Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Armenian	Japanise

---

Constantin Alecse

Meandrele Vietii

Arborele Genealogic

B). Parinții, surorile, nepoții, etc.

Rugă pentru părinți   Enigmatici si cuminţi Terminîndu-şi rostul lor Lîngă noi se sting şi mor Dragii noştri, dragi părinţi.   Cheamă-i Doamne, înapoi Că şi-aşa au dus-o prost Şi fă-i tineri cum au fost Fă-i mai tineri decît noi.   Pentru cei ce ne-au făcut Dă un ordin, dă ceva Sa-i mai poţi întîrzia Să o ia de la-nceput.   Au plătit cu viaţa lor Ale fiilor erori Doamne, fă-i nemuritori Pe părinţii care mor. Ia priviţi-i cum se duc Ia priviţi-i cum se sting Lumînări în cuib de cuc Parcă tac şi parcă ning.   Plini de boli şi suferinţi Ne întoarcem în pămînt Cît mai sîntem, cît mai sînt, Mîngîiaţi-i pe părinţi.   E pămîntul tot mai greu Despărţirea-i tot mai grea Sărut mîna, tatăl meu! Sărut mîna, mama mea!   Dar de ce priviţi aşa Fata mea şi fiul meu Eu sînt cel ce va urma Dragii mei mă duc şi eu. Sărut mîna, tatăl meu! Sărut mîna, mama mea! Rămas bun, băiatul meu! Rămas bun, fetita mea!   Tatăl meu, băiatul meu, Mama mea, fetiţa mea! Versuri: Adrian Păunescu

I) Imagini din viața părinților mei

Tatăl meu - Enache Alexe    

Cum bine se ştie, bolşevicii au acaparat puterea în România şi forţat, au luat proprietăţiile în diferite moduri (confiscare, naţionalizare, colectivizare), părinţii mei au suportat cele mai crude tratamente ale sistemului comunist.

Enache Alexe a refuzat, toată viaţa lui, înscrierea la colectivă, pentru care a plătit scump, atât el, cât şi copiii săi.  În anii 1960-1965, când comuniştii i-au  confiscat utilajele agricole, animalele şi ţarina din afara vetrei satului, spre a-şi câstiga existenta, Enache a lucrat mai întâi la o fermă din apropiere, apoi, timp de peste 20 de ani, făcând zilnic naveta, cu bicicleta, sau cu autobuzul, a lucrat în oraşul Buzău, pe rând, la Fabrica de Sârma şi Fabrica de Sticlă şi Oglinzi,  apoi la Fabrica de Zahăr, de unde s-a pensionat în 1987.
În 1988, la solicitarea familiilor copiilor (a sorei mele Paulina şi a mea), stabiliţi în America încă din 1980, li s-au acceptat vizele şi s-au stabilit în SUA, locuind în Los Angeles cu familia fiicei mari, Paulina Ciocan, până  când şi-a dat obştescul sfârşit.
Familile noastre (a mea şi cea a sorei Paulina Ciocan) i-au oferit cea mai bună îngrijere pentru trai, sănătate şi asistenţă juridică.
Tata a fost un om credincios, cu frica de Dumnezeu, înscrisă adânc în inima sa. A fost om rugător la Dumnezeu, nelipsit de la slujbele bisericeşti, exceptând vremurile în care se afla în boală şi suferinţă. A împlinit cu răbdare şi dedicaţie aproape călugărească, un întreg canon de rugăciuni zilnice, practicând şi un canon al lui de rugăciuni şi mătănii la miezul nopţii, până în ultimii ani de boala şi suferinţă.  Era un mirean binecunoscător al sfintelor predanii, cum puţini laici sunt învredniciţi de acest dar, un postitor exemplar. Niciodată în viaţa sa pământească n-a încălcat lungimea celor 4 posturi şi n-a mâncat '„de frupt” în niciuna din miercurile şi vinerile de peste an, zile de postire prin excelenţă. A fost un cuminecant duminical al Sfintelor Taine, pregătindu-se după rânduială, cu regularitate, pentru aceasta. Din fragedă copilărie, din cele spuse în vremurile normale, de înaintea instaurării dictaturii comuniste, precum şi în primii ani ai calvarului comunist, la sfârşit de săptămână, de trudă pe glia strămoşilor(de luni seara pâna sâmbăta la asfinţit), ţăranul Enache se întorcea în vatra satului, se îmbăia, în condiţiile de care numai bătrânii satului îşi mai aduc aminte, iar duminica dimineaţa se îmbrăca în straie de sărbătoare şi se pornea spre biserica din inima satului, dimpreună cu soţia Anica şi copiii lor, pe atunci încă mici, spre a participa la dumnezeiasca Liturghie. După 3-4 ore de trăire duhovnicească şi după miruire, se întorcea acasă pe aceeaşi cale, uliţa de mijloc,  sau pe uliţa întâi, care acum poartă numele „strada Iordache Neculai”, atunci când dorea să-şi însoţească mama până acasă. Când ajungea acasă se ospăta cu nevasta şi copiii din binecuvântările cerului, îsi odihnea, pentru o oră sau două, trupul obosit de sclavnica povară a câmpului, după care se aşternea la citit. Citea cu sete din Biblie, din proorociile Vechiului Legământ, din rugăciunile psalmodice ale lui David, din Sfintele Evanghelii şi din Apocalipsa. Era, de fapt, obsedat de Apocalipsa. Si nu numai că citea ca să cunoască, ci studia Scriptura şi o comenta duminica următoare cu presbiterii satului. Era interesat de comentariile şi predicile preoţilor Ghencea, mai apoi ale preotului Emil Stanciu, la pericopele evanghelice şi apostoliceşti duminicale şi la feluritele pasagii scripturistice, care-l preocupau cu pasiune, cu toate că... era, aşa cum mărturiseam mai înainte, un simplu ţăran cu 4 clase primare, un fiu al satului, fără multă şcoală, însă era om cu frica de Dumnezeu. La praznice, secondat totdeauna de soţie, cerceta Sfintele Mânăstiri prin lungi pelerinaje, îmbogăţindu-şi casa tărănească cu icoane, iconiţe şi cărţi de zidire spirituală, împărtăşind şi cu cei din jur experienţa sa duhovnicească. La    mânăstirile: Vladimireşti, Răteşti, Ciolanu... şi altele, a mers pe jos, cu carul cu boi sau cu cai. Acelea erau locurile sfinte ale României de unde Enache şi Anica Alexe nu lipseau de la prăznuire.
Încă din tinerete, s-a implicat în administraţia bisericii din satul natal, slujind ani de-a rândul în consiliile parohiale şi ajutând la buna-gospodărire a bisericii. Spre sfârşitul vieţii sale, deşi a stat căzut la pat, mai mult de un an de zile, familia l-a purtat în mai multe rânduri, pe căruţ, la Biserica „Sf. Treime” din Los Angeles, unde slujeşte subsemnatul, ca să apuce a se mai ruga '„pentru ultima dată”, cum obişnuia să spună... şi să mai aprindă o ultimă lumânare. S-a întâmplat că ultima rugăciune şi ultima lumânare le-a închinat Domnului la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,  în anul 2001.
A fost  un om bun, de familie,  exemplu creştinesc pentru cei din jur. Se îngrijea de soţie şi la rându-i, soţia s-a învrednicit după aceeaşi măsură de îngrijirea lui, mai cu seama în vremurile de boală şi suferinţă.
Ca părinte, era iubitor de copii, nepărtinitor în împărtăşirea dragostei părinteşti, bun, blând şi îngăduitor, dar şi direct şi hotărât în cultivarea valenţelor morale şi religioase în sufletul membrilor familiei sale. Îşi însemnase în calendar zilele de naştere ale tuturor membrilor familiei, inclusiv ale nepoţilor şi le trimetea scrisori de felicitare şi câte un dar pecuniar. Dormi în pace suflet blând şi Domnul Iisus să te sălăşluiască în împărăţia Sa!

Mama mea - Anica Alexe

Mama mea, Anica Alexe, s-a născut la 13 noiembrie 1921, din părinţii Simion şi Gherghina Dobre-Dumitrache. Mămica Anica a plecat la veșnicie pe data de 1 mai 2009.

În timp ce Enache trudea la câmp,  ANICA se ocupa de gospodărie (îngrijirea animalelor şi păsărilor din ogradă, creşterea copiilor, gătitul mâncării şi făcea, zilnic, mulţi kilometri, să ducă lui Enache mâncare la câmp şi bucurându-se pentru câteva clipe de servirea mesei împreună cu bărbatul ei, la umbra căruţei.

Sâmbăta seara, la sfârşitul fiecărei săptămâni, Enache se întorcea acasă, se îmbăia, împreună cu nevasta lui, în condiţiile în care am arătat când am vorbit de tatăl meu.
După cum am mai spus, duminica dimineaţa, îmbrăcaţi îngrijit, cu lumânări în mână mergeau la Casa Domnului, luând şi copiii în credinţa lor pentru înalte trăiri duhovniceşti.
 După colectivizarea forţată din 1962, până în 1987, tata se deplasa zilnic la serviciul de la oraş, iar mama Anica, fiind casnică, îşi împlinea vocaţia de soţie, mamă şi gospodină.
Dupa ce bărbatul a plecat pe veci la locul unde nu este durere, nici întristare, mama Anica şi-a continuat viaţa în casa fiicei mai mari, Paulina, a cărei familie  a îngrijit-o cu multă afecţiune.
Şi eu m-am străduit să-i alin necazurile, în urma pierderii lui tata şi să o sprijin în tratarea trupului şi a sufletului.
Ca şi bărbatul ei, mama ANICA, aşa cum îsi reamintesc copiii si cunoscuţii lor, era o femeie credincioasă, nelipsită de la slujbele bisericeşti, chiar dacă în ultimii ani se gârbovise, şi-a împlinit cu răbdare şi aplecare, aproape călugărească, canonul rugăciunilor zilnice.
În ultimele 2 decade ale vieţii (alternativ cu tanti Măndiţa Canciu), era „prescurăreasa bisericii”.
La Duminica Praznicului Floriilor, 12 aprilie 2009, mama Anica a participat pentru ultima dată la Slujba religioasa, oficiată de mine, fiul ei, in Biserica „Sf. Treime” din Los Angeles, California.
Mama ANICA a fost o adevărata mironosiţă, o soţie desăvârşită , care şi-a iubit şi îngrijit soţul până la mormânt. Ca soţie, mamă, bunică şi străbunică, era iubitoare, nepărtinitoare în împărtăşirea dragostei faţă de cei ai familiei ei, bună, blândă şi îngăduitoare.

Ca şi tata, avea însemnate, într-un caiet, zilele de naştere ale membrilor familiei şi era atentă să trimită felicitări, folosind cuvinte simple, dar se putea distinge în ele multă iubire și dragoste de familie.

Prezentarea fotografică

(A familiei noastre, a surorilor, copiilor, nepoților, verilor și verișoarele noastre)

Subsemnatul, cel de al doilea copil al soților Enache și Anica Alexe am fost singurul băiat al familiei. Primul copil al familiei a fost Paulina Ciocan, plecată la Domnul în +2014. Celelalte două surori, Ioana Ploscar (Gina), și Maria Stanciu (Mia), au și ele un spațiu limitat în această lucrare, printr-o prezentare sumară de text, însoțit de câteva fotografii, care vor fi plasate într-un album de familie. Regretăm că, în anii copilăriei mele nu am avut posibilitatea de a avea mai multe fotografii cu bunicii, părinții și surotile, verii și verișoarealor, etc... M-am căznit, pe cât a fost în a mea putință, să colectez câteva zeci de fotografii din anii copilăriei mele, și mai apoi, cu părinții și surorile mele...

II). Imagini din viața familiilor surorilor mele

Paulina Ciocan, sora mea mai mare

Ioana (Gina) Ploscar, soră mai mică

Miuța Stanciu, sora cea mai mică

III). Imagini din viața familiei, copiilor și nepoților noștri

Imagini din viața familiei

Cristian, fiul cel mare

Marius, fiul cel mijlociu

Gabriella, fiica cea mare

Claudia, fiica cea mică

Nepoții de la copii

Copii lui Marius și Melissa

Fiica Claudiei si John

Pentru mai multe fotografii, puteți vizita - mini-albumul de familie