Poate că titlul acestei cărți, COSMOSUL ȘI IUBIREA, este cam pretențios, dar am mers pe ideea că fără cosmos nu poate exista iubire, iar fără iubire cosmosul ar fi o „inexistență”. În Cosmos vedem existențialitatea
Pământului, cu întreaga lui biosferă și legătura lui organică cu alte planete, cu Calea Lactee și cu alte galaxii. Ar fi anacronic să nu iubim Universul, în care-și găsește locul și planeta noastră, iar împăratul biosferei noastre este omul, ființa înzestrată de Dumnezeu cu valențe multiple de percepție, comunicare și iubire.
Trebuie să ne gândim și la Împăratul Ceresc, pentru faptul că a creat această lume și poate că a creat și alte lumi, extraterestre (despre unele civilizații extraterestre, vorbindu-se tot mai mult că sunt superioare civilizației umane și survolează în spațiul terestru)
Pământul și biosfera lui sunt creații ale lui Dumnezeu (chiar
dacă primeşte alte nume de la diferite culte). Este de neconceput să nu-L iubim pe Dumnezeu.
Trebuie să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și face pentru
noi. Să ne rugăm Lui, ca să ne miluiască, cu: sănătate, pace, libertate, fericire și să ne păzească de cel viclean.
Iubirea noastră să fie recunoscătoare: lui Dumnezeu, Sfintei Treimi, Cosmosului, Soarelui, planetelor și sateliților lor, Pământului, Lunii, pentru echilibrul Eco sistemic, pentru viețuire.
Coborând la nivelul arealului în care mă scald, voi prezenta considerația mea pentru cei/cele cărora le datorez recunoștință veșnică, cu care am colaborat în diferite perioade ale existenței mele, de la care am primit percepția bunătății, a direcției bune în viață, a nobleței și a credinței în Dumnezeu.
Deși am prezentat unele aspecte în cartea „Viața mea ca o fantomă”, am simțit ca în această carte „Cosmosul și iubirea” să mă refer mai mult la ceea ce mi-a fost plăcut sufletul și în mod deosebit să menționez personalitățile, care, prin calitățile lor profesionale, morale și sufletești mi-au fost idoli.
Dumnezeu ne-a dat cosmosul. Cum să nu-L iubim?
Cosmosul ne dă Soarele, care ne luminează divin,
Soarele ne conduce Pământul, casa în care locuim,
Pământul ne oferă condiții naturale ca să viețuim.
Natura este complexă, iar omul e dator să o ajute,
Omul e de la Domnul ca, pe anticrist să-l înfrunte.
Numai oamenii care iubesc, cu credință, au suflete,
Certații cu credința n-au suflete, ei le fac pierdute.
Sfânta Treime, soborul sfinților, sunt flăcări veșnice,
Cosmosul și omul, se iubesc că sunt suflete pereche.
Doamne, Te rugăm să ne faci viitorul tot mai ferice,
Binecuvântează omenirea care de anticrist se dezice.
COSMOSUL ȘI IUBIREA
Ochi, Spaţiu, Planete, Cosmos, Stele, Univers...
Între cosmos și iubire e un sacru legământ.
Dacă omul este cu credință în Dumnezeu,
Se creează o punte între cer și pământ,
Focul iubirii e readus ca un nou Prometeu
Iubirea e întreg universul meu în alt suflet,
Ea e foarte aproape, la un tic-tac distanță,
Poate fi lăsată moștenire, ca sfânt menuet,
Astfel, sufletul e cu cosmosul în rezonanță.
Astă carte întitulată Cosmosul și iubirea,
Ne ajută la regăsirea sufletului în univers,
De la familie și, poate cuprinde omenirea,
Cuprinde amintiri, scrisori și idei în vers.
Căci viețile noastre sunt de origine divină,
Orice atom de suflet e un foton din stele,
Sufletele ni se prefac în cosmos și lumină,
Dar lumea-i măcinată de suflete tembele.
Doamne miruiește-ne cu stele și cu luna,
Cu stăpânul sistemului solar și cu iubire,
Elimină covidul din noi, nu stinge lumina,
Căci sufletele ne mor, pline de nefericire!
Un interviu istoric cu ing. Mircea Iordache (2020)
CĂUTAREA TITLULUI DE CARTE – 2020
După un slalom printre unele încercări, care mi-au fost date de Dumnezeu în ultima perioadă a vieții, 2019 – 2020, în care am avut cumpene ale vieții, dar și încununarea cu unele realizări literare, de care pot fi mulțumit, am simțit că zilele mele, chiar de-s numărate la această etate de 82 de ani, nu pot să le las serbezi, complicându-mi starea de spirit, prin căderea în hăul întunericului psihic. Asta ar însemna că am murit sufletește înainte de moartea fizică.
M-am sfătuit cu mine, cu Părintele Protopop Constantin Alecse și cu Dumnezeu și, am dedus că ar fi bine dacă aș concepe ceva care să aducă o completare la cartea VIAȚA MEA CA O FANTOMĂ, căci din graba stârnită de cele două războaie mondiale ale vieții mele, între viață și moarte (septicemie în 2019 și adenocarcinom în 2020) simt că am omis multe aspecte. Simt nevoia să fac unele reflecții asupra etapelor vieții mele, pe care să le port acompaniate de un murmur al universului. În final, am ajuns la concluzia că ar trebui să întitulez această nouă carte COSMOSUL ȘI IUBIREA.
Meditația va fi mereu,limbajul sufletului meu
Sunt un suflet ascuns în trup pământesc,
Știu că ceea ce voi înapoia nu e eul meu.
Ceea ce reprezintă sinele meu, gândesc,
Că va merge la judecata lui Dumnezeu.
Sufletul se face cunoscut prin faptele sale,
Ele sunt înfometate de înțelesuri, sinteze,
De semnificația îndrumării pe a vieții cale,
Cum să trăim ca viețile noastre să conteze.
Sinele e unica pușcărie care poate închide,
Vreodată, sufletul. Sufletul, e unicul liant
Al lumii ce-i prinsă în multe și grele „coride”,
Sufletul va rămâne mereu cristal de neant.
Stările sufletești care apar fără vreun motiv,
Pot avea, totuși, motivele cele mai adânci.
Fie ca sufletul meu să-mi zâmbească nativ,
Prin inima mea, să iubească ale cerului lunci.
În adâncurile iernii am învățat, că mi-e bine,
Că în mine iarna se preface în vară invincibilă.
Sufletul îmi este spirală disimulată-n genune,
E prelungirea aripii de înger, care-i imuabilă.
Sufletul poate auzi și cum înfloresc violetele,
Poate auzi inima tresăltândă a lui Dumnezeu.
Cultura bună a unei națiuni rezidă-n căminele,
Și-n sufletele oamenilor săi, e dorul de mereu.
Frica trebuie să fie, din tot, din toate, izgonită,
Un suflet purificat nu are a se teme de nimic.
Sufletul meu este ca o spirală eternă, smerită,
Ce mă înfige, prin abisuri de lumină, în infinit.
Ai nevoia și dreptul de a trăi o parte din viață,
Având grijă de sufletul tău. Nu o să-ți fie ușor,
Dar să ai grijă de sufletul tău că anii te învață
Să fii sfios cu al altora, al tău fie aripă de dor.
Sufletele puternice s-au născut din suferințe,
Caracterele puternice sunt pline de cicatrici,
Cu vindecarea sufletului se împlinesc cerințe,
Se vindecă trupul de suferințe mari și mici.
Sunt apartamente din suflet cu vedere mare,
Ferestrele lor văd dincolo de râul de moarte
Și de orașul strălucitor de la mare depărtare,
Cele cu priveliște pământească sunt preferate.
Dragostea trebuie concepută cu unic suflet
Și să-I mulțumim pentru suflet lui Dumnezeu,
Să nu-L dezamăgim prin fapte și prin cuget!
Meditația va fi mereu, limbajul sufletului meu