În adâncurile iernii am învățat, că mi-e bine,
Că în mine iarna se preface în vară invincibilă.
Sufletul îmi este spirală disimulată-n genune,
E prelungirea aripii de înger, care-i imuabilă.
Sufletul poate auzi și cum înfloresc violetele,
Poate auzi inima tresăltândă a lui Dumnezeu.
Cultura bună a unei națiuni rezidă-n căminele,
Și-n sufletele oamenilor săi, e dorul de mereu.
Frica trebuie să fie, din tot, din toate, izgonită,
Un suflet purificat nu are a se teme de nimic.
Sufletul meu este ca o spirală eternă, smerită,
Ce mă înfige, prin abisuri de lumină, în infinit.
Ai nevoia și dreptul de a trăi o parte din viață,
Având grijă de sufletul tău. Nu o să-ți fie ușor,
Dar să ai grijă de sufletul tău că anii te învață
Să fii sfios cu al altora, al tău fie aripă de dor.
Sufletele puternice s-au născut din suferințe,
Caracterele puternice sunt pline de cicatrici,
Cu vindecarea sufletului se împlinesc cerințe,
Se vindecă trupul de suferințe mari și mici.
Sunt apartamente din suflet cu vedere mare,
Ferestrele lor văd dincolo de râul de moarte
Și de orașul strălucitor de la mare depărtare,
Cele cu priveliște pământească sunt preferate.
Dragostea trebuie concepută cu unic suflet
Și să-I mulțumim pentru suflet lui Dumnezeu,
Să nu-L dezamăgim prin fapte și prin cuget!
Meditația va fi mereu, limbajul sufletului meu
Mircea Iordache
