederea de la Neamț
a.- Revederile de la Iași – 2008, 2013, 2018
Poza de grup în fața Universității „Alexandru Ioan Cuza” |
||
Cei trei magnifici: N. Popinceanu, D. Mangeron și A. Gaiginschi |
Mircea Iordache într-un remember |
Fațada Universității „Gh. Asachi” |
|
Vedere spre Palatul Culturii |
Oprică, Palade, Iordache și Chirilă |
|
La Mânăstirea Dobrovăț |
La Mânăstirea Dobrovăț |
|
La Ciric - Iași |
La Ciric - Iași |
|
Obeliscul din Copou |
Statuia lui Mihai Viteazul |
|
Deschiderea festivității revederii |
Cu colegii pe o bancă în Copou |
Relaxare cu dans |
b.- Revederea de la Suceava - 2010
Deschiderea festivă a revederii de la Suceava, cu profesorul Cozmâncă, profesorul Graur (Rectorul Universității din Suceava) și profesorul Cefranov+ |
||
Leon Dorel, în pledoarie pentru valoarea promoției |
||
O imortalizare a revederii, în fața Universității „Ștefan cel Mare”din Suceava |
||
O imagine a grupului de colegi prezenți la revedere, |
||
Echipele de fotbal amator „Balena” și „Schilodul”, pentru o confruntare pe terenul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava |
||
Mircea Iordache, un schilod reprezentativ, după un accident grav la genunchi, apără cu o cârjă și a creat o fază hazlie. |
c.- Revederea la Vrancea – Lepșa - 2014
La M-rea Lepșa |
||
La Mausoleul Mărășești |
||
La Muzeu |
||
Un grup de colegi se amuză |
„Succesul se învață, el nu este un obiectiv,
Ci o călătorie care poate dura toată viața,
Putem să-l atingem de ne implicăm afectiv,
Și ne concentrăm pe țelul care-i dă șansa.” (MI)
"Marele secret pe care îl împărtășesc toţi bătrânii este că nu te schimbi cu adevărat în șaptezeci ori optzeci de ani. Trupul tău se transforma, dar tu nu te schimbi deloc. Iar acest lucru, desigur, dă naştere unei mari derute." Doris Lessing
d.- Revederea la Bacău – Slănic Moldova - 2015
Pensiunea Monte Carlo – Lepșa - Bacău |
Pensiunea Monte Carlo – Lepșa - Bacău |
|
---|---|---|
Focul de tabără |
La masă colegială |
Hora focului de tabără |
e.- Revederea de la Neamț – Văratec – 2011 și 2019
Pe podul Cetății Neamțului |
Un grup de colegi pe terasa Cetății Neamțului |
---|
„Sunt suflete pentru care apropierile de oameni
Se pot realiza numai prin înstrăinare exterioară,
Capabile să dezvolte sentimente față de semeni,
Dar care pot aduce fericire și liniște interioară.”
MI
La ieșirea din Cetatea Neamțului Masă de taină la Mânăstirea Văratec |
În vizită la familia Gabi și Ion Dima |
În vizită la familia Gabi și Ion Dima |
---|
Aş vrea să fie iar, acum,
Trăirile de-atunci!
Eu v-adresez cuvinte dulci.
Am multe să vă spun.
f.- Revederea de la Brașov – Poiana Brașov - 2017
Poză de grup la Grădiștea |
||
Vedere din Grădiștea |
O pensiune de agrement |
Pe străzile Brașovului |
---|